Se afișează postările cu eticheta memorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta memorie. Afișați toate postările

Ca sa nu iti pierzi memoria trebuie sa faci miscare

Studiile au aratat ca exercitiile fizice regulate pot proteja impotriva pierderilor de memorie, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Universitatii British Columbia (Canada). Oamenii de stiinta au evaluat efectul pe care exercitiile fizice il au asupra functiei cognitive de zi cu zi in randul a 70 de adulti cu varsta de 74 de ani ce prezentau o deficienta cognitiva vasculara medie.

Participantii studiului au fost impartiti in doua grupuri: primul grup a participat la o ora de exercitii, de trei ori pe saptamana, pe o durata de 6 luni, in timp ce grupul al doilea a primit informatii lunare despre o dieta sanatoasa si viata cognitiva activa, insa nicio informatie cu privire la efectul exercitiilor fizice regulate.

Abilitatile generale de gandire, competentele functiei de coordonare - cum ar fi planificarea si organizarea sarcinilor de zi cu zi - au fost evaluate in randul ambelor grupe atat inainte de studiu, dar si la finalizarea studiului, iar apoi 6 luni mai tarziu.

Rezultatele au aratat ca, spre deosebire de grupul care nu a facut exercitii fizice, grupul 1 a inregistrat o imbunatatire a tensiunii arteriale, precum si o imbunatatire a testelor care masoara capacitatea globala cardiovasculara prin evaluarea timp de 6 minute a mersului pe jos. Aceasta constatare a fost legata si cu faptul ca hipertensiunea arteriala ramane un factor de risc pentru dezvoltarea deficientelor cognitive vasculare, se arata in acelasi comunicat. Mai precis, echipa de cercetatori a descoperit ca oamenii din grupul 1 si-au imbunatatit testul de ansamblu de gandire cu 1,7 puncte, comparativ cu cei care nu au efectuat nicio activitate fizica.

sursa:sanatateatv
Continue reading

Uleiul esential de rozmarin stimuleaza memoria

Tot ce trebuie sa faceti pentru o memorie mai buna este sa mirositi aceasta planta, potrivit specialistilor.
Pentru prima data, cercetatorii au descoperit ca mirosul uleiului esential de rozmarin stimuleaza memoria.

O echipa de psihologi de la Universitatea Northumbria a testat efectele uleiului esential de rozmarin punand patru picaturi pe un aparat de difuzare a mirosului înainte cu 5 minute ca participantii la studiu sa intre în încapere. Cei 66 de voluntari au fost împartiti în doua grupuri, astfel ca doar o parte din ei au intrat în camera unde mirosea a rozmarin. Toti participantii au completat apoi teste de memorie.


Cercetatorii au observat ca cei care au intrat în camera în care mirosea a rozmarin au avut cele mai bune rezultate la testele de memorie.
Studiile precedente au demonstrat ca moleculele volatile din uleiul esential ajung în sange prin intermediul nasului. Substantele stimuleaza nervii olfactivi dar influenteaza, de asemenea si functiile creierului.

,,Rezulatele la testele de memorie ale celor care au intrat în camera care mirosea a rozmarin au fost cu 60-75% mai bune decat ale celorlati. Aceste descoperiri ar putea reprezenta un punct de plecare în gasirea unor noi leacuri pentru problemele de memorie," spune doctorul Jemma McCready.
Continue reading

Superalimente pentru o memorie sanatoasa

Iti doresti sa ai o memorie mai buna? Pune aceste super-alimente pe lista ta de cumparaturi si dorinta ti se va indeplini.

Iaurt sarac in grasimi

Un borcanel de iaurt simplu, sarac in grasimi, contine cam 20% din doza ta zilnica de vitamina D – un amanunt de retinut, avand in vedere ca studiile au aratat ca nivelurile scazute ale acestei vitamine pot duce la declin cognitiv. Expertii inca studiaza cauzele pentru care se intampla acest lucru, insa este posibil sa fie pentru ca vitamina de intareste conexiunile dintre celulele creierului pentru a ajuta acest organ sa functioneze mai eficient. Iar pentru ca nu toate iaurturile sunt la fel, citeste lista de ingrediente pentru a te asigura ca iaurtul pe care vrei sa il cumperi contine, intr-adevar, vitamina D.

Unt de migdale

Daca manaci 5 sau mai multe portii de nuci pe saptamana, iti imbunatatesti memoria. Migdalele, in special, contin foarte multa vitamina E, care lupta impotriva daunelor produse in creier de varsta inaintata. Dar de ce unt de migdale? Pentru ca este la fel de versatil ca o rochie neagra in garderoba ta: poti adauga cateva linguri in supele crema pe care le prepari, il poti pune peste cartofii copti sau il poti folosi la desert, peste niste felii de banane si niste fulgi de ciocolata neagra.

Afine

Un studiu pe termen lung, realizat pe 16 000 de femei, a aratat ca cele care au mancat mai multe afine (si capsuni) aveau capacitatea unei memorii similara cu aceea a unor persoane mai tinere cu pana la 2 ani. Micile fructe sunt pline de antioxidanti si imbunatatesc fluxul de sange oxigenat catre creier. O modalitate utila pentru a te asigura ca mananci doza zilnica de 200 de grame de afine: zdrobeste fructele proaspete sau congelate cu o furculita si presara-le peste o felie de paine integrala in locul obisnuitului gem de la micul dejun.

Varza

Studiile au aratat ca mancatul de legume din familia crucifere (cum ar fi varza, broccoli, varza de Bruxelles si kale) este legat de riscuri mai mici de dezvoltare a bolii Alzheimer si a deteriorarii mentale. Poate fi, intr-o anumita masura, datorita faptului ca sunt pline de compusi numiti glucozinolati care joaca un rol important in imbunatatirea memoriei. Ar trebui sa iti propui sa manaci cel putin 400 de grame din acest aliment pe saptamana – si evita gatitul in exces, pentru a pastra majoritatea nutrientilor.
Continue reading

Exercitiile fizice te ajuta sa retii mai multe informatii noi

Cercetatorii olandezi au demonstrat ca exercitiile fizice dupa un program de studiu stimuleaza memoria. Potrivit acestora, persoanele care fac miscare la 4 ore dupa ce au intrerupt sesiunea de studiu, retin cu 10% mai bine informatiile noi, comparativ cu cele care nu fac miscare deloc sau care fac sport imediat ce au terminat de invatat.

"Toate cercetarile derulate pe tema legaturii dintre nivelul de activitate fizica si performantele cognitive ale copiilor au demonstrat ca exercitiile fizice - fie de intretinere, fie de recuperare, fie de preventie - imbunatatesc categoric capacitatea de gandire si memorare a celor mici", spune Gabriela Nedel, kinetoterapeut principal al Infant Kineto Clinic.

De ce este nevoie de acel interval de 4 ore? Desi miscarea elibereaza in corp dopamina si noradrenalina, efectele psihologice ale sportului imediat dupa exercitiu fizic par sa creeze anumite interferente intre informatia studiata si formarea de noi amintiri.

Un alt studiu realizat de cercetatori din SUA a demonstrat de curand ca o scurta sesiune de exercitii fizice inainte unui test la matematica le-a crescut performantele academice elevilor.

Exercitii care stimuleaza performantele cognitive
Anumite exercitii ajuta mai mult decat altele in cresterea performantelor cognitive. "In cazul copiilor perfect sanatosi, activitatile clasice sunt cele mai recomandate - mersul, alergatul, sariturile, saritul coardei etc. In cazul copiilor care au anumite posturi incorecte cum sunt torticolisul, talvalgul etc. ori au cifoze sau scolioze, exercitiile cu un kinetoterapeut specializat in lucrul cu pacientii de varste mici sunt cele care dau cele mai bune rezultate. Auzim deseori de la parintii copiilor pe care ii tratam ca, odata cu dezvoltarea neuromotorie, remarca si imbunatatirea performantelor scolare. Miscarea facuta corect favorizeaza si memoria", incheie specialista.
Continue reading

Are creierul un buton de stergere?

Care este modul fascinant prin creierul poate crea spațiu pentru a construi noi conexiuni și mai puternice, astfel încât să putem învăța mai multe lucruri noi?

Exista o veche zicală în neuroștiință: neuronii care lucrează împreună, rămân împreună. Acest lucru înseamnă că cu cât mai mult va rula un neuro-circuit în creierul tău, cu atât mai puternic va deveni acel circuit. Acesta este motivul pentru care, pentru a cita un alt proverb vechi, practica înseamnă perfecțiune. Cu cât mai mult practicați cântatul la pian, sau vorbirea unei limbi străine, sau jongleriile, cu atât mai puternice vor deveni acele circuite implicate în controlarea acestor procese.

Dar capacitatea de a învăța înseamnă mult mai mult decât construirea și consolidarea conexiunilor neuronale.


Mult timp acesta a fost punctul central pentru dezvoltarea capacității de a învăța lucruri noi. Chiar mai importantă este capacitatea noastră de distruge vechile conexiuni. Se numește „tăiere sinaptică”. Iată cum funcționează.

Creierul tău este ca o grădină

Imaginează-ți că creierul este o grădină, doar că în loc de flori, fructe și legume, acolo se dezvoltă conexiunile sinaptice dintre neuroni. Conexiunile depind de neurotransmițători cum ar fi dopamina, serotonina, și alții.



„Celulele gliale” sunt grădinarii creierului – ele acționează pentru a accelera semnalele dintre anumiți neuroni. Dar există și alte celule gliale care au rolul de a elimina deșeurile, distrugând buruienile, dăunătorii și greblând frunzele moarte. Grădinarii care se ocupă de tăiere sunt numiți „celule microgliale”. Acestea întrerup conexiunile sinaptice. Întrebarea este cum știu pe care să le curețe?

Cercetătorii sunt abia la început în ceea ce privește deslușirea acestui mister, dar ceea ce știu este faptul că conexiunile sinaptice mai puțin folosite sunt marcate de o proteină, C1q (la fel ca altele). Atunci când celulele microgliale detectează marcajul, se leagă la proteina respectivă și distrug sinapsele.

Acesta este modul în care creierul face ca spațiul fizic pentru amintiri să se elibereze pentru a construi noi conexiuni și mai puternice, astfel încât să putem învăța mai multe lucruri noi.

Somnul este extrem de important

Atunci când înveți o mulțime de lucruri noi, creierul construiește conexiuni, dar sunt ineficiente, se numesc conexiuni ad-hoc. Creierul are nevoie să reducă multe astfel de conexiuni pentru a construi căi simplificate, eficiente. Procesul se realizează cel mai bine face atunci când dormim.

Creierul tău se curăță atunci când dormi – celulele creierului își diminuează dimensiunile cu până la 60%, pentru a crea spațiu pentru grădinarii gliali care să poată curăța deșeurile și scurta sinapsele.

V-ați trezit vreodată după o noapte de odihnă bună și ați simțit că sunteți capabil să gândiți în mod clar și rapid? Totul se datorează proceselor de curățare a sinapselor ineficiente care a avut loc peste noapte și a lăsat o mulțime de loc pentru acumularea și sintetizarea noilor informații, cu alte cuvinte, pentru a învăța.

Atenție către ce vă orientați ATENȚIA

În realitate, avem un anumit control asupra a ceea ce creierul decide să șteargă în timp ce dormim. Celulele gliale vor alege pentru ștergere doar conexiunile sinaptice pe care nu le utilizați și care sunt, astfel, marcate ca inutile. Cele pe care le face folosiți sunt cele hidratate și oxigenate. Așadar, fii conștient de ceea ce gândești.

Dacă ați petrecut prea mult timp citind despre sfârșitul Game of Thrones și foarte puțin timp informându-vă despre problemele apărute la locul de muncă, ghici care dintre sinapse vor fi marcate pentru reciclare?

Meditația este, mai mult decât oricând, utilă, deoarece ne permite să identificăm care gânduri sunt redundante și să le eliminăm conștient din procesul automat al gândirii. Mai mult, liniștea din timpul sesiunilor de meditație permite clarificarea tendințelor automate ale multor alte procese de care în mod normal nu suntem conștienți.
Continue reading

Cum ne imbunatatim memoria cu plante

Atât memoria, cât și concentrarea, pot fi afectate de stres, oboseală și de starea generală de sănătate proastă. Alocarea de timp pentru relaxare, exercițiile fizice și o dietă bogată în substanțe nutritive contribuie la diminuarea problemei, iar tratamentele din plante te pot ajuta să te simți mai revigorat și mai activ. Iată câteva remedii naturiste care te pot ajuta să-ți îmbunătățești memoria!

Practic, toate acestea îți vor îmbunătății capacitatea de concentrare, dar și memoria.

Ginseng și ginko biloba

Ginsengul și ginko biloba sunt două plante recunoscute pentru faptul că îmbunătățesc memoria și puterea de concentrare, fiind utilizate mai ales în China și în Extremul Orient. Și studiile moderne au confirmat reputația acestora în fortificarea memoriei, mai ales în cazul ginko bilobei. Atât ginko, cât și ginsengul sunt disponibile în farmacii ca remedii gata preparate, de consumat conform recomandărilor de specialitate.

Gotu Kola

Mai există o plantă renumită pentru îmbunătățirea memoriei și a puterii de concentrare. Este vorba despre Gotu Kola, o plantă folosită în India în aceste scopuri încă din cele mai vechi timpuri. Este disponibilă în farmacii sub formă de tinctură sau tablete, dar trebuie luate doar la recomandarea unui specialist.

Ceai de lămâiță și rozmarin

Există și numeroase ceaiuri din plante care s-au dovedit a fi eficiente în îmbunătățirea concentrării.

Ceaiul de lămâiță poate fi preparat atât din frunze proaspete, cât și din plantă uscată. Este vorba despre o licoare de culoare auriu-deschis care te ajută să te înviorezi. Uleiul esențial al acestei plante este utilizat în industria parfumurilor pentru mirosul său revigorant. Iată cum trebuie să-l folosești dacă vrei să ai o memorie mai bună: toarnă o cană de apă clocotită peste câteva frunze proaspete sau peste 5 grame de plantă uscată. Lasă-l 10 minute la infuzat înainte de a-l consuma.

Ceaiul de rozmarin. Acesta se prepară astfel: o crenguță proaspătă sau o linguriță de plantă uscată la o cană de apă fierbinte. Lasă câteva minute la infuzat, apoi îl poți bea.

Ulei de busuioc și mentă

Există și uleiuri esențiale care ajută la concentrare. Iată câteva dintre ele: de busuioc, mentă, rozmarin, lămâie, eucalipt și lemn de cendru. Folosește unul dintre aceste uleiuri pentru a stropi o cârpă curată. Cu aceasta, freacă pulsul de la încheietura mâinii și tâmplele.
Continue reading

Ceaiurile care imbunatatesc memoria


Persoanele care obișnuiesc să bea des ceai de mentă sau de rozmarin sunt mai puțin predispuse problemelor de memorie, potrivit rezultatelor celor mai recente studii în domeniu.

Compușii din ceaiul de mentă sunt cei care ajută la îmbunătățirea procesului de memorie pe termen lung. De asemenea, mirosul de rozmarin s-a dovedit a fi o altă soluție naturală ce ne ajută nu numai să ne amintim mai ușor lucrurile uitate, ci care ne poate face să reținem cu ușurință mai multe detalii.

În schimb, cercetătorii sunt de părere că ceaiul de mușețel poate să încetinească procesul de memorare și chiar și viteza de reacție a persoanei.

Din aceste motive este indicat ca remediul să fie consumat seara, înainte de culcare, și nu pe parcursul zilei. La studiul, realizat de oamenii de știință de la Universitatea Northumbria din Marea Britanie, au participat 180 de persoane.

Inițial, voluntarii au fost împărțiți în trei grupuri: o parte dintre ei au primit ceai de mentă, alții ceai de mușețel, iar cei din urmă doar apă fierbinte.

Înainte de a consuma aceste băuturi voluntarii au completat chestionare privind starea de spirit, ca mai apoi să fie supuși mai multor teste de memorie.

Astfel, specialiștii au observat că ceaiul de mentă a adus cele mai multe beneficii participanților, ei fiind cei care au obținut cele mai bune rezultate la testele de memorie.

„Este interesant să descoperim că ceaiurile pot avea efecte diferite atât asupra stării de spirit, cât și a funcțiilor cognitive. În timp ce ceaiul de mușețel ne ajută să ne calmăm, cel de mentă are efect de înviorare asupra memorie și a vitezei de reacție“, a precizat Mark Moss, cercetător în cadrul Universității din Northumbria.
Continue reading

Inhalarea mirosului de rozmarin ajută la îmbunătățirea abilității de a ne aduce aminte de evenimente din trecut, arată rezultatele celui mai recent studiu în domeniu.
Mai mult, specialiștii sunt de părere că mirosul specific acestui condiment ne ajută și să reținem mai ușor lucrurile pe care trebuie să le facem în viitor.
Explicația cercetătorilor este una simplă: una dintre substanțele care se găsește în plantă și care îi dă mirosul distinct, cunoscută sub numele de 1,8-cineole, favorizează apariția compușilor la nivel cerebral, compuși care îmbunătățesc memoria persoanei.
În cadrul cercetării, o parte dintre voluntari au fost supuși la mai multe teste de memorie în timp ce stăteau într-o cameră în care folosit ca odorizant ulei esențial de rozmarin.
În același timp, cel de-al doilea grup de participanți a completat testele de memorie în altă încăpere, una în care s-a folosit ulei esențial de lavandă. Iar ultima echipă de voluntari a completat testele de memorie într-o cameră cu aer curat, fără să se folosească odorinzante.
Astfel, rezultatele obținute au arătat că dintre participanți, cei din primul grup au obținut cele mai bune rezultate de testele de memorie.
„Mirosul specific rozmarinului s-a dovedit a fi un bun ajutor atunci când vrem să ne amintim informații din trecut. La fel ca și cititul și exercițiile de tip rebus, folosirea diferitelor arome poate ajuta la îmbunătățirea memorie“, a afirmat Mark Moss, profesor de Psihologie în cadrul Universității Northumbria din Marea Britanie.
Specialiștii sunt de părere că mirosul specific rozmarinului ajută pe termen lung și la menținerea tinereții creierului.
Continue reading

Afectiunea Alzheimer reprezinta o boala care evolueaza lent, dar progresiv. Boala Alzheimer afecteaza creierul, ducand in acest mod la slabirea memoriei si la tulburarile comportamentale, de limbaj si de perceptie.

Cercetarile au demonstrat ca principala cauza a aparitie bolii Alzheimer este reprezentata de acumularea de beta-amiloid in creier care duce la moartea celulelor nervoase.

Persoanele care depasesc varsta de 70 de ani sunt foarte expuse bolii Alzheimer.

Simptomele bolii Alzheimer

Printre principalele simptome ale bolii Alzheimer se numara:


    problemele severe de pierdere a memoriei;
    tulburarile de gandire;
    afectarea severa a memoriei de scurta durata;
    modificari de personalitate;
    probleme de citire si organizare a muncii;
    persoana devine agitate si irascibila;
    apare confuzia, imposibilitatea de a descrie lucrurile personale;
    pierderea controlului vezicii urinare;
    persoanele in cauza, odata cu avansarea bolii, isi vor pierde capacitatea de a avea grija de ele insele.

Depasirea problemelor de memorie

Pentru depasirea problemelor de memorie, specialistii recomanda urmatoarele:


    pastrarea unei agende in care sunt inregistrate informatiile importante, de la numere de contact, la nume si detalii despre persoanele apropiate, domiciliul;
    lipiti biletele in foarte multe locuri din casa pentru a va aminti tot ce trebuie sa stiti;
    lipirea de etichete pentru a sti ce se afla in anumite dulapuri;
    pastrarea langa telefon a numerelor importante de contact;
    pastrarea contactului cu o anumita persoana care sa va indrume si sa va stie programul tratamentului;
    bifati pe un calendar cele mai importante evenimente, pentru a nu uita;
    scrieti pe fotografii numele persoanelor si ce reprezinta ele pentru dumneavoastra.

Planificarea unei zi normale a unui pacient cu boala Alzheimer

O zi normala a unui pacient diagnosticat cu Alzheimer va fi normala in conditiile in care se urmeaza pasii:

    descoperiti lucrurile care va provoaca placere si va relaxeaza;
    pastrati sarcinile importante pentru zilele in care starea dumneavoastra de sanatate este una buna;
    oferiti-va timp pentru efectuarea diverselor treburi, fara a va grabi;
    cereti ajutor daca aveti nevoie.

Cum puteti sa evitati sa va rataciti daca aveti boala Alzheimer?

In cazul in care simtiti ca va rataciti, aveti in vedere:

    apelati intotdeauna la o persoana care sa va insoteasca cand iesiti din casa;
    cereti ajutor celor din jur;
    formati-va anumite repere indiferent de locatie.

Comunicarea mai usoara pentru persoanele cu Alzheimer

Pentru o comunicare mai eficienta, respectatii urmatoarele sfaturi:

    comunicati incet si linistit;
    rugati persoanei cu care comunicati sa va repete, in cazul in care nu ati retinut informatia;
    evitati sunetele care va distrag atentia.

Cum puteti avea grija de dumneavoastra in interiorul casei?

Pentru a fi in siguranta in propria casa, trebuie sa aveti in vedere urmatoarele:

    asigurati-va un transport sigur, la fel ca si un ajutor specializat pentru cumparaturi sau prepararea meselor;
    asigurati-va ca o persoana apropiata dumneavoastra si ca locatie, are un set de chei de la locuinta dumneavoastra;
    rugati o persoana apropiata sa va verifice functionalitatea utilitatilor din casa pentru siguranta;
    trebuie sa aveti zilnic un vizitator pentru a se asigura ca sunteti bine.

Onorarea responsabilitatilor

Pentru ca toate responsabilitatile dumneavoastra sa fie indeplinite cu succes, respectati urmatoarele:

    informati responsabilii bancari in legatura cu conturile dumneavoastra si cu faptul ca aveti pierderi de memorie;
    optati pentru intregistari depozitate ale pensiei pentru a fi usor controlata.

Este extrem de important ca pacientul diagnosticat cu boala Alzheimer sa realizeze ca este dependenta de ajutorul celor din jur pentru a fi in siguranta.

Continue reading

Bogată în magneziu, zinc, iod, calciu, nitraţi naturali şi sodiu, sfecla roşie este un aliment care nu ar trebui să lipsească din meniul celor care vor să ducă un trai sănătos. Ca şi în cazul altor legume, proprietăţile sale benefice au fost descoperite din vechime.

Unul dintre primii medici ai Evului Mediu care au folosit-o pentru prepararea de medicamente este Paracelsus, care îi folosea puterile tămăduitoare pentru tratarea mai multor boli. Încă din antichitate, chinezii considerau că sfecla roşie are puterea de a întări inima şi de a purifica sângele, notează site-ul imaginea.info. Grecii antici o consumau pentru când se confruntau cu stări febrile. În credinţa populară românească, însă, această rădăcinoasă nu avea un renume prea bun, existând credinţa că dacă un bărbat şi o femeie mănâncă din aceeaşi sfeclă roşie iubirea dintre ei va dispărea. Dincolo de aceste credinţe arhaice, studii recente au relevat că sucul de sfeclă roşie are efecte uimitoare în lupta cu bolile generate de ritmul de viaţă stresant din prezent, cum ar fi hipertensiunea arterială. Un grup de cercetători de la Institutul de Cercetare William Harvey de la Londra. Ei au constatat că persoanele care consumă 250 ml de suc din sfeclă roşie au tensiunea arterială mai scăzută în primele 24 de ore. Responsabili pentru scăderea tensiunii ar fi nitraţii din sfecla roşie, care ar avea un impact mai puternic asupra bărbaţilor, deoareceorganismul acestora procesează mai uşor nitratul din surse naturale.


Ţine memoria în priză

Totodată, nitraţii din sfecla de roşie sunt responsabili pentru menţinerea sănătăţii creierului, potrivi studii efectuate în urmă cu câţiva ani de Universitatea Wake Forest din SUA. Cercetătorii susţin că sfecla roşie consumată frecvent contribuie la menţinerea sănătăţii creierului prin stimularea fluxului sanguin. Odată cu înaintarea în vârstă, unele zone ale creierului primesc mai puţin sânge, aspect ce poate duce la instalarea demenţei sau tulburărilor de memorie. Alte legume care conţin cantităţi importante de nitraţi sunt ţelina, varza, spanacul şi salata verde. Sfecla roşie este recomandată şi în boli ale ficatului, contribuind la detoxifierea acestuia şi la eliminarea pe cale naturală a grăsimilor acumulate la nivelul acestui organ. Sucul de sfeclă roşie protejează celulele hepatice şi poate chiar preveni evoluţia hepatitelor cronice spre ciroză sau spre cancer hepatic. Există totuşi restricţii privind consumul de sfeclă roşie. Consumată în exces, aceasta poate cauza paralizie temporară a corzilor vocale, dar şi tulburări digestive (greaţă, vărsături), hipocalcemie, hipotiroidism, hipovitaminoză A. În cazul diabeticilor este recomandat ca aceştia să consulte medicul specialist înainte de a consuma această legumă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele care suferă de afecţiuni ale rinichilor sau ale vezicii biliare.
Continue reading