Se afișează postările cu eticheta sanscrit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanscrit. Afișați toate postările

Cum poti sa iti cunosti viata anterioara, reincarnarea

Denumirea sanscrită pentru puterile paranormale este siddhi și înseamnă perfecțiunea pe care o atinge omul în relațiile cu forțele cosmice. În timpul lui Buddha, aceste manifestări erau un lucru obișnuit. Dobândirea acestor puteri marca existența unui anumit nivel de practică și evoluție spirituală.

Cei care aveau aceste calități dețineau puterea de a-și cunoaște viețile trecute și pe ale altora, citeau gândurile, devenea ubicuu, levitau, emanau foc și apă din trup.

Înțeleptul Swami Rama scria în una din cărțile sale că a văzut persoane care stăteau nemișcate 10 ore și nu clipeau. Apoi se ridicau și levitau la o înălțime de 70 de centimetri de la sol.

El mai descrie puterea unor yoghini de a transforma o bucată de piatră în una de zahăr. În anul 1985, mai mulți cercetători americani au realizat un film în care călugării tibetani uscau rufele numai cu ajutorul căldurii pe care îl degaja corpul lor.

Mai mult, în condiții de frig, ei își puteau încălzi mâinile și picioare, menținând temperatura mâinilor și a picioarelor la 17 grade Celsius. Conform studiilor, călugării budiști își pot reduce metabolismul cu 64%.

Pentru aceste persoane nu este ceva neobișnuit să locuiască la altitudini de peste 5000 de metri. În toate aceste fenomene pe care noi le numim paranormale, un rol important îl joacă conștiința și mentalul.

Olandezul Wim Hof are capacitatea de a crea o sursă de căldură în interiorul corpului numai cu ajutorul mentalului. Un alt caz celebru este cel al lui Ingo Swann care își putea proiecta corpul astral la orice distanță. Fenomenul se baza pe proiecția conștiinței în afara corpului și trimiterea ei la mare distanță.

Ingo Swan a avut capacitatea să vadă un inel în jurul planetei Jupiter, pe care specialiștii nu-l descoperiseră. Stephen Withsire are trei ani și poate desena imagini din orașe pe care nu le-a vizitat, fizic vorbind, niciodată. El a desenat orașul Singapore în cele mai mici detalii.

Wim Hof are capacitatea de a sta scufundat în gheață mai multe ore, fără ca temperatura corpului să se modifice. El a realizat performanțele de a escalada Everestul în pantaloni scurți și a alergat maratonul din Namibia fără să bea apă.

El are posibilitatea de a-și influența propriul sistem imunitar și sistemul vegetativ.

Daniel Tammet este un tânăr savant autist care are capacitatea de a efectua calcule matematice cu o viteză uluitoare. El a declarat că fiecare număr îi apare într-o imagine. Se spune că acest fenomen este o manifestare a sinesteziei.


Continue reading

Dropa, civilizatia nepamanteana

În Tibet au fost descoperite urme ale unor civilizații misterioase, Dropa și Ham, despre care s-a spus că sunt de origine extraterestră.

Caracteristicile genetice nu se încadrau în nicio rasă umană, respectiv statură mică, craniul mare, orbite imense. Aceștia trăiau în grote, acolo unde au fost descoperite discuri ciudate, electromagnetice, gravate cu însemne necunoscute.

A fost emisă ipoteza că din cauza unui accident, au fost nevoiți să rămână pe pământ, ascunzându-se în grote. Tot în Tibet există nemuritorii, cei care trăiesc într-o meditație continuă. Ei se află în starea numită samadhi, termen sanscrit care înseamnă repaus total.

Cercetătorul Ruth Reyra a descoperit în Lhassa un document în care erau prezentate o schemă și descrierea modului cum se poate construi o navă interstelară pe bază de propulsie antigravitațională.

Peșterile din zona au fost populate încă de acum 21000 de ani. Pereții acestora prezintă desene și scrieri a căror vechime este de 21000 de ani. Scheletele descoperite în peșterile tibetane aveau să șocheze lumea științifică. Scheletele au fost numite Dropa, ceea ce înseamnă gnomi extratereștri.

În anul 1938, au fost descoperite 138 de schelete formate din oase fragile de dimensiuni mici. Nu au fost descoperite indicii care să ofere detalii despre această civilizații.

În urma analizelor realizate la mari laboratoare din China a rezultat faptul că ADN-ul nu este de origine umană. Singurele artefacte descoperite sunt niște discuri din piatră cu diametrul de 30 de centimetri care au în interior găuri de câțiva milimetri. Atunci când sunt atinse de un impuls electromagnetic, pietrele emit sunete.

Primele mențiuni despre ciudații omuleți datează din secolul al XIV-lea, atunci când un aventurier englez a consemnat în jurnalul său întâlnirea cu aceste ființe.

În anul 1938, atunci când au fost descoperite scheletele, cercetătorii au fost intrigați și de desenele de pe pereții peșterii care erau perfect conservate și reprezentau ființe umanoide cu capul protejat de căști .Un alt desen reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene.

 Cercetătorii au avansat ipoteza că avem de-a face cu o civilizație nepământeană care a ajuns pe Pământ, în urma unui accident. Navele lor s-au defectat și au fost obligați să se retragă în peșterile tibetane.
Continue reading