Sfinxul din Egipt este poate cea
mai spectaculoasă construcție. Arheologii au venit cu ipoteze diferite
referitor la perioada în care a fost construit, dar mai ales, cine l-a
construit?
Față de celelalte construcții, Sfinxul este foarte erodat, de ape și nu de vânt, așa cum sunt piramidele.
A fost Sfinxul martorul unor inundații devastatoare, înainte să fie construite piramidele?
Sunt arheologi care au estimat că
Sfinxul a fost construit cu 10000 de ani î.Hr., cu mult înainte ca
vechea civilizație egipteană să fi existat. O întrebare la care
specialiștii nu au putut răspunde este de ce nu s-au descoperit urme ale
civilizației care a construit Sfinxul.
Chiar dacă această civilizație a dispărut misterios, urme ale existenței acesteia trebuiau descoperite.
O civilizație avansată care nu a lăsat urme privind existența sa. Ipoteza conform căreia o civilizație extraterestră este autoarea construcției Sfinxului este tot mai susținută de către specialiști.
În timpul comunismului, KGB a lansat un program, numit ISIS, care avea drept scop dezlegarea acestor mistere.

KGB-ul avea un departament specializat
în fenomene paranormale. În anul 1960, ei au început cercetările pe
platoul Gizeh, de unde au încărcat camioane întregi cu artefacte și
documente descoperite în subteranul piramidelor.
Se spune că agenții KGB au reușit să
recupereze corpul unui extraterestru foarte bine conservat. Acesta a
fost descoperit în subteranul Marii Piramide, în Camera Cunoașterii. Cu
acordul autorităților egiptene, aceste documente au luat calea Moscovei.
Se spune că piramidele și Sfinxul sunt
partea de deasupra icebergului. Ceea ce se află în subteranul
piramidelor este cheia misterului. Cercetările arheologice au început în
secolul al XIX-lea, dar și astăzi, specialiștii au surprize,
descoperind camere în subteran, cu valori și probe istorice
inestimabile.
Din interiorul Sfinxului, prin anumite tuneluri poți ajunge sub Marea Piramidă.
Din interiorul Sfinxului, prin anumite tuneluri poți ajunge sub Marea Piramidă.
Spre
surprinderea multor cercetători, autoritățile egiptene, cu ajutorul
financiar al SUA, au ridicat în jurul piramidelor un zid foarte înalt și
au interzis accesul turiștilor în piramide, încă din anul 2002, sub
pretextul că se fac reparații interioare.
Aceste decizii au alimentat multe supoziții cu privire la faptul că se dorește a se ascunde ceva.
În anul 1933, Edgar Cayce, un cunoscut medium, a avut o viziune cu privire la Sfinxul egiptean. El susținea că sub Sfinx se află o cameră secretă în care sunt ascunse documente care vor schimba cursul istoriei.

Zeci de ani mai târziu, această cameră a fost descoperită, intrarea
fiind acoperită de nisip, chiar la picioarele Sfinxului. După această
descoperire, autoritățile egiptene, la presiunea CIA, au interzis
vizitarea Sfinxului și au ridicat un zid înalt protector. Cui îi este
frică de adevărul istoric?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu