Şeful Ofiţerilor Medicali din Marea Britanie (CMO) a spus că
oamenii nu ar trebui să bea mai mult de 14 unităţi de alcool pe
săptămâna - echivalentul a şase halbe de bere sau a 7 pahare de vin -
pentru a reduce riscul de boală.
Datele furnizate de Comitetul pentru Carcinogenicitate (COC) dezminte
miturile conform cărora un pahar de vin poate aduce beneficii
semnificative din punct de vedere medical atât femeilor, cât şi
bărbaţilor. Raportul Comitetului arată că oamenii care nu consumă alcool
sunt mai puţin expuşi riscului de a dezvolta diverse forme de cancer,
comparativ cu cei care beau regulat. În cazul persoanelor care renunţă
la alcool după o perioadă în care consumul era o obişnuinţă, poate dura
câţiva ani până ca ei să ajungă la un nivel de risc comparabil cu al
celor care nu consumă deloc alcool.
Sfaturile actuale ale medicilor, o premieră în ultimii 20 de ani, arată
că bărbaţii sunt sfătuiţi să bea aceeaşi cantitate de alcool ca şi
femeile - nu mai mult de saşe sau şapte halbe de bere sau pahare mici de
vin pe săptămână.
„Consumul regulat al oricărei cantităţi de alcool atrage după sine
riscul îmbolnăvirii pentru orice persoană Dacă bărbaţii şi femeile şi-ar
impune să nu consume mai mult de 14 unităţi de alcool pe săptămână, ar
reuşi să ţină în frâu riscul îmbolnăvirii de cancer şi diverse afecţiuni
ale ficatului”, susţine Sally Davies, oficial în domeniul sănătăţii din
Guvernul englez.
Ea a completat că femeile gravide nu ar trebui să consume alcool deloc,
chiar dacă, în prezent, acestora le este recomandată limitarea la una
sau două unităţi o dată sau de două ori pe săptămână.
Prezentul raport combate şi ideea că un pahar de vin consumat în
fiecare seară are beneficii asupra sănătăţii. Beneficiile pe care
consumul de alcool le are asupra sănătăţii inimii se aplică doar în
cazul femeilor de peste 55 de ani şi doar în cazul în care cosumul de
vin este limitat la aproximativ două pahare pe săptămână. Altfel, vinul
nu are nimic de a face cu afecţiunile cardiace.
Crticile acestor date publicate în raportul COC nu au încetat să apară.
Ele au fost catalogate drept o exagerare şi o încercare de a speria
populaţia. De asemenea, se crede că Guvernul britanic încearcă să impună
astfel de idei, dat fiind consumul ridicat de alcool din această ţară.
Profesorul Mark Petticrew, de la London School of Hygiene and Tropical
Medicine susţine că mesajul comitetului este unul clar, bazat pe
cercetări ştiinţifice menite să reducă riscurile la care se supun cei
care consumă excesiv alcool.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu