Se afișează postările cu eticheta lumea de dincolo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumea de dincolo. Afișați toate postările

CĂRĂRILE SPIRITELOR

Colonne du Nord sau menhirul din Locmariaquer, Franța, dominând peisajul de șes, magnific prin cei 20 de metri înălțime a fost, fără îndoială, cel mai mare și mai impunător monument din această clasă.

Dimensiunile și prelucrarea menhirului sunt, desigur, o taină în sine, acesta având o secțiune elipsoidală cu diametrele de doi și respectiv patru metri, iar greutatea totală este de 350 tone.

Motivele poziționării menhirului nu au fost elucidate, la fel ca și destinația acestuia, teoriile contrazicându-se reciproc și mergând de la simbolul fecundității, forma de phalllus, ceas solar, punct de orientare pentru corăbii, piatră de hotar și până la obiect cu semnificație de cult.

După unii cercetători menhirul a fost unul dintre cele mai misterioase puncte de contact, a fost poate unul dintre conductorii cu rol de releu prin care ultrasunetele, undele electromagnetice sau magnetice erau captate și transmise mai departe într-o rețea energetică sau poate utilizate local în scopuri medicale, poate pentru anumite forme de comunicare.

Energiile puternice captate din subsolul amplasamentului și confruntate într-un moment anume cu o descărcare electrică de o forță și o intensitate ieșite din comun au condus, se pare, la spargerea menhirului în patru părți.

Numai înfruntarea energiilor subterane imense cu altele la fel de mari provenite din ionizarea atmosferică putea să constituie cauza unui asemenea fenomen distructiv.

Cota de probabilitate ca menhirele să fie lovite de trăsnet este foarte mare, însă constructorii cunoșteau că structura și conductibilitatea lor pot proteja și evita un asemenea eveniment.

Este neîndoielnic că în acest caz roca metamorfică din care a fost construit menhirul a prezentat anumite neregularități interne sau impurități care nu puteau fi constatate din exterior.

Aceste construcții sunt amplasate pe liniile Ley, numite și linii drepte ale locurilor sfinte. Unele dintre acestea, cum sunt cele de pe platoul de la Nazca, au o lungime de peste 30 de kilometri, altele sunt mai scurte și se numesc cărările spiritelor.



Specialiștii consideră că aceste linii fac legătura cu liniile de forță magnetică, electromagnetică sau cu alte forme ale energiei terestre.

Studiind poziția mai multor menhire care sunt situate în apropierea complexului Stonehenge s-a ajuns la concluzia că între acestea și ciclurile de revoluție ale Soarelui, ale Lunii și ale altor corpuri cerești există o legătură. Specialiștii susțin că este imposibil ca poziționarea acestor megaliți să fie întâmplătoare.

Acești megaliți sunt un soi de sonde care extrag energia terestră pe care vechile civilizații au utilizat-o în diverse scopuri, fie medicale sau erau o punte cu Universul și lumea de dincolo.

Continue reading

Lumea de dincolo este populata, dovezi socante

Aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii răspunde la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi.

De-a lungul timpului, nenumărate persoane au povestit despre experinţele de viaţă de după moarte. Psihologul Mary Joe Rapini a lucrat cu foarte mulți pacienți aflați în stadii terminale de cancer, care i-au povestit mai multe astfel de episoade. Mărturisirile lui Mary Joe apar în cartea medicului Jeffrey Long, „Evidence of the Afterlife: The Science of Near-Death Experiences”, apărută în 2010.



Rapini a pus de multe ori povestirile pacienților săi pe seama tratamentelor medicale puternice, dar în aprilie 2003 a experimentat ea însăși un astfel de episod, în urma unui anevrism.

„Îi vedeam pe medici agitându-se în jurul meu, înfigând tot felul de lucruri în mine, apoi l-au sunat pe soțul meu. Când m-am uitat în sus, am văzut o lumină puternică… Nu era ca orice lumina obisnuita. Era cu totul diferita… Era luminiscenta… Si crestea din ce in ce mai mare. Ma tot uitam mirata la ea intrebandu-ma ce e asta?. Apoi a crescut atat de mare, incat m-a inghitit si m-am trezit in acest tunel, care m-a dus in aceasta frumoasa incapere. Dumnezeu ma tinea in brate, si mi-a spus: Mary Jo, tu nu poti ramane aici! Dar eu voiam sa raman, asa ca am protestat. Nu pot ramane?! De ce?. Si am inceput sa enumar toate motivele pentru care ar fi trebuit sa raman. Si atunci mi-a spus: Ai iubit vreodata in viata ta pe cineva, asa cum te-ai simtit tu iubita aici?. Si am raspuns: Bineinteles ca nu. Este imposibil. Eu sunt om!. Si atunci mi-a spus: Poti mai mult decat atat! Apoi m-am întors…”, a povestit Rapini.



Mary Joe Rapini spune că, după această experiență uluitoare, au existat nopți în care îi apărea în vis acea lumină neobișnuită.

Medicul Jeffrey Long a expus în cartea sa dovezi ale ale existenţei lumii veşnice:

1. Din punct de vedere medical, este imposibil să se trăiască o experienţă lucidă în starea de inconştienţă sau moarte clinică. Persoanele care se află în apropierea morţii sunt de regulă inconştiente şi de multe ori pot fi declarate moarte clinic, în sensul că numai respiră, iar inima lor nu mai bate. În momentul când inima încetează să mai bată, creierul nu mai primeşte nici un pic de sânge. La aproximativ 10-15 secunde după oprirea fluxului sanguin către creier, activitatea cerebrală încetează. Atunci când activitatea cerebrala se opreşte, sinusoida de pe ecranul electroencefalografului devine orizontală. Oamenii care se află în această stare sunt, în general, inconştienţi, iar inconştienţa este definită, prin excelenţă, ca incapacitatea de a mai avea vreo experienţă conştientă organizată. Cu toate acestea, persoane aflate în această stare descriu, atunci când revin la realitate, experienţe perfect organizate trăite într-o stare de luciditate extremă. Medical, acest lucru este inexplicabil.

2. Persoanele care trăiesc o experienţă în apropierea morţii aud şi văd într-o stare decorporalizată (experienţă extracorporală), iar lucrurile percepute de ele se dovedesc de cele mai multe ori corecte. Starea extracorporală reprezintă primul element care apare în majoritatea experienţelor din apropierea morţii. Persoanele care trăiesc astfel de experienţe descriu evenimente pe care nu ar mai fi trebuit să le poată vedea pentru că sunt inconştiente, iar acest fel de evenimente se petrec undeva departe de corpul lor fizic. Acestea îşi văd propriul corp, în starea de inconştienţă sau văd eforturile medicilor de resuscitare a lor, fapte ce au fost certificate ulterior.

3. Experienţele din apropierea morţii se petrec, de regulă, atunci când pacientul se află sub anestezie, situaţie în care conştiinţa nu ar mai trebui să fie activă. În timpul anesteziei generale niciun om nu ar trebui să aibă vreo experienţă lucidă, ca să nu mai vorbim de o stare de conştiinţă superioară stării de veghe.

4. Există persoane oarbe care trăiesc experienţe în apropierea morţii. Ele nu au aceleaşi percepţii vizuale ca şi văzătorii. Nevăzătorii născuţi orbi nu au nicio reprezentare vizuală a lumii în care trăim. Aceşti oamenii înţeleg lumea doar prin percepţiile lor auditive, sau prin cele oferite de simţul atingerii, mirosului şi gustului. Visele lor nu includ niciodată imagini, ci doar celelalte tipuri de percepţii. Totuşi, atunci când o astfel de persoană trăieşte o experienţă în apropierea morţii, s-a constatat că are aceleaşi percepţii puternic vizuale ca şi ceilalţi oameni.

5. Retrospectiva vieţii, din timpul unei experienţe din apropierea morţii, reflectă cu acurateţe evenimentele reale petrecute în viaţa pe care o trăieşte persoana însă, include şi evenimente de mult uitate. Unele persoane revăd doar crâmpeie din viaţa lor, în timp ce altele trăiesc o retrospectivă panoramică a întregii lor vieţi.

6. Practic toate fiinţele întâlnite în timpul unei experienţe din apropierea morţii sunt decedate în momentul producerii acesteia, iar marea majoritate sunt rude, prieteni sau alte cunoştinţe. Când o persoană, care trăieşte o experienţă din apropierea morţii, întâlneşte alţi oameni pe care i-a cunoscut în timpul vieţii sale, aceştia sunt inevitabil decedaţi în momentul producerii experienţei. În halucinaţii sau vise pot fi întâlnite şi persoane care sunt în viaţă, în preajma morţii nu se întâmplă acest lucru. Foarte multe persoane care trăiesc experienţe din apropierea morţii întâlnesc fiinţe care le par familiare, dar pe care nu le recunosc. Ele descoperă mai tarziu identitatea acestora, de pildă prin examinarea unor vechi fotografii de familie. Dar, la o dată ulterioară producerii experienţei din apropierea morţii.

7. Similitudinea izbitoare care există între experienţele din apropierea morţii pe care le trăiesc copiii cu vârste foarte mici şi adulţii, sugerează că aceste experienţe nu au nimic de-a face cu convingerile preexistente ale celor implicaţi. Copiii cu vârste mai mici de şase ani, trăiesc astfel de experienţe care includ aceleaşi elemente regăsite şi la adulţi. Copiii nu au auzit vorbindu-se despre aceste experimente, ei neştiind nimic despre retrospectiva vieţii, despre existenţa tunelului către lumină, despre experienţele extracorporale, etc. Prima dată, în viaţa lor, când iau contact cu aceste elemente este momentul în care se petrece experienţa.

8. Uimitoarele similitudini care există între experienţele din apropierea morţii, ale persoanelor din întreaga lume, reprezintă o altă dovadă fermă că aceste evenimente sunt cât se poate de reale. Există o analogie simplă care ilustrează acest lucru: dacă o persoană din Statele Unite, una din Spania şi una din Mexic merg la Paris, toate văd Turnul Eiffel. Singurele diferenţe între relatările lor ţin de detalii, nu de esenţă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oamenii din culturi diferite care trăiesc astfel de experienţe. Există însă, diferenţe între maniera de a descrie aceleaşi evenimente de către anumite populaţii sau altele, dar între ele există asemănări uluitoare.

9. Persoanele care trăiesc experienţe din apropierea morţii sunt transformate, în modul lor de a fi, de experienţa trăită, adeseori pentru totdeauna. După aceste experienţe apar efecte pe termen lung atât naturale, cât şi supranaturale. Între cele naturale se numară diminuarea fricii de moarte şi amplificarea credinţei în lumea de dincolo. Multe dintre aceste persoane devin mai pline de iubire atunci când interacţionează cu semenii lor, ele schimbându-şi profund elemente din personalitate, în primul rând, în sensul ca devin mai bune. Printre efectele supranaturale se numără primirea de diferite, aşa-zise, daruri paranormale. Studiul celor doi autori evidenţiază că 43% dintre cei intervievaţi au rămas cu astfel de puteri neobişnuite în urma experienţei lor, puteri pe care nu le aveau înaintea acesteia. Cele mai uimitoare transformări sunt de obicei cele fizice, îndeosebi vindecările neaşteptate ale unor oameni bolnavi fizic sau psihic.



Concluzionând, fiecare categorie de dovezi, din cele enumerate mai sus, confirmă cu putere existenţa unei vieţi de apoi, dar împreună cele nouă categorii reprezintă o dovadă absolută a existenţei lumii de dincolo, afirmă autorii. La fel de important este şi aspectul spiritual al experienţelor din apropierea morţii, care răspunde la întrebările puse de omenire legate de existenţa ei pe acest pământ, precum şi de existenţa vieţii de apoi.
Continue reading

Ce este nemurirea? O viata in afara timpului

Moartea este inevitabilă pentru fiecare dintre noi și fiecare la rându-ne sperăm că moartea este doar o trecere în o altă viață.

Edgar Cayce a descris trecerea ca pe un tunel, o coloană de lumină care trece prin toate lucrurile oribile, dar fără a veni în contact cu ele.

El a mai declarat că a urcat pe această coloană și că de o parte și alta erau numai spirite. Orice abatere de la această coloană de lumină te face să nu te mai întorci. Ești ca un punct mic, fără corp fizic. Te învăluie întunericul, ești singur.



La primele niveluri din acest tunel sunt forme vagi, oribile, grotești. Trecând mai departe apar forme diforme de ființe umane, cu o parte a corpului amplificat. Mai târziu, apar contururi de case, copaci, dar totul este nemișcat.

Mai târziu, lumina începe să apară, lucrurile par mai frumoase. Sunetul și culoarea își fac apariția. Acestea sunt descrierile lui Edgar Cayce despre lumea de dincolo.

În anul 2010, cercetătorul Robert Lanza, profesor la Universitatea Boston, afirma că spiritul constituie elementul fundamental al lumii. El este etern și nu dispare niciodată.

Existăm într-un număr infinit de universuri, iar tot ce s-ar putea întâmpla se produce în unul din ele, dar nu în toate, în mod simultan. De aceea moartea nu există în sens real, în toate planurile.



Chiar dacă trupul se distruge, se pune întrebarea cine sunt eu? Sunt o energie de 20 de Wați existentă în creier?
Această energie este eternă și nu dispare niciodată. Una dintre axiomele fizicii este că energia nu moare niciodată. Rămâne întrebarea ce se întâmplă cu ea după ce corpul fizic nu mai este.

Poate transcende această energie într-o altă lume, într-un alt univers?

Einstein declara că diferența dintre trecut, prezent și viitor nu este decât o iluzie. Nemurirea nu înseamnă neapărat o existență la nesfârșit în timp, ci este mai curând o viață într-un plan paralel, în afara timpului.
Continue reading

Descriere a lumii de dincolo, calatoria misterioasa

„Mitul lui Er” este legenda cu care filozoful grec Platon îsi încheie opera „Republica”, scrisa în anul 380 î.Hr. Platon vorbeste despre un soldat pe nume Er care a fost omorât în batalie, iar sufletul sau i-a parasit corpul si a plecat într-o calatorie fascinanta care releva o parte din misterele si secretele lumii de dincolo.

Zeii i-au aratat lui Er ca sufletele bune erau trimise sus în Paradis si erau recompensate glorios, în timp ce sufletele rele erau trimise jos într-un tarâm unde erau mai întâi pedepsite, apoi purificate si în final readuse la viata. Er prezinta cosmosul si viata de apoi dintr-o perspectiva total neobisnuita si noua pentru lumea greaca din vremea respectiva.

Er moare pe câmpul de lupta si apoi reînvie pe rugul funerar si le povesteste celorlalti despre calatoria sa în cealalta lume. Relatarea introduce ideea ca, dupa moarte, oamenii morali sunt recompensati, iar oamenii lipsiti de moralitate sunt pedepsiti.

În calatoria sa alaturi de alte suflete, Er ajunge într-un loc minunat, cu patru intrari – doua în cer si doua în pamânt. Judecatorii stateau între aceste intrari si le ordonau sufletelor ce cale sa urmeze: cei buni erau ghidati catre cer, cei imorali în lumea de jos. Dar atunci când Er s-a apropiat de judecatori, i s-a spus sa ramâna, sa asculte si sa observe pentru a raporta experienta sa omenirii.

Între timp, din cealalta deschidere din cer, sufletele curate pluteau în jos, povestind despre privelisti frumoase si sentimente minunate. Altele, care se întorceau din pamânt, aratau murdar, supte de vitalitate si obosite, plângându-se despre experientele îngrozitoare pe care le-au suportat în timp ce au fost obligate sa plateasca pentru toate faptele rele comise atunci când erau în viata. Au existat, totusi, unele care nu au putut fi eliberate din subteran. Ucigasi, tirani si alti raufacatori au fost sortiti sa ramâna vesnic în subteran, fara vreo posibilitate de a scapa de acolo.

Dupa sapte zile de stat acolo, lui Er si sufletelor cu care calatorea li s-a cerut sa mearga mai departe. Dupa patru zile au ajuns într-un loc unde se putea vedea un curcubeu de lumina mai stralucitoare decât orice au vazut înainte. Dupa înca o zi de calatorie au ajuns acolo.

Acesta era Arborele Necesitatii. Mai multe femei, printre care Doamna Necesitate, fiicele ei si sirene erau prezente. Sufletele au fost apoi organizate în rânduri si au primit fiecare câte un bilet diferit, prin tragere la sorti. Apoi, în functie de biletele extrase, li s-a cerut sa vina în fata în ordine si sa-si aleaga viata viitoare.

Er si-a amintit ca primul care si-a ales o viata noua, un om care nu a cunoscut teroarea din subteran, dar a fost recompensat în cer, a ales în graba o dictatura puternica. La o inspectie mai amanuntita Er si-a dat seama ca, printre alte atrocitati, respectivul era destinat sa-si manânce proprii copii.

Soldatul a observat ca acesta era de multe ori cazul celor care au trecut prin calea din cer, în timp ce cei care au fost pedepsiti de multe ori au ales o viata mai buna. Multi prefera o viata diferita de experienta lor anterioara. Animale au ales sa fie vieti omenesti, în timp ce oamenii au ales de multe ori viata aparent mai usoara a animalelor.

Dupa alegere, fiecarui suflet i-a fost desemnat un spirit gardian pentru a-l ajuta în viata. Ei au trecut pe sub scaunul Doamnei Necesitate, apoi au calatorit catre Tarâmul Uitarii, unde curgea râul Uitarii (Lethe). Fiecarui suflet i s-a cerut sa bea o parte din apa acestuia, în cantitati diferite, în afara de Er. Dupa ce a baut, fiecare suflet a uitat totul. În timp ce s-au asezat sa doarma noaptea, fiecare suflet a fost ridicat în diverse directii pentru a renaste, completând astfel calatoria lor în lumea de dincolo.

 Platon spune ca Er nu si-a amintit nimic despre calatoria înapoi în corpul sau. Când a deschis ochii, s-a gasit pe sine însusi întins pe rugul funerar, dis-de- dimineata, si capabil sa-si aminteasca calatoria prin viata de apoi.

 Povestea filozofului si misticului Platon, discipol al unui mare profet si titan al gândirii elene – Socrate, are izbitor de multe concepte asemanatoare cu teoria samsara, a transcendentei si reîncarnarii sufletelor, introdusa de budism în Asia multi ani mai târziu.
Continue reading

Locuri unde se deschid porti catre lumea de dincolo

Oamenii au crezut dintotdeauna că mai există ceva dincolo de lumea noastră. În toate religiile lumii, există un tărâm al sufletelor plecate dintre cei vii. În literatura fantastică, se vorbește despre universuri paralele și portaluri prin care putem trece în altă lume. Toate aceste credințe se pare că ascund un sâmbure de adevăr…

Una dintre cele mai îndrăgite teorii științifico-fantastice vorbește despre existența unor universuri paralele și despre portalurile de energie care fac legătura între planeta noastră și alte dimensiuni. Adepții acestei teorii sunt convinși că cei care găsesc un asemenea portal pot călători în timp, în viitor sau în trecut, dar și în alte universuri, paralele cu al nostru. Ideile lor frizează paranormalul și sunt greu de crezut, fără o dovadă concretă.

Cu toate acestea, există mărturii mai mult sau mai puțin credibile despre călătoriile în alt univers care ne pun pe gânduri. Iar NASA studiază acum un fenomen straniu care ar putea confirma existența unor porți ascunse în câmpul magnetic al Pământului, prin care pătrund pe Terra fluxuri uriașe de energie.
Intrarea în Infern

Din cele mai vechi timpuri, omenirea a crezut în existența unui alt univers, fie populat de zei, fie de îngeri și diavoli. De-a lungul secolelor, credința că există și alte lumi decât a noastră a devenit tot mai puternică, în pofida faptului că nu avem nicio dovadă. Oamenii de știință susțin acum că trebuie să existe viață și în alte galaxii, pentru că este imposibil ca Terra să fie singura planetă vie din marele Univers. Iar sute de locuitori ai planetei susțin că au avut cel puțin o întâlnire cu ființe extraterestre.

Există, de asemenea, mărturii că pe Terra se deschid porți spre alte universuri, cunoscute încă din vremurile antice. Un exemplu este lacul Avernus de lângă Napoli, format într-un crater vulcanic. Din cavernele de pe malul lacului se ridicau nori de aburi sulfuroși și toxici și localnicii credeau că grotele ucigătoare erau intrarea în Infern. Asemănătoare este Poarta lui Pluton de la Pamukkale, din Turcia. Pe vremuri, aici se ridica un templu închinat zeilor din Infern, iar localnicii erau încredințați că pot coborî în lumea umbrelor. Sunt doar legende, dar poate ascund totuși un mesaj pe care nu am reușit să îl descifrăm.
Portaluri energetice în munții României

Dacă anticii credeau în existența unor porți secrete către lumea zeilor, în vremurile moderne se vorbește despre vortexuri sau portaluri energetice care ne pot transporta în dimensiuni paralele. Și în România au fost semnalate astfel de fenomene, dar fără să li se acorde prea multă atenție.

Sfinxul din Bucegi este considerat străjerul unui portal prin care putem ajunge în alte univers. Se pare că, în peșterile din munte, sunt ascunse cele mai mari comori spirituale ale lumii precum și o cheie secretă cu care putem călători dincolo de lumea materială. Sfinxul ar putea fi o stație energetică pentru nave extrarestre și nu este singurul pe teritoriul țării noastre. Stânci bizare, precum Sfinxul de la Toplet, Cei 12 Apostoli din Munții Călimani sau Dochia din Ceahlău sunt înzestrate cu o energie puternică, iar în preajma lor se petrec fenomene stranii, ba chiar au fost observate OZN-uri.
Porți către Soare

Dacă strămoșii noștri credeau că peșterile și munții sunt lăcașuri magice și porți către altă lume, studiile astronomice recente arată că portaluri nebănuite există chiar în atmosfera planetei. NASA va studia, începând din acest an, portaluri prin care se crează o legătură directă între Pământ și Soare. Astrul galaxiei noastre se află la 150 de milioane de kilometri de noi, cu toate acestea există porți în câmpul geomagnetic al Pământului prin care pătrunde un flux uriaș de energie solară.



Fizicianul Jack Scudder, cercetător NASA, a explicat că unele portaluri se deschid doar câteva secunde, iar altele sunt permanente și sunt sursa aurolelor borale. Pe de altă parte, adepții teoriilor extraterestre s-au grăbit să declare că Soarele însuși ar putea fi un portal uriaș prin care ființe din alt univers ar putea vizita Terra.
Continue reading

O lume plina de istorie si mister, pestera de la Limanu


La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu.

Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.

Ecaterina Pop

    O lume plină de istorie şi mister

Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.

Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”. Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.

Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.

Totuşi, la aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în peşteră, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, chiar pământul se surpă, astupând intrarea deja folosită şi deschide o alta de a cărei existenţă nu se ştia.

Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară.

    Pământul sacru al lui Zamolxis

De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea „Labirintul subteran de la Limanu”).

Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.

La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.

Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.

Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n.

Cele mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii.

În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, câteva legende ale locului. Astfel că, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărâmul sacru până când strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna.

O altă legendă spune că aici se aud câteodată nişte vaiete stranii şi înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glas ar fi al paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis.

Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt făcute de vântul care străbate numeroasele galerii de peşteri subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului.

Aici, în peştera de sub deal, s-a dezvoltat o faună bogată, datorită lipsei curenţilor de aer, care au făcut ca galeriile din sectorul doi al peşterii să fie populate de lilieci.

Atât cât a fost exploatată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc.

Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele reprezentaţii ce se găsesc la Limanu sunt unice şi tipice, fiind de faptcel mai mare labirint subteran din România.
Continue reading

Reprezintă una dintre enigmele noastre, pe care încă nu o putem dezlega, de vreme ce nicio persoană nu s-a întors din viața de dincolo.

Un medic psiholog, Michael Newton, a reușit însă prin hipnoză să adune numeroase probe conform cărora viața de dincolo există. Cei intervievați au fost supuși mai multor întrebări, despre ceea ce sufletele lor au făcut într-o altă viață. Astfel, medicul a descoperit 7 lucruri care se petrec după moarte:

1. Îți vezi viața derulându-se înaintea ochilor tăi, înainte ca sufletul să îți părăsească trupul.

2. Îți poți vedea corpul din afară, iar acest gând nu te sperie sau îngrozește, părându-ți-se un lucru obișnuit.

3. Vezi lumina. Aceasta pare să te tragă către o zonă de pace și iubire.

4. Îi revezi pe cei care au decedat, care te primesc cu brațele deschise înapoi în lumea spiritelor.

5. Îngerul păzitor își face apariția și te ajută să te integrezi, înainte de a începe să discute despre viața ta, pe care a observat-o încă de la început.

6. Îți revezi viața și discuți despre lucrurile pe care nu le-ai făcut bine. La final faci o promisiunea de întoarcere pentru a îndrepta lucrurile și a-ți educa sufletul.

7. Nu îți vei dori să pleci din această lume a liniștii. Cu toate acestea te vei reîncarna, fie pentru a-ți învăța lecția, ori pentru a evolua, ca suflet.

Continue reading