Calatoria in timp este posibila

Calatoria in timp este posibila.

Apariția cărții Proiectul Montauk, Experimente în timp, care a prezentat un caz științific excepțional, a bulversat lumea științifică și nu numai. Sunt prezentate probe și dovezi care susțin veridicitatea experimentului.
De regulă, cei care vor să dărâme eșafodul de carton al concepțiilor științifice sunt puși la zid, denigrați, ridiculizați. De această dată, probele au fost evidente iar lumea științifică a trebuit să accepte faptele.
Nu întâmplător viața și activitatea unor mari oameni de știință au fost lăsate în umbră. Vezi Nikola Tesla, Viktor Schauberger. Asistăm la un fenomen a negării certitudinii.
Peter Moon, autorul cărții pleacă de la ideea de sincronicitate sau coincidențe aparent întâmplătoare.
În tradiția ocultă se spune că atunci când unei persoane i se întâmplă mai multe coincidențe, el a ajuns la un grad elevat de spiritualitate. Există anumite bariere energetice pe care numai o persoană ajunsă la un anumit nivel de evoluare le poate trece.
Un lucru ciudat este acela că cei care au participat la acest proiect au intrat într-un soi de amnezie indusă, nu-și mai aminteau mare lucru din ceea ce se întâmplase, iar jurnaliștii care au încercat să ancheteze acest caz au murit în mod misterios și subit. Morris Jessup a fost un participant la acest proiect.
Moartea sa bruscă i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu este ceva putred în acest proiect.
Baza Montauk a devenit celebră datorită experimentelor care s-au efectuat în interiorul său. Este vorba despre călătorii în timp.
În jurul bazei s-au produs fenomene inexplicabile. În luna august a nins, animalele sălbatice din zonă suferă de o boală ciudată, își pierd echilibrul, își lovesc capul de copaci și migrează spre orașe, fug de habitatul lor obișnuit și normal. În localitatea din proxima apropriere de bază, s-a observat un alt fenomen ciudat. Obiectele care erau depozitate în curți, curentau în momentul în care erau atinse.
Camera de filmat a lui Moon a dispărut în mod misterios, din casa acestuia, după ce reușise să filmeze baza unde s-au efectuat celebrele experimente. Nu exista nicio urmă de intrare prin efracție și totuși camera de filmat dispăruse.
În timpul filmărilor, Moon a observat un punct pe lentilă. Acesta fusese generat de distorsiunile câmpului electromagnetic din zona bazei Montauk. Toți participanții la acest proiect au avut de suferit. Sunt voci care susțin că una din cauze ar fi utilizarea psihotronicii, care a permis punerea în contact cu o altă frecvență.
După o astfel de experiență, persoana își schimbă comportamentul chiar și semnătura. Persoana își pierde individualitatea inițială.
Proiectul Montauk a fost un succes pentru autoritățile americane, dat victimele au fost multe.
S-a putut crea un vortex temporal susținut cu ajutorul unui câmp magnetic de o putere uriașă. Vortexul este descris ca fiind asemănător unei oglinzi care emite frecvențe vibratorii care teleportează persoana în viitor sau trecut.

În iulie 2008, în apropiere de baza de la Montauk a fost descoperit cadavrul unei creaturi necunoscute. S-a spus că este rezultatul unor experimente care s-au făcut la această bază.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu