Entitatile malefice din alte dimensiuni care se hranesc cu emotiile noastre negative
Oamenii-umbră sunt niște entități energetice care trăiesc în dimensiuni paralele și vin în lumea noastră pentru a se hrăni cu descărcările emoționale negative ale oamenilor.Chiar dacă subiectul oamenilor-umbră este unul tabu, există numeroase consemnări ale prezenței lor încă din cele mai vechi timpuri. Aceste ființe energetice fac parte dintr-o altă lume, una inferioară din punct de vedere spiritual, și vin în dimensiunea noastră cu scopuri precise.
Ei pot fi văzuți cu coada ochiului pentru o fracțiune de secundă, după care dispar cu o viteză incredibilă. Pentru că în ultimii ani fenomenul s-a intensificat, există numeroși specialiști în paranormal care au realizat numeroase studii pentru a defini cât mai bine aceste entități bizare.
Heidi Hollis, un parapsiholog din Statele Unite ale Americii, susține că aceste ființe energetice sunt cât se poate de reale și că scopul lor este să se hrănească cu emoțiile și energiile negative emanate de oameni. Din acest motiv, oamenii-umbră sunt comparaţi cu niște diavoli sau spirite malefice.
În numeroase locuri de pe glob a fost semnalată prezența lor. De exemplu, Hollis susține că a avut contact cu mai mulți pacienți, care au avut ocazia să-i vadă pe oamenii-umbră. Din relatările acestora, entitățile malefice au prezentat de cele mai multe ori o privire înfricoșătoare și de fiecare dată ochii roșii.
Chiar și așa, aceștia nu trebuie considerați un pericol real pentru că ei dispar pentru totdeauna în clipa în care energia sau emoția negativă dispare. Așadar, ei ne pot face rău, aruncând cu diverse obiecte sau instaurând panica, doar atunci când au cu ce să se hrănească, în rest devin inexistenți, neputincioşi sau chiar invizibili.
Interesant mai este faptul că oamenii-umbră au început să-și facă simţită prezența în ultimii ani din ce în ce mai mult și acest fapt ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru omenire.
De asemenea, specialiștii în paranormal susțin că această prezenţă nu este o coincidenţă, ci apariția în număr mare a acestor entități se materializează în preajma unei catastrofe globale sau a unui război de amploare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu