Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a
declarat, duminică, că un proiect de hotărâre privind disoluția
moscheilor radicale va fi studiat în consiliul miniștrilor, informează
AFP, citat de Agerpres.
„Starea de urgență este voința de a
putea proceda într-un mod ferm și hotărât la expulzarea celor care
trebuie să fie expulzați pentru că predică ura în Franța, fie că ei au
fost angajați sau sunt suspectați de angajare în acțiuni cu caracter
terorist. Aceasta înseamnă, de asemenea, am angajat demersuri și va
exista o deliberare în acest sens în consiliul miniștrilor, dizolvarea
moscheilor în care unii actori lansează apeluri și proferează ura. Totul
trebuie pus în aplicare cu cea mai mare fermitate”, a precizat
ministrul francez de interne la canalu de televiziune France 2.„Întrebarea care se pune este dacă, în contextul războiului în care trăim, trebuie să mergem mai departe de aceasta. Răspunsul a fost dat de președinte și de primul ministru: da, trebuie. Starea de urgență acordă mijloace: consemnarea la domiciliu, percheziții. Toate aceste mijloace vor fi pe deplin utilizate”, a completat Bernard Cazeneuve.
Ministrul de Interne a ţinut să precizeze că 'acest război va fi câștigat de Republica Franceză, prin democrație, prin valorile pe care le promovăm și prin fermitatea pe care o acordăm acțiunii noastre'.
'Oricare ar fi precauțiile pe care le luăm în fața barbarilor care au declarat război, riscul zero nu există', a mai spus Bernard Cazeneuve.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu