Ce este fenomenul PSI

Percepția extrasenzorială este numită PSI. Vorbim despre o comunicare, o interacțiune dintre două persoane. Acum o sută de ani, au apărut primele centre de cercetare a fenomenelor PSI, numite centre metapsihice.

Telepatia este un fenomen PSI studiat în ultimii o sută de ani, de către marile instituții de profil. Au fost examinați gemenii și s-a constatat că, spre deosebire de celelalte persoane, ei au capacități telepatice speciale.

Mai târziu, au fost analizate visele telepatice, care sunt diferite de cele premonitorii. Visul telepatic se produce în momentul somnului profund și de regulă, este o comunicare cu o persoană defunctă.

Specialiștii au fost interesați dacă animalele au capacități PSI. S-a făcut un experiment cu o pisică. Aceasta a fost introdusă într-un sac și dusă la o distanță mare față de casa stăpânilor săi. Când s-a desfăcut sacul, pisica a fugit în direcția unde se afla casa stăpânilor săi.

Animalul ca și omul este dotat cu o capacitate extrasenzorială deosebită. Se spune că, starea de boală pe care o are stăpânul unui câine, se transmite și animalului. Acesta este trist, nu mai mănâncă. Când o persoană este bolnavă, pisica se cuibărește exact în zona dureroasă.

Aceste fenomene extrasenzoriale au fost cercetate încă din Antichitate. Platon și Pitagora s-au arătat interesați de aceste fenomene. Ei considerau că, aceste fenomene au legătură cu viitorul. Aztecii erau convinși că, persoanele care au astfel de puteri sunt născute într-o anumită perioadă de timp, atunci când astrele au avut o anumită poziție și influență asupra lor.

Fenomenul a fost numit sincronicitate, adică legătura dintre data nașterii, poziția astrelor și capacitățile extrasenzoriale ale persoanei. Celebrul psihanalist Jung, un adept al acestei teorii, susținea că, există un inconștient colectiv, într-o altă dimensiune spațiu-timp, la care noi suntem conectați și care, din timp în timp, face conexiune cu conștientul unu dintre noi.

În momentul contactului, persoana contactată capătă capacități extrasenzoriale. Sincronicitate ne oferă posibilitatea de a ieși din lumea închisă în care trăim. În anul 1958, americanii au experimentat telepatia cu câteva persoane care se aflau la bordul lui Nautilus.

Experimentul a fost un succes, persoanele au comunicat telepatic cu alte persoane, aflate la mare distanță, cu ajutorul unor frecvențe, numite bio-electromagnetice.

În momentul acestor comunicări, tot organismul subiectului transmitea unde bio-electromagnetice.
S-a crezut că, numai creierul are această capacitate, însă, testele au demonstrat că fiecare organ al corpului uman are această capacitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu