Copiii din China care stapanesc telepatia, teleportarea si telekinezia

Copiii din China care stapanesc telepatia, teleportarea, telekinezia si clarviziunea

Supercopiii paranormali din China care au uimit o lume intreaga: acestia stapanesc teleportarea, telepatia, telekinezia, teleplastia, clarviziunea, clarauditia si alte capacitati extrasenzoriale !

În martie 1979, în China a devenit cunoscut cazul unui băiat care putea „să vadă” cu urechile. Ziarul Sichuan Daily relata pe atunci că Tang Yu, în vârstă de doisprezece ani, putea să vadă cu urechile, aşa cum alţii văd cu ochii şi chiar mai bine. Aceste informatii le scrie si Jan Van Helsing in cartea sa, „Sa nu atingi aceasta carte”.

Reporterul Zhang Naiming a făcut investigaţii pentru un raport ulterior, mai detaliat, despre acest tânăr şi l-a testat în felul următor: i-a pus în mână o foaie de hârtie împăturită în şase, pe care scri­ sese cu cerneală albastră patru litere. Tang Yu a ţinut puţin biletul la ureche şi i-a redat corect conţinutul. Mai târziu, pe o hârtie împăturită, s-au scris chiar poezii întregi pe care el le-a redat, de asemenea, fără greşeală.

Aceasta a fost însă numai începutul unei istorii de necrezut. Datorită articolelor de ziar, care au uimit atunci întreaga Chină, s-au prezentat alţi copii cu capacităţi asemănă­ toare, fiind şi ei testaţi. Guvernul chinez susţine chiar că, între timp, mii de asemenea co­pii din China pot citi nu numai cu urechile, ci şi cu limba, cu nasul, cu axilele, cu mâinile sau cu picioarele. În această privinţă fiecare copil este dotat diferit.

De exemplu, două surori cu capacităţi asemănătoare au fost investigate de mai mulţi jurnalişti şi specialişti din domeniul culturii, ştiinţei şi medicinii, fiind testate intens. Su­ rorile au spus că dacă ţin la ureche, la nas sau sub axile un document, atunci în spiritul lor apar imaginile şi cuvintele scrise pe hârtie. Însă numai pentru un scurt moment, pen­ tru că apoi imaginile dispar. Nu ştiu nici când ar apărea aceste viziuni. Uneori trebuia să aştepte câteva minute, altădată şi o jumătate de oră, alteori viziunile apar imediat.

Incitate de aceste relatări, şi alte persoane s-au ocupat de fenomen, constatând că nu era neapărat o noutate. În al Doilea Război Mondial s-a descoperit că unii oameni care lu­ crau la staţiile radar puteau „să audă” semnalele microundelor. Iar în 1964 a fost găsit un tânăr care putea să vadă prin pereţi şi prin alte obiecte.

Despre copiii chinezi cu capacităţi de medium aflăm următoarele din revista Licht Forum:

„Pe la 1984, guvernul chinez a descoperit pentru prima dată un copil, un băiat cu ca­ pacităţi de medium ce depăşeau tot ce se cunoştea până atunci. Când guvernul i-a testat aceste înzestrări, afirmaţiile sale au corespuns în procent de sută la sută.
Ulterior guvernul a găsit un alt asemenea copil, apoi mai mulţi, pe urmă sute şi, în final, mii. La invitaţia guvernului chinez, revista americană Omni a făcut investigaţii în legătură cu acest fe­ nomen.
Jurnaliştii de la Omni au plecat de la ipoteza că ar putea fi vorba despre o escro­ cherie şi au procedat cu cea mai mare precauţie. Guvernul le-a pus la dispoziţie circa o su­tă de copii, cu care au putut să lucreze. Jurnaliştii de la Omni au realizat teste, precum acela în care au scos o pagină oarecare dintr-o carte preferată, au mototolit-o şi au pus-o în axila persoanei testate.
Copiii au citit cu exactitate fiecare cuvânt de pe pagină! După ce au testat mulţi copii, cei de la Omni i-au descris ca fenomenali, însă n-au putut să dea o explicaţie. Raportul lor poate fi citit în ediţia din ianuarie 1985 a revistei Omni. De atunci, asemenea copii au fost găsiţi în multe alte ţări, de exemplu în Rusia, Japonia, Cana­ da, în Europa şi în Statele Unite.”[3]

Acestea sunt rapoarte bine documentate. Despre aceşti copii chinezi a publicat şi re­vista ştiinţifică Nature[4], ce este convinsă de autenticitatea întâmplărilor.

În extrem de interesanta lor carte, „Indigo-Schulen – Chinas Trainingsmethoden fur medial begabte Kinder” (n.tr. „Scolile Indigo – metode de formare a copiilor supradotati in China”), din care am extras cele mai multe din aceste informaţii, Paul Dong şi Thomas Raffill dau numele băieţilor şi fetelor (în parte cu fotografii) care au do­ vedit următoarele capacităţi în timpul testărilor:

„• Citit şi perceperea culorilor cu urechile, mâinile, axilele, fruntea, podul palmei, pi­cioarele, nasul;
• Prin puterea spirituală, mişcarea obiectelor şi ruperea crengilor de copaci;
• Privire cu funcţie de raze Rbntgen: vedere prin corpurile omeneşti, prin cartoane şi prin pereţi;
•Calcul aritmetic mental mai rapid decât cu un calculator de buzunar;
• Mărirea obiectelor prin privire şi mişcarea lor prin puterea de concentrare;
• Deschiderea lacătelor prin puterea de concentrare şi
• Capacitatea de a vedea cuvinte şi imagini de pe o hârtie mototolită sau tăiată în bucăţi.”[5]

Aceste fenomene nu se limitează doar la China, ci se petrec pretutindeni în lume. De exemplu, în Mexic s-au găsit în capitală peste o sută de copii cu capacităţi asemănă­toare celor arătate de copiii chinezi şi care sunt în stare să „citească” folosindu-se de cele mai diferite părţi ale corpului. Pare aproape că aptitudinile copiilor chinezi s-ar fi transmis celor din Mexic şi de oriunde altundeva. Şi evident că aceasta corespunde „răspândirii spiritului” din Biblie…

Însă după ce guvernul chinez a început să studieze fenomenul copiilor, s-a constatat că aceste capacităţi de „citit” reprezintă numai vârful aisbergului. Astfel, Paul Dong rela­tează că la o manifestare mii de invitaţi au primit câte un boboc de trandafir. După ce toţi au luat loc şi în sală s-a instalat liniştea, pe scenă a păşit, singură-singurică, o fetiţă chine­zoaică de vreo şase ani şi a privit spre public. Apoi, după o mişcare uşoară cu mâna, toate miile de boboci de trandafir au început să se deschidă şi să se transforme în trandafiri su­perbi, sub privirile celor care îi ţineau în mâini.

Paul Dong scrie şi despre o demonstraţie la care au luat parte circa cinci mi de copii chinezi. Un copil şedea în faţa unui flacon cu medicamente, închis, în care se aflau mici tablete. După ce, în faţa publicului, acest flacon a fost închis cu un capac şi sigilat cu o bandă adezivă, el a fost aşezat în faţa copilului. Alături a fost instalată o cameră video care înregistra totul.

Apoi copilul a spus că va începe, iar cei prezenţi au privit cu încordare. Brusc, fără ca băiatul să se mişte, prin urmare numai prin puterea sa de concentrare, ta­bletele au început să iasă din flacon, s-au aşezat pe masă, unde apoi au şi rămas. Într-un alt caz, un copil a făcut o experienţă asemănătoare cu o monedă care a pătruns fără difi­cultate în recipient prin peretele de sticlă şi a rămas acolo.

Conform celor relatate de Paul Dong, au existat încă multe alte fenomene prezentate în China şi a căror veridicitate a fost recunoscute între timp de guvernul chinez. Fireşte, guvernul era convins la început că ar putea fi vorba despre un truc à la David Copperfield, însă numărul copiilor cu astfel de capacităţi creştea în continuare. Când cartea lui Paul Dong a apărut în SUA în 1997, guvernul chinez înregistrase, probabil, deja peste o sută de mii de asemenea copii.

După ce realitatea acestor cazuri nu a mai putut fi pusă la îndoială şi s-a conştientizat ce ar însemna aceasta pentru China, a început înfiinţarea de şcoli şi centre de instruire speciale, pentru copiii cu asemenea capacităţi. Între timp, situaţia a evoluat, astfel încât dacă este găsit un copil cu înzestrări, este adus imediat la o asemenea şcoală, unde este luat în grijă.

Un efect secundar interesant este acela că, parţial, copii care nu au asemenea înzes­trări pot căpăta şi ei astfel de capacităţi în prezenţa copiilor mediumuri. Aceasta aminteşte de Uri Geller, pe care l-am menţionat deja. Uri Geller descrie în car­tea sa „Mein Wunder-volles Leben”[6] (n.tr. „Viata mea minunata”) că, se află în contact cu extratereştri care-l ajută să

realizeze aceste lucruri. În noiembrie 1973 a luat parte la emisiuni de radio şi de televiziune, la care prin forţa de concentrare a îndoit linguri şi alte obiecte metalice. La aceste de­ monstraţii i-a rugat pe ascultători şi pe spectatori să pună pe masă, la ei acasă, linguri sau cuţite, pentru a vedea dacă efectul se transmite. Şi într-adevăr aşa s-a întâmplat, oamenii au îndoit mii de linguri, fără să le atingă. La fel a fost şi cu furculiţe, chei, cuie, lanţuri, brăţări…

Tacâmurile s-au îndoit chiar şi în cutiile în care erau păstrate. Ceasuri oprite au început dintr-o dată să meargă. A fost înregistrat şi un alt efect – copiii care urmăriseră emisiunea la televizor au putut dintr-o dată să îndoaie şi ei linguri. Văzuseră aceasta o singură dată. La începutul anului 2004 Uri Geller a repetat această experienţă la televiziunea germană.

Cel mai celebru „copil” chinez cu asemenea capacităţi se numeşte Zhang Baosheng. Este deja o celebritate în China, a apărut de mai multe ori la televiziune, îşi demonstrează însuşirile fenomenale în faţa demni­tarilor străini, iar guvernul i-a pus la dispoziţie chiar o maşină de serviciu şi două gărzi de corp din serviciul secret.

Forţe telekinetice puternice nu sunt un fenomen al epocii moderne. De-a lungul a peste 40 de ani, în faţa a sute de martori, printre care s-au aflat reporteri, editorul publicaţiei Hartford Times, Mark Twain şi împăratul Napoleon al III-lea, britanicul Daniel D. Home şi-a dovedit puterea încă în anul 1852. Nu numai că a putut să facă să plutească obiecte, precum mese şi scaune, ci s-a ridicat el însuşi până la tavan şi a zburat prin încăpere.

Zhang reuşeşte şi performanţa ca obiecte aflate într-un flacon de sticlă să iasă prin peretele acestuia, iar alte obiecte, de exemplu o coală de hârtie pe care s-a scris anterior, să pătrundă în sticlă. Profesorul Song Kongzhi l-a testat pe Zhang în mod repetat şi con­ firmă că acesta este în stare să mişte chei, termofoare, încălţăminte, iar într-un caz chiar a trecut un sac de zahăr prin pereţi de lemn sau piatră.

Odată, cu prilejul unui test, fun­cţionari ai guvernului l-au închis într-o încăpere, ca apoi să-l găsească pe Zhang Baosheng în faţa casei sale. Prin urmare, are şi capacitatea de a se deplasa pe sine însuşi într-un alt loc. Începând din acel moment, Zhang a lucrat şi pentru Ministerul Apărării.

Spre deosebire de Germania, în China asemenea „copii minune” nu sunt luaţi în râs şi discreditaţi, ci ocrotiţi cu mândrie de propria ţară. Ba mai mult, guvernul chinez acordă acestor aptitudini atât de multă importanţă, încât pe oameni ca Zhang îi integrează în pro­iecte militare şi ştiinţifice strict secrete.

Pentru Ministerul Chinez pentru Zboruri Spa­ ţiale (corespondent al NASA americane), Zhan a făcut odată ca tabletele să iasă prin orifi­ ciul unui flacon de medicamente închis ermetic, experiment filmat de către oamenii de ştiinţă cu o cameră video extrem de performantă (patru sute de imagini pe secundă). Fil­ mele developate au arătat o tabletă la jumătatea drumului către orificiul flaconului.

Însă Zhang nu face doar să „migreze” monede din buzunarul sacoului unei gărzi de corp în buzunarul şoferului sau „transferă” în mâna lui un măr aflat la un kilometru de­ părtare. El preface în scrum în mâinile lui obiecte de îmbrăcăminte.

Paul Dong relatează şi despre fata chineză Yao Dong, care, de asemenea, face să „mi­greze” tablete din flaconaşe de medicamente ermetic închise, iar prin puterea de concen­ trare, pe lângă îndoitul lingurelor, poate să mistuie în flăcări obiecte de îmbrăcăminte. Însă aceste capacităţi pot fi folosite şi altfel. În 1994, în prezenţa unei echipe de cerce­tători, fata a descoperit pentru Bohai Oil Company zăcăminte de ţiţei şi surse de apă.

Consider demn de menţionat aici şi calculatorul rapid, de exemplu, pe Shen Kegong, un băiat, care la treisprezece ani nu are nici o dificultate să calculeze în minte, în douăzeci de secunde, numărul 6259 (14.551.915.228.366.851.806.640.625), com­pus din douăzeci şi şase de cifre: El a realizat această performanţă la China Agricultural Bank, sub supravegherea întregului personal al băncii.

În septembrie 1977, în provincia chineză Shanxi a avut loc campionatul de abac (n.n. aba­cul era tabla de calculat a grecilor şi romanilor), la care au venit două mii de participanţi din întreaga provincie. La acest campionat s-au calculat numere întregi din mai multe ci­ fre, numere zecimale, calcule cu fracţii, cu pătrate şi cu rădăcina pătrată.

Sheng a câştigat concursul, calculând răspunsul pentru 639 x 33 + 3 : 884.736 mai repede decât oricare abac sau calculator de buzunar (pentru aceasta a avut nevoie de numai 3,4 secunde). La un alt concurs de calcule, sponsorizat de Zentralkolleg fur Wirtschaft und Finanzen şi de Asociaţia chineză Abakus, a rezolvat calculul 4.789.240 : 45 în 1,6 secunde (106.427,555) sau 35 x 45 x 25 în 1,8 secunde (39.375). (33, p. 143)

După cum vedem, în faţa ochilor noştri se petrec evenimente extraordinare. Aceşti copii vor schimba lumea, mai precis trebuie să se spună: dacă aceşti copii nu schimbă lumea, atunci n-o mai schimbă nimeni. Prin însuşirile lor fenomenale, ei vor obliga ştiinţa şi lumea să se schimbe.

Aşa cum în China există deja şcoli în care copiii, în loc să fie luaţi în zeflemea, sunt sti­ mulaţi, acelaşi lucru se va întâmpla cândva şi în lumea occidentală, inclusiv în Germania. Dacă vă interesează mai multe despre copiii chinezi superdotaţi, puteţi descoperi toate aceste relatări şi altele în cartea lui Paul Dong.

În lucrare, pe lângă fenomenele deja amin­ tite, autorul scrie şi despre copii care pot opri maşini aflate în mers, pot să treacă prin zid sau să modifice culori sau structuri moleculare. În plus, prezintă şi copii cu capacităţi tele-cinetice şi sunt capabili să leviteze, adică să plutească. Atât despre copiii chinezi.

Cu clarviziunea necesară, din aceste „noutăţi pământeşti” mai pot fi trase cel puţin încă două concluzii:

1. În afară de a face calcule rapid, aceşti copii au demonstrat că stăpânesc tehnica me­ tafizică a dematerializării şi a rematerializării. Aceasta pot s-o realizeze mulţi „adepţi” ai tuturor religiilor şi au şi dovedit-o în decursul secolelor, iar două dintre cele mai cunoscute exemple sunt:

• Transformarea apei în vin de către Iisus, precum şi faptul că i-a hrănit pe cei cinci mii de oameni care-l ascultau;
• Mai puţin cunoscute sunt experimentele de la Montauk (în extremitatea nor­ dică a Long Island, New York). În cadrul Proiectului Montauk nu se făcu­ seră experimente numai cu factorul timp – aşa cum se aminteşte deja la în­ ceputul cărţii – ci şi cu materializarea.

Cu ajutorul unui amplificator cons­ truit special, gândurile unui subiect (Duncan Cameron) au fost amplificate în aşa fel încât au devenit realitate. De exemplu, s-a început cu experimentul prin care Duncan şi-a imaginat o cutie de cola, care s-a materializat cu aju­ torul tehnologiei. Mai târziu s-a încercat acelaşi lucru cu imaginarea unor fiinţe, dar s-a ajuns la situaţii haotice.

Între timp, am aflat de la un foarte bun prieten, ai cărui socru a lucrat într-un centru de cercetare secret de la Alma-Ata (Kazahstan), că acolo exista şi probabil mai există o tehnologie asemănătoare. Acolo, în faţa ochilor acestui om, a fost mai întâi „realizat” un câine, apoi un om, care a rămas săptămâni întregi în stare materială, până când s-a dizolvat. Acest om se putea mişca li­ ber şi s-a putut vorbi cu el.

2. Aceşti copii vor schimba lumea noastră. Cred că din afară, prin impulsuri date so­ cietăţii, şi parţial prin reforme. Mesajul indirect al unui asemenea „miracol divin” este însă mult mai profund.