Curiozitati despre flori

1. Lângă azalee nu supravieţuiesc alte plante. Frumoasele flori fac o ciupercă otrăvitoare, care umple de toxine solul din jur. Şi nucul produce toxine, de aceea se spune că nu e bine să dormi sub nuc.
2. Florile arborelui de cafea se ofilesc şi cad după doar 24 de ore.
3. Florile arborelui de cacao au o rată de productivitate extrem de mică. Din 3.000 de flori, câte se deschid într-un arbore pe parcursul unui an, doar 30 fac seminţele din care se extrage cacaua.
4. Bambusul înfloreşte abia după ce împlineşte 100 de ani. Compensează însă lipsa florilor prin rata de creştere: tulpina acestei plante poate creşte cu până la 10 cm într-o zi!
5. Rafinata gerberă face parte din aceeaşi familie cu rustica floarea-soarelui, oricât de incredibil ar părea...
6. Deşi Olandei i se spune Ţara Lalelelor, această floare nu e originară de aici. Lalelele provin din Turcia.
7. Narcisa, una dintre cele mai frumoase şi mai parfumate flori ale primăverii, este şi una dintre cele mai otrăvitoare. Soldaţii romani răniţi grav pe câmpul de luptă mâncau un bulb de lalea pentru a muri mai repede şi fără dureri.
8. Rămânem pe tărâmul uriaşilor: cel mai înalt cactus din lume este din specia Pachycereus pringlei şi are 19 metri înălţime.
9. Există o floare cu circumferinţa de 1 metru şi care ajunge să cântărească 7 kg: Rafflesia Arnoldi, care creşte în pădurile tropicale din Indonezia. I se mai spune crinul puturos, pentru că are un miros greu, de carne putrezită. E o floare foarte rară, inclusă pe lista plantelor aflate pe cale de dispariţie.
10. La polul opus de uriaşul crin puturos se află Wolffia Globosa. Această plantă, întâlnită în Australia, se dezvoltă pe suprafaţa apei. Frunzele sunt minuscule, iar dacă vrei să-i vezi florile, ai nevoie de o lupă.
11. Parfumatul trandafir nu este doar plantă ornamentală ori ingredient pentru parfumuri, ci şi medicament. Se pare că extractul de roze diminuează durerile de cap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu