Sirius este o planetă specială.
Sirius sau planeta câinelui, a atras atenția nu numai a specialiștilor
ci și a lumii oculte. Mult mister și multe legende s-au țesut în jurul
acestei planete. Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cer.
Încercăm să prezentăm ceea ce a reprezentat această stea în
civilizațiile apuse dar și în cele actuale.
Ce rol a jucat Sirius în istoria
societăților secrete și ce simbolizează această stea misterioasă? Sirius
a avut un rol important în astronomie, ocultism, mitologie.
Sirius este considerată ca fiind soarele
din spatele soarelui. Mult timp s-a crezut că, soarele strălucește
datorită planetei Sirius care îi transmite lumină.
Dacă Soarele menține viața fizică pe planeta noastră, Sirius conservă lumea spirituală, pe care o menține vie.
Dacă Soarele menține viața fizică pe planeta noastră, Sirius conservă lumea spirituală, pe care o menține vie.
Pentru egipteni, Sirius era cea mai
importantă planetă de pe cer. Tot sistemul religios egiptean este
construit în jurul acestei planete. Zeul morții la egipteni avea cap de
câine și era în legătură cu steaua câinelui. Calendarele egiptene erau
realizate în funcție de poziția pe cer a acestei stele. Se cunoștea cu
precizie perioada în care Nilul inunda terenurile agricole.
Cultura și religia sumerienilor, a
grecilor și babilonienilor au legătură cu Sirius. Apariția pe cer a
acestei stele, în luna iulie, însemna că va fi o perioadă de
caniculă. Cuvântul caniculă provine de la canis, care înseamnă câine.
Piramidele de la Gizeh au fost
construite într-o aliniere perfectă cu Sirius. Camera reginei din Marea
Piramidă este aliniată cu această planetă. Triburile de indigeni din
America de Nord și din America de Sud, numeau această planetă, cap de
câine.
Dogonii, un trib izolat din Mali,
cunoșteau natura binară a planetei. Sirius este format din două planete,
Sirius A și Sirius B. Mult mai târziu, oamenii de știință au descoperit
acest lucru.
Au
fost voci care au susținut că dogonii au avut un contact direct cu
civilizații de pe planeta Sirius, de aici și cunoștințele lor. Mitul
conform căruia cunoștințele fundamentale dezvoltării unei civilizații au
fost adus din cer, îl întâlnim și la egipteni, israelieni și sumerieni.
Cel care a adus pe Pământ aceste cunoștințe se numește Enoch, Thot sau
Hermes.
Thot este acela care a adus aceste
cunoștințe atlanţilor. Parte din cei care s-au salvat au migrat în
Egipt, unde au construit piramidele. Asemănările dintre cultura
egipteană și cea mayașă se explică prin faptul că, atlanţii au fost
puntea de legătură între cele două civilizaţii.
Pentru francmasoni, Sirius reprezintă simbolul omului perfect. Ochiul
așezat deasupra planetei Sirius este un simbol emblematic pentru
francmasoni.
Se spune că, între evoluția societății umane și planeta Sirius este o mare legătură.
Se spune că, între evoluția societății umane și planeta Sirius este o mare legătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu