Grupul Chimera din galaxia Andromeda
Acest grup include liderii forțelor întunecate din galaxia Andromeda. Ei au venit pe Pământ în corp fizic umanoid acum 25.000 de ani, si au instaurat carantina planetei.Ei au construit o retea electromagnetică scalară în jurul Pământului (Veil), prevenind eficient contactul cu ET pozitivi, izolând astfel umanitatea. Apoi au construit o vastă rețea de orașe subterane, folosind Draconienii și Reptilienii ca sclavi, urmând să controleze populația umană de pe suprafața planetei de acolo.
Principalele lor bastioane de putere de la acea vreme au fost în Africa, China și Tibet. Ei nu au avut nici un contact direct cu civilizația de la suprafață până în secolul al 20-lea. În acest interval de timp s-au văzut evoluții oculte interesante.
În primul rând, în 1917 Forțele Luminii au format societatea Thule din Germania. Foarte curând a fost infiltrată de către Archon-ul, agentul Rothschild controlat, pe nume Adolf Schicklgruber (Hitler), care a devenit un instrument al întunericului, transformând-o în continuare în societatea Vril, care a dezvoltat programul spațial secret german.
Când grupul Chimera a văzut acest lucru, și-au dat seama că populația umană de la suprafață a ajuns la dezvoltarea tehnologică suficientă pentru a ajunge la stele și străpunge Rețeaua (Veil). Pentru a suprima aceasta, ei au făcut primul lor contact cu populația de la suprafață prin Karl Haushofer în călătoriile sale din Tibet. După ce Haushofer a fost făcut subiect controlat de către Chimera, aceasta a fost principala forță ocultă din spatele Germaniei naziste.
După ce naziștii au pierdut Al Doilea RM, au fost importați în Statele Unite prin intermediul Operațiunii Paperclip (a se vedea articolul de pe blog), unde au format coloana vertebrală a complexului militar-industrial, continuând să dezvolte programul spațial secret și începand să construiască baze militare subterane, finanțate cu aurul Yamashita. Grupul Chimera a fost în spatele scenei, urmărind cu atenție mișcările complexului militar-industrial american și asigurându-se că starea de carantină a planetei a fost menținută și păstrată intactă. Arsenalul nuclear tot mai mare a Militarilor Negativi a fost o preocupare tot mai mare pentru forțele Confederației Galactice și au făcut un experiment pentru a reduce randamentul bombei termonucleare la testul nuclear din Castle Koon în 1954.
După ce Confederația a scăzut cu succes randamentul bombei cu aproape 90%, complexul militar-industrial a devenit înfricoșat și și-au unit forțele împotriva amenințării percepute din partea » Înalților Albi« (rasă ET, mai sunt cunoscuți ca Marii Blonzi). Acest lucru a fost exact asa cum Chimera a vrut, pentru că acum Militarii Negativi s-au unit la nivel mondial, si lucrează la obiectivul comun de a menține carantina. Protocoale secrete foarte stricte au fost stabilite și nici un fel de scurgeri despre »evenimente profunde« care ar putea perturba starea de carantină, nu au fost tolerate. Acesta este motivul pentru care nu puteți găsi nici o dovadă reală cu privire la existența civilizațiilor extraterestre oriunde si cele mai concludente ,,dovezi” sunt fabricate de către CIA, ca să creeze confuzie în continuare în această problemă. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care nu se pot găsi informații profunde pe internet, doar reciclarea nesfârșită a unor fapte bine-cunoscute. Se poate observa că aproape toate informațiile despre OZN-uri și baze militare subterane sunt vechi de decenii.
Puteți găsi menționarea grupului Chimera într-un interviu cu James Casbolt. El este unul dintre foarte puținii oameni cu acces la informatii de adâncime care au fost făcute publice. Deși nu totul este corect, aceasta are valoare de lectură.
Grupul Chimera venerează Soarele Negru, care este simbolul lor pentru Soarele Galactic Central. Liderul lor este încă în posesia unei singure bucăți din Piatra Neagră, care este o bucată grea de top / antitop quark condensat. Aceasta a fost adusă pe Pământ din Rigel în 1996, Piatra Neagră este centrul de anomalie cosmică primară a întunericului și este mult mai periculoasă decât bomba strangelet, pentru că quarcii de top sunt mult mai grei decât quarcii ciudați.
Liderii grupului Chimera sunt gardienii zonei de ,,nul electromagnetic”
Grupul Chimera avea propria lor rețea de baze subterane până cand au fost recent curățate de cătreRezistență. Aceste baze au fost conectate cu un sistem de trenuri de mare viteză. Pentru a clarifica situația, până de curând, au existat trei sisteme de trenuri de mare viteză subterane: una care conecta bazele militare subterane ale Militarilor Negativi, una ce leagă bazele grupului Chimera și cea de conectare a bazelor Rezistenței.
Acum, doar sistemul de trenuri subterane al Rezistenței este pe deplin operațional.
Grupul Chimera este conținut mai ales în secțiunile subterane ale bazelor militare de suprafață, mai aproape de 100 de picioare (30 metri) de suprafață. Principalele lor bastioane actuale, prin care controlează suprafața planetei, sunt:
Ø Borgo Santo Spirito – Roma, Italia
Ø Baza Aeriana NATO – Aviano, Italia
Ø O locatie clasificata din Centrul Europei
Ø O alta locatie clasificata din Centrul Europei
Ø Baza NATO Ramstein – Germania
Ø Baza RAF Fairford – UK
Ø Montauk – NY
Ø Wright- Patterson AFB – OH
Ø Sandia/ Los Alamos – NM
Ø White Sands/Zona 6413 – UT
Ø Nellis AFB /Zona 51 – NV
Ø Edwards AFB – CA
Fiecare dintre aceste locuri are propria bombă strangelet pe teritoriul său. Aceste bombe strangelet sunt destul de periculoase și sunt motivul principal pentru care Militarii Pozitivi nu au facut încă mutarea lor pentru declanșarea Evenimentului.
O locație în apropiere Montauk– punct de intrare / ieșire – este Cold Spring Harbor, un laborator de genetică în care Chimera produce clone ale membrilor de top ai Cabalei, potrivit unor surse neconfirmate.
Forțele Confederatiei Galactice monitorizează în mod constant facilitatea și va pune capăt programului de clonare, atunci când situația va fi gata pentru asta.
Grupul Chimera a deturnat sistemul financiar global din mâinile bancherilor centrali în ultimul deceniu prin software-ul PROMIS și prin programe de tranzacționare de mare viteză. Rezistența șiOrganizația (predecesorul său) au fost conștiente de aceste programe de ceva timp și au fost capabile să atragă aproximativ 70 trilioane de dolari departe de fondurile negre ale Cabalei. Banii vor fi dați înapoi umanității după Resetarea Financiară Globală prin conturile colaterale.
De la invazia Archonilor din 1996, există un război intens care se întâmplă în acest Sistem Solar. Imediat după 1996, flota Draco-reptiliană împreună cu multe facțiuni ale programului spațial secret al Illuminati a avut un control aproape total al Sistemului Solar. Mulți oameni au fost forțați să lucreze pentru ei ca sclavi în minerit pe asteroizi. Forțele Draco-reptiliene au avut tendința de a ocupa coloniile din exteriorul Sistemului Solar, în timp ce Iluminații s-au concentrat mai mult pe centura de asteroizi, Marte și Lună.
Pe Lună, a existat separarea tradițională între partea văzută și partea nevăzută a acesteia. Latura văzută a fost ocupată în mare parte de rase pozitive, cu excepția principală a bazei Arhimede, distrusă în 1977, care a aparținut programului Solar Warden. Dracos, Reptilienii și Iluminații aveau bazele lor în cea mai mare parte pe partea întunecată (nevăzută). Motivul pentru aceasta este faptul că au dorit să-și ascundă activitatea de ochii indiscreți ai umanității de la suprafața Pământului dar, în același timp, ei nu au avut o tehnologie avansată de camuflare așa cum Forțele Luminii au. Din același motiv ei și-au vopsit navele spațiale secrete în culoarea neagră, pentru a coborî Albedoul (reflexia) lor, în scopul de a evita detectarea de către astronomii profesioniști și amatori de la suprafață. De asemenea, au trebuit să se adapteze traiectoriilor de zbor pentru a minimiza riscul de detecție.
LOC (Lunar Operation Command – Comandamentul Operațiunilor Lunare) care a fost principalul bastion al programului Solar Warden, acum face parte din Forțele Luminii și este situat pe partea nevăzută a Lunii. Este interesant de observat că niște informații profunde despre colonii s-au scurs de pe Internet, deghizate în Science Fiction, cu unele descrieri ale coloniilor foarte aproape de realitate.
Din fericire, după invazia din 1996 nu a fost luată baza principală a Forțelor Luminii de pe Ganymede (satelit al lui Jupiter). Baza de pe Ganymede este locația principalului portal interdimensional cătreSirius pentru acest sistem solar, iar acest portal a fost menținut intact de-a lungul invaziei, care este deținut de Lumină. În plus față de acest fapt, o mișcare de rezistență a fost organizată în colonia de sclavi a Draco / Iluminaților pe planeta X. Această mișcare de rezistență a avut contact fizic cu Pleiadienii staționați dincolo de heliopauză în centura Kuiper și cu Pleiadienii de rezervă care au organizat o revoltă pe planeta X în decembrie 1999, i-au alungat pe Illuminati, au eliberat planeta și s-au mutat în baza sa de rețeaua subterană Agartha de pe planeta Pământ.
Planeta X a fost folosită de atunci încoace de către Forțele Luminii ca bază strategică pentru operațiunile de curățare a sistemului solar. Mai întâi au eliminat principalul bastion militar al forțelor întunecate de pe Charon. Apoi au început destul de repede prin intermediul Sistemului Solar exterior, să-i respingă, iar apoi lupte intense au avut loc în centura principală de asteroizi între 2000 și 2003.
În martie 2001, o anumită operațiune importantă a Forțelor Luminii a fost finalizată, iar Civilizația Centrală (este civilizația care gestionează întreaga viață din această Galaxie conform principiului iubirii conform legilor divine) a fost în măsură să intervină direct în Sistemul Solar. Aceasta a poziționat la jumătatea distanței stații sferice de mărimea Lunii chiar în afara heliopauzei acestui sistem solar pentru a stabiliza fluxul de energii intense din Soarele Central Galactic, care a devenit mai activ la apogeul ciclului său de 26.000 ani. Prin direcționarea acestor energii în sistemul solar armonios, multe cataclisme, inclusiv cele de pe Pământ, au fost prevenite. Atunci când Illuminati au detectat prezența acestor sfere, s-au speriat și au creat evenimentul steag-fals 9 /11.
În anul 2003, Forțele Luminii au început să prevaleze în Sistemul Solar și în 2012, toate programele spațiale secrete negative, cu excepția celor legate direct de Grupul Chimera au fost eliminate. Acum, singura problemă dinafara Pământului este un număr foarte mic de indivizi Chimera și protejații lor, care-și apără bastioanele din sistemul solar (în principal, păzitori ai stațiilor implant) cu bombe strangelet de plasmă și bombe Toplet. Pentru că toată lumea de pe Pământ are implanturi care blochează accesul la acea informație (este vorba despre implanturi eterice), toate informațiile despre Chimera sunt în cea mai adâncă umbră de inconștiență colectivă, mult mai profundă decât SRA, MK Ultra, MILAB sau SSP (acestea fiind programe ultrasecrete despre care au început să se scurgă informații în prezent).
Grupul Chimera nu trebuie să fie confundat cu civilizația separatistă. Civilizația Separatistă isi are originea în programul spațial ocult nazist care a evoluat în complexul militar-industrial, cu multe proiecte negre, în timp ce grupul Chimera este forța motrice din spatele Civilizatiei Separatiste, manipulând pentru a ajuta la menținerea statutului de carantină pe planeta Pământ. Linia de demarcație între grupul Chimera și Civilizația Separatistă se numește limita de fază, de care nimic nu mai poate fi spus public, iar Evenimentul / Compression Breakthrough poate fi, de asemenea, numit tranziția de fază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu