Pe peretii unei biserici din Sighisoara e un ozn
Cel mai vechi monument din Cetatea Medievală a Sighișoarei, Biserica Mănăstirii, datând din secolul a XIII-lea, adăpostește un triptic, iar pe unul dintre cele trei panouri pictate cu scene religioase, realizate în secolul a XVIII-lea, există reprezentarea a ceea ce astăzi se numește Obiect Zburător Neidentificat (OZN).
„Biserica Mănăstirii este cel mai vechi monument din Sighișoara, datează din secolul XIII. În secolul al XVII-lea suferă de pe urma unui puternic incendiu, toată biserica arde, este refăcută și atunci sunt adăugate o serie de picturi cum ar fi altarul, iar breslele își vor pune, la rândul lor, însemnele în locurile în care aveau băncile. Cu această ocazie apar și o serie de reprezentări mai mult stilizate. Biserica este una evanghelică și rolul imaginii este unul secundar sau puțin reprezentativ. Într-adevăr, în sacristia bisericii există o pictură cu o scenă religioasă, care reprezintă un nor – probabil că este vorba de ridicarea lui Ilie către cer – care seamănă cu o calotă și poate duce la o reprezentare mult mai modernă, care să ne ducă cu gândul la un OZN. Dar este vorba despre viziunea artistului de la acea vreme care a făcut acest triptic. Posibil să fi fost un artist sighișorean, deoarece Sighișoara a avut în secolul al XVIII-lea câteva ateliere de tâmplărie de artă, oameni care făceau atât altare pentru bisericile protestante, cât și mobilier orășenesc pictat”, a declarat Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara.
El a spus că viziunea pare îndrăzneață și ține probabil de conceptul baroc, fiind vorba despre o pictură apărută în secolul XVIII, fiind considerată „o idee interesantă”.
„Sincer, eu am văzut demult tripticul, nu prea i-am dat importanță, dar cu ocazia vernisajului unei expoziții cineva de la Biserica Mănăstirii mi-a spus că acesta parcă e un OZN. Mulți spun că e un OZN, seamănă, e o viziune a unui artist. Sunt ca desenele lui Leonardo da Vinci, poți să le interpretezi”, a mai spus Teșculă.
Biserica Mănăstirii deține și primul izvor scris cu referire la Sighișoara, actul de atestare al orașului din 1298, un act emis de Papa Bonifaciu al VIII-lea.
Potrivit directorului Muzeului de Istorie a Sighișoarei, Biserica Mănăstirii a fost inițial o mănăstire dominicană și în 1298 Papa Bonifaciu al VIII-lea „întărește fraților dominicani din Sighișoara dreptul de a acorda indulgențe”.
„Cu această ocazie apare prima denumire a orașului, probabil orașul fondat cu 50-60 de ani mai devreme, de altfel și cronicarii orașului menționează că în jurul anului 1180 – 1191 este fondat orașul. Prezența unei mănăstiri și a ordinului dominican arată că deja localitatea era mare. Nu avea încă statut de oraș, statutul de oraș îl dobândește în 1337, când primește denumirea de civitas, ulterior devine oraș regal. Biserica Mănăstirii a fost inițial o mănăstire dominicană, până la adoptarea reformei de către sași, ulterior devine, cum este și astăzi, biserică evanghelică, și ceea ce păstrează este doar denumirea — în limba germană Klosterkirche, adică Biserica Mănăstirii”, a arătat Nicolae Teșculă.
Biserica Mănăstirii este situată în mijlocul Cetății Medievale, este o biserică parohială transformată după ce a ars de două ori, iar din acest motiv interiorul acesteia cuprinde un amalgam de stiluri: biserica este construită în stil gotic, în aceasta se mai păstrează un vechi ancadrament din perioada Renașterii la una dintre uși, iar în urma ultimei remodelări, în secolul al XVII-lea, după incendii, altarul și orga au fost construite în stil baroc.
Din acest motiv aproape toate stilurile epocii medievale și ale epocii premoderne sunt combinate în cadrul bisericii.
Biserica Mănăstirii este importantă și prin faptul că deține numeroase covoare orientale de rugăciune, a doua colecție din țară după cea de la Biserica Neagră din Brașov.
„După adoptarea reformei de către sași, mulți dintre comercianții care ajungeau în Orient — și prezența covoarelor în toate bisericile evanghelice din oraș arată legătura pe care Transilvania o avea cu părțile orientale, comerțul est-vest care se crea și era dezvoltat în epocă – după ce se întorcea cu bine dintr-o astfel de călătorie, care putea să dureze și o jumătate de an, dona bisericii un covor.
Covorul era și atunci valoros și biserica putea, prin vânzarea lui ulterioară, să obțină bani pentru reparații sau alte lucrări. Ei fiind protestanți nu se permitea aducea de odoare, de icoane, de statui și așa mai departe, și atunci comercianții au apelat la aceste covoare pentru a mulțumi Divinității că au scăpat cu bine dintr-un voiaj de călătorie”, a mai spus Nicolae Teșculă.
