Se afișează postările cu eticheta uleiul de masline. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uleiul de masline. Afișați toate postările

Top uleiuri esentiale recomandate pentru ficat


În locul uleiului de floarea-soarelui, folosit în mod obişnuit la mâncăruri şi în salate, poţi utiliza alte feluri de uleiuri cu proprietăţi benefice pentru ficat.

Uleiul de măsline
Acest ulei n-ar trebui să-ți lipsească din casă, fiind un bun drenor hepatic și biliar. Are rolul de a accelera tranzitul intestinal lent şi are capacitatea de a dizolva pietrele de la bilă. Consumul de ulei de măsline extravirgin protejează ficatul de efectele stresului oxidativ, un proces chimic din organism în urma căruia se formează radicalii liberi şi care grăbeşte degradarea celulară.
Astfel, în urma testelor pe şoareci de laborator, cercetătorii de la Universitatea din Monastir, Tunisia, şi cei de la Universitatea din Riad, Arabia Saudită, au constatat că în cazul subiecţilor expuşi unor substanţe toxice care cauzează stres oxidativ şi cărora li s-a introdus ulei de măsline în dietă nivelul de afectare hepatică este mai redus decât în cazul celor care nu au fost hrăniţi cu acest aliment. Specialiştii pun acest lucru pe seama faptului că uleiul de măsline are un efect antioxidant direct asupra celulelor ficatului.
În plus, uleiul de măsline este tolerat foarte bine de stomac, datorită faptului că tratează ulcerul şi gastrita. Este recomandat şi la pregătirea mâncărurilor, fără a îmbiba alimentele prăjite cu toxine, ca în cazul uleiului de floarea soarelui. Are proprietatea de a întârzia procesul de îmbătrânire, protejează inima şi arterele, dizolvă cheagurile din vasele de sânge, reduce colesterolul şi tensiunea. Poate fi folosit pentru masaje. Hrăneşte pielea şi o catifelează. Este util şi pentru mâini şi unghii. După ce spălaţi vasele, masaţi mâinile cu ulei de măsline.
Ai de ales între mai multe feluri de ulei de măsline:
- Uleiul de măsline extra-virgin provine din prima presare a măslinelor. Are o aciditate redusă.
- Uleiul de măsline virgin este produs prin folosirea metodelor fizice şi fără nici un fel de tratament chimic. Aciditatea este mai mică de 2%.
- Uleiul de măsline rafinat este tratat chimic pentru neutralizarea gustului puternic şi a conţinutului de acizi. Este considerat ca fiind de o calitate mai slabă decât cel virgin.
Uleiul de rapiță
Are calităţi excepţionale în tratarea bolilor tubului digestiv. Ajută la drenarea ficatului, dar și la combaterea paraziţiilor intestinali. Este indicat și în tratarea enteritelor.
O linguriţă de ulei de rapiţă se va da în cazul constipaţiei cronice. Pe lângă bolile digestive, rapiţa poate trata cu succes şi unele afecţiuni respiratorii (tusea, bronşita), cardiace (angina pectorală), renale.
Pentru tratament se va prepara un ceai din 1-2 linguri de frunze de rapiţă proaspete şi mărunţite. Se pot consuma două ceaiuri pe zi.
Continue reading

Care sunt alimentele ce combat diabetul

Tocmai ai aflat că suferi de diabet? Nu trebuie să te panichezi și să te îngrijorezi, pentru că dacă este ținut sub control, poți avea o viață normală. În plus, este una dintre cele mai comune boli, iar tot mai multe cercetări au arătat că alimentele au influență pozitivă asupra lui.

Cercetările au arătat că alimentele consumate zilnic pot ajuta la combaterea diabetului. Totodată, sunt cele care mențin sub control nivelul de zahăr din sânge și insulina din organism.

Atunci când sunt mâncate aceste alimente sănătoase zilnic, există posibilitatea ca diabetul să dispară. În plus, acestea nu trebuie să fie consumate doar de diabetici, ci de toată lumea. Astfel, este prevenit.
Miraculoasele alimente care te scapă de diabet într-o lună. Iată care sunt:

Miraculoasele alimente care combat diabetul: Morcovul

Morcovul este unul dintre cele mai bune alimente împotriva diabetului. Este leguma bogată în beta-caroten și are mai puțin zahăr, ceea ce înseamnă că poate fi consumat fără nicio grijă, pentru că este menținut sub control nivelul de zahăr, dar și cel de insulină din corp.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Peștele

Bogat în acizi grași omega 3, peștele este bun pentru persoanele care suferă de diabet, deoarece reduce instant nivelul crescut de insulină din organism, dacă este consumat de două ori pe săptămână.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Uleiul de măsline

Astăzi, foarte multă lume alege uleiul de măsline pentru gătit în schimbul uleiului de floarea-soarelui. Acesta este mult mai sănătos și conține grăsimi care nu duc la creșterea nivelului de insulină în corp, ci îl reduc.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Pâinea din cereale integrale

Trebuie să eviți sau să reduci pâinea albă din alimentația ta. În schimb, pâinea din cereale integrale este foarte bună și recomandată, pentru că are mai puține calorii și nu duce la creșterea numărului de kilograme. Acesta este un risc cu care se confruntă multe persoane care suferă de diabet.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Migdalele

Migdalele trebuie să devină cele mai bune prietene ale diabeticilor. Aceste alune sunt recomandate pentru că sunt bogate în fibre și proteine, care au abilitatea de a reduce diabetul în doar 30 de zile.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Ceaiul verde

Catechinele și tananții prezenți în ceaiul verde sunt fitonutrienți care mențin la nivel normal zahărul din sânge. Așadar, bea în fiecare zi o ceașcă sau două cu ceai verde dacă vrei să combați diabetul în 30 de zile.
Miraculoasele alimente care combat diabetul: Mărul

Un măr pe zi ține doctorul departe de tine. Atât mărul verde, cât și cel roșu este considerat un tratament sănătos pentru diabetici, în timp ce reduce nivelul colesterolului rău și menține sub control nivelul zahărului din sânge.
Continue reading

Uleiuri hidratante pentru o piele catifelata

Uleiul de măceșe
Unele popoare îl numeau elixirul frumuseții poate și datorită proprietăților regenerative, hidratante și anti-inflamatorii. Acest ulei conține acid linolenic, acid linoleic și acid oleic și poate fi folosit în tratarea cicatricilor.
Retinolul este substanța care determină revitalizarea celulelor, refacerea texturii și netezirea ridurilor. Uleiul de măceșe este bogat in retinol, ceea ce îl face o armă puternică împotriva îmbătrânirii pielii.
Orice tip de ten se poate bucura de propritățile acestui ulei, intrucât nu este iritant. În plus, are un miros foarte plăcut. Singurul dezavantaj al acestui ulei este că nu este recomandată expunerea la soare după aplicarea lui, de aceea este recomandat ca mască de față de seară.
Uleiul de măsline
Un masaj blând cu acest ulei va hidrata, va catifela și va netezi ridurile fine. Uleiul de măsline este bogat în ulei linoleic și va ajuta tenul cu tendință acneică. Elasticitatea pielii poate fi redobândită prin comprese cu ulei cald de măsline.
Uleiul de măsline poate fi folosit ca cremă de față, ser antiîmbătrânire, mască, demachiant, balsam de buze, ca exfoliant (amestecat cu mălai), cremă de mâini etc.
Încercați sa folosiți doar ulei de măsline extravirgin presat la rece. El este extrem de bogat in vitaminele A, E și complexul de vitamine B, dar și în fier, calciu, magneziu, fosfor.
Uleiul de migdale dulci
Acest ulei este cel mai bun remediu împotriva cearcănelor și este perfect pentru tenul uscat predispus la ridare pentru că hidratează în profunzime, calmează iritațiile și mâncărimile, catifelează și întârzie procesul de îmbătrânire. Este cunoscut ca fiind uleiul ce păstreză un echilibru adecvat al umidității din cadrul pielii. Deși este un ulei destul de gras este slab comedogenic.
Datorită vitaminelor A, B și E, omega 9, omega 6 și a acizilor saturați pielea noastră se poate bucura de proprietățile antioxidante ale uleiului de migdale.
Uleiul de migdale poate fi folosit și pe buzele crăpate sau pe părul uscat. Îl puteți folosi și ca exfoliant pentru ten sau corp împreună cu zahărul, sarea sau zațul de cafea.
Continue reading

Proprietatile antioxidante ale uleiului de masline, combinate cu acizii grasi esentiali continuti, intruchipeaza un aliat excelent impotriva semnelor de imbatranire. Pe langa faptul ca hidrateaza si imbunataste elasticitatea pielii, uleiul de masline stopeaza inclusiv actiunea radicalilor liberi.
Ingrediente

• ½ cana ulei de masline extra virgin (125 ml)

• 1 lingura de zahar brun (10 g)

Mod de preparare

• Desi poti folosi uleiul de masline si ca atare, in acest caz iti recomandam sa-l amesteci cu zahar pentru a beneficia inclusiv de o exfoliere blanda a pielii.

• Aplica preparatul cu miscari circulare usoare in jurul gatului si pieptului, si foloseste restul pentru a frectiona mainile.

• Dupa 30 minute, clateste pielea cu apa rece.

Tratament cu lapte si miere

Atat laptele, cat si mierea au proprietati uimitoare pentru sanatatea pielii, cunoscute si exploatate din cele mai vechi timpuri. Laptele contribuie la curatarea profunda, facilitand eliminarea celulelor moarte si a petelor pigmentare. Pe de cealalta parte, mierea este considerata un ingredient excelent pentru hidratarea si regenerarea pielii.

Ingrediente

• 1 lingurita de zahar brun(5 g)

• ½ cana de lapte (125 ml)

• 2 linguri de miere (50 g)

Mod de preparare

• Amesteca zaharul cu laptele. Aplica apoi preparatul pe gat, decolteu si maini folosind o pensula.

• Lasa-l sa actioneze timp de 20 de minute, dupa care mai aplica un strat subtire de miere si asteapta inca 20 de minute. La sfarsit, indeparteaza-l cu apa calduta.

• Repeta acest tratament o data sau de doua ori pe saptamana.
Tratament cu avocado si vitamina E

Putine ingrediente sunt la fel de eficiente ca avocado atunci cand vine vorba de prevenirea ridurilor precoce. Acest fruct verde contine antioxidanti si uleiuri esentiale care hranesc pielea si reduc efectele factorilor de mediu asupra ei. Dar, pentru a ii spori efectele, tratamentul pe care ti-l prezentam include si vitamina E, un nutrient esential pentru producerea de colagen si elastina chiar si in cele mai sensibile zone.

Ingrediente

• 1 avocado copt

• 1 capsula de vitamina E

Mod de preparare

• Zdrobeste pulpa de avocado copt si adauga la ea continutul unei capsule de vitamina E.

• Aplica pe gat si pe decolteu o cantitate suficienta de crema, masand pielea usor.

• Foloseste crema si pentru maini, apoi las-o sa actioneze cel putin o jumatate de ora.

• Pentru rezultate optime, repeta tratamentul de 2 ori pe saptamana
Continue reading


Mâinile sunt cartea de vizită a oricărei persoane, așa că niște unghii mereu îngrijite și foarte naturale sunt câteodată tot ce ai nevoie să poți ieși în societate cu fruntea sus. Pentru o femeie este foarte important ca unghiile să fie cât mai sănătoase și frumoase, îngrijite, nepătate, care să nu se exfolieze. Iată, așadar, câteva remedii pentru unghii sănătoase.
Înainte de a prezenta rețete pentru unghii sănătoase, trebuie să știi că unghiile bine formate și strălucitoare sunt expresia unei stări psihologice și fizice armonioase. O alimentație completă și echilibrată este esențială pentru sănătatea unghiilor, însă nu strică și anumite tratamente pentru o strălucire a lor.

Remedii pentru unghii sănătoase – masează-ți unghiile pentru fortificare și creștere

Pentru unghii sănătoase și veșnic strălucitoare, nu ezita să le masezi cât poți de des, după baie. Masajul le fortifică și le stimulează creșterea, le face mai suple și mult mai rezistente. Se pot masa cu puțină ceară de albine sau ulei de măsline sau neem. Uleiul este și o bună protecție împotriva micozelor și bacteriilor ce pot apărea la unghii.
Un preparat excelent pentru unghii strălucitoare și puternice este oțetul cu petale de trandafiri. Rețeta se prepară lăsând câteva petale de trandafiri în oțet de calitate la macerat, timp de câteva ore. Seara, înainte de culcare se freacă fiecare unghie în parte cu acest oțet.
Pentru unghiile exfoliate cele mai bune sunt sucul de lămâie, vitamina A și uleiul de măsline. Se poate prepara un amestec din ulei de măsline încălzit puțin și amestecat cu zeamă de lămâie. Se omogenizează și se țin mâinile în acest amestec timp de 10 minute sau până se răcește. Se face un tratament de 10 zile consecutiv.

Remedii pentru unghii sănătoase – sucul de lămâie și uleiul de măsline, două din ingredientele de bază pentru unghii puternice

Sucul de lămâie simplă este și el la fel de eficient, hrănește și dă o strălucire aparte unghiilor. Stoarce zeama de la o lămâie și ține mâinile în zeamă timp de 10-15 minute. Un alt remediu eficient este masarea unghiilor cu vitamina A. Aceasta le întărește și stimulează circulația sangvină, făcându-le să crească mai repede.
Pentru unghiile pătate se recomandă consumul de alimente ce conțin zinc, se pare că punctele albe de pe unghii atenționează lipsa zincului în organism. Așadar, consumă mai multe cereale integrale și carne. Apoi, folosește un amestec de apă oxigenată și bicarbonat de sodiu, pe care să îl aplici cu ajutorul dischetelor demachiante pe unghii. Masează apoi unghiile cu ulei de măsline.
Un alt remediu pentru unghiile pătate este un amestec de apă de trandafiri cu glicerină, la care se poate adăuga și ulei de măsline. Se ung unghiile zilnic cu acest preparat.

Remedii pentru unghii sănătoase – ceara de albină și uleiul de germeni de grâu, remedii naturale pentru unghii strălucitoare

Pentru unghiile striate, uleiul cald de germeni de grâu este cel mai bun remediu pentru această neplăcere. Se țin unghiile în uleiul cald câteva minute, iar tratamentul se repetă câteva zile la rând.
Pentru întărirea unghiilor se face un amestec din ulei de măsline cald, o linguriță de miere și un gălbenuș. Se țin mâinile 10 minute în acest amestec, apoi se clătesc cu apă caldă. Poți prepara un lac de unghii natural pentru întărire topind 4 grame de ceară de albine, cu un gălbenuș și cu ulei de măsline. Se ung unghiile înainte de culcare și se lasă până dimineață.
Piperul roșu este foarte bun stimulent pentru creșterea unghiilor. Se poate amesteca cu apă caldă sau cu cremă de mâini, cu care se ung unghiile în fiecare seară.
Un lac de unghii natural și extrem de sănătos se prepară din hennă și apă caldă. Se face un preparat lichid, cu care se ung unghiile cu o pensulă din păr natural. Apoi, se lasă unghiile la uscat, de preferat la soare. După aceea, se clătește cu puțină apă caldă. Acest lac de unghii va conferi strălucirea rozalie, naturală a unghiilor
Continue reading