Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările

Planeta X produce dezastre pe Pamant


Într-un videoclip foarte interesant de pe YouTube şi care are sub 20 de minute durată, un cercetător amator pretinde că a descoperit marele secret al omenirii, marele secret al francmasoneriei, care se află ascuns chiar în faţa noastră: planeta X se întoarce periodic în apropierea Pământului şi produce mari dezastre pentru omenire, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu distrugerea continentului Atlantidei.

Am făcut o traducere şi o adaptare proprie al acestui videoclip:

* Dezvăluirile următoare vă vor zdruncina multe din credinţele voastre. Acest secret este atât de incredibil, încât necesită o călătorie în istoria francmasoneriei, cea de la care provine secretul.

* Tot ceea ce veţi învăţa este real şi poate fi demonstrat din punct de vedere matematic.

* Acest secret a fost descoperit de cavalerii templieri şi apoi a fost transmis francmasonilor, care au reuşit să-l protejeze.

* La origine, francmasoneria a fost o organizaţie non-religioasă, non-politică, cea mai veche şi cea mai mare din lume. A fost alianţă de oameni liberi din toate confesiunile.

* Voltaire, Victor Hugo sau Leonardo da Vinci au fost francmasoni şi ei au ştiut şi păstrat secretul. Totuşi, ei l-au transpus sub formă simbolică, astfel încât oricine are o minte deschisă şi inteligenţă să-l poată descoperi.

* Astăzi, francmasoneria nu mai e ca cea din trecut, pentru că marea majoritate a lojilor masonice au fost infiltrate de duşmani de-ai lor.

* Dumnezeul lui Moise din Biblie, Dumnezeul tuturor sfinţilor a construit piramidele. El este arhitectul acestor monumente, ca un omagiu adus tuturor oamenilor care au murit în marele dezastru, Potopul lui Noe, care a avut loc în anul 8900 î.Hr.

* Această catastrofă planetară a fost provocată de faimoasa planetă X, care, din cauza forţei sale gravitaţionale, a provocat modificarea axei de rotaţie a planetei noastre.

* Piramidele au mai avut rolul de a proteja oamenii în faţa următorului dezastru care a avut loc aproximativ 5.000 de ani mai târziu, în jurul anului 4.000 î.Hr., care pentru francmasoni este anul 0, sau “anul luminii”.

* Dumnezeu a ascuns în interiorul piramidelor obiecte extraordinare, şi asta pentru a-i ajuta pe oameni în viitor, pentru următorul potop. Iar printre aceste obiecte extraordinare se află Arca Legământului (pentru a-i ajuta pe oameni să reconstruiască societatea).

* O civilizaţie iubită de Dumnezeu, care a fost “măturată” de acest dezastru, e cunoscută sub numele de Atlantida. Aceşti oameni au trăit pe un tărâm care este astăzi cunoscut sub numele de Antarctica, care, în acele timpuri, se afla foarte aproape de continentul african.

* Fiind afectat mult de planeta X, întregul continent al Atlantidei s-a deplasat în sud, confruntându-se cu un tsunami incredibil.

* Pentru a transmite mesajul Său într-un limbaj universal, Dumnezeu a creat 5 mărimi, cunoscute sub numele de “raţia de aur”, “F”, “Phi”, 1,618, “numărul lui Dumnezeu”. Cu aceste mărimi, veţi vedea piramidele altfel.

* Piramida lui Keops simbolizează Pământul (raportul dintre raza polară şi lungimea cercului meridian al Pământului este aproximativ acelaşi cu raportul dintre înălţimea piramidei şi perimetrului acestuia, adică circa 0,159).

* Piramida lui Menkaura simbolizează Luna, perimetrul acestei piramide apropiindu-se foarte mult de circumferinţa Lunii.

* Piramida lui Kefren, ultima piramidă egipteană din cele 3 faimoase, a fost dedicată planetei X, pentru a înţelege această anomalie şi mesajul ei. Ţinând cont de dimensiunile piramidei lui Kefren, se pare că această planetă X ar avea un diametru de doar 9450 km, fiind chiar mai mică decât Luna.

* Faimoasa cameră a reginei din piramidă simbolizează continentul Atlantidei, înainte de dezastrul planetar, iar camera regelui este simbolul continentului după dezastru (Antarctica).

* Prin construcţia piramidelor, constructorii lor au indicat exact matematic unde se găseşte Atlantida, după dezastru, şi anume actual continent al Antarcticii.

* Interesant e faptul că locaţia capitalei Atlantidei, aflată acum în continentul îngheţat al Antarcticii, trece foarte aproape de Meridianul Greenwich, “meridianul 0”, care nu a fost ales întâmplător de francmasoni.

* Meridianul Greenwich se află situat la 51,28 Nord; dacă este scris invers, avem parte de următoarea coordonată: 82,15 Sud, care se află iar în Antarctica. Aşadar, meridianul Greenwich evocă în mod secret, ca şi piramidele, vechiul continent pierdut al Atlantidei.

* Iar, deasupra Observatorului Greenwich se află expusă o minge roşie, care aduce aminte de “steaua roşie”, un simbol străvechi al planetei X.

* Francmasonii ştiu că planeta X se va reîntoarce şi cunosc şi data întoarcerii ei.

P.S. Bun… Privind această teorie, am următoarele observaţii şi nelămuriri:

1) Şi eu cred că locaţia cea mai probabilă a continentului pierdut al Atlantidei este Antarctica, aşa cum am scris acest articol cuprinzător din mai 2015: Piramidele misterioase din Antarctica: dovezi ale existenţei unei civilizaţii avansate pe “continentul gheţurilor”! De ce să nu credem că Antarctica = vechea Atlantidă?

2) Nu înţeleg din teoria de mai sus de ce a construit Dumnezeu piramidele egiptene după Marele Potop care a distrus Atlantida, şi nu înainte de Potop, pentru a proteja mai bine civilizaţia pierdută a Atlantidei?

3) Mi se pare foarte mic diametrul planetei X, sub cel al Lunii, pentru că acesta să aibă vreo influenţă gravitaţională asupra Pământului. Dacă Luna are o influenţă foarte slabă asupra Pământului, cum se face că planeta X are o influenţă atât de puternică?

4) Bună observaţia cu meridianul 0 Greenwich. Nu m-am gândit la ea şi, într-adevăr, e posibil ca el să arate în mod ocult locaţia actuală a Atlantidei.
Continue reading

Cavalerii cerului, fiinte din alte dimensiuni asistau la marele razboi


În Primul Război Mondial, în primele luni de la declanșarea conflictului, mai multe apariții pe cer au stârnit panică printre soldați. Acestea au fost numite armata fantomă.

S-a spus că s-a creat o breșă în timp și ființe din alte dimensiuni asistau la marele război care începuse.Astfel de apariții sunt consemnate în documente ale armatei engleze.

În 27 agust 1914, locotenentul colonel Seldon și încă doi ofițeri se aflau în fruntea unei coloane de soldați. Ofițerii au consemnat într-un document că au fost uimiți să constate că la o anumită distanță o altă coloană de soldați mărșăluia. Ei au văzut forme ciudate de cavaleri și cai albi.

Seldon a trimis mai mulți soldați în recunoaștere. La întoarcere, aceștia au raportat că în momentul în care s-au apropiat, misterioasa coloană a dispărut.

Seldon a notat în documentul pe care l-a înaintat superiorilor săi că nu încerc să rezolv misterul, eu doar relatez faptele.

Următoarea relatare a fost publicată într-o publicație engleză, în 29 aprilie 1940. Istoria a fost relatată de un căpitan al Statului Major din British Intelligence. Întâmplarea s-a petrecut în anul 1918, pe un front din Belgia. Englezii au fost martori la un bombardament haotic pe care avioanele germane îl efectuau. Germanii bombardau un câmp gol, iar soldații infanteriei germane fugeau într-o dezordine greu de imaginat.

Englezii nu înțelegeau ce se întâmplă cu soldații germani care aruncau armele și hrana și strigau că se retrag. Ceva mai târziu, căpitanul a înterogat câțiva prizonieri germani și toți au spus aceeași istorie. Germanii au văzut pe un deal din apropiere o formație de cavalerie formată din cavaleri pe cai albi. Cu toate că au deschis focul, niciun călăreț nu a fost împușcat.

Cavaleria înainta în liniște la trap. În fața lor, călărea conducătorul care avea o siluetă înaltă și suplă, la șold avea o sabie mare, asemănătoare cu cea folosită de cruciați.

O altă întâmplare misterioasă s-a petrecut spre sfârșitul războiului, atunci când mai mulți răniți aflați într-un spital englez au susținut că în cursul ultimului atac la care participaseră au fost martori la apariția unui călăreț care purta armură. Părul era blond și-i cădea pe umeri.


Mulți soldați au fost convinși că l-au văzut pe Sfântul Gheorghe care le venise în ajutor.
Continue reading

Creatura babiloniana cu cap de leu si aripi

Există un mit babilonian extrem de interesant care ne spune povestea unei păsări gigantice cu cap de leu, ale cărei aripi erau atât de puternice încât putea provoca furtuni de nisip, tornade și tunete. Această creatură gigantică, pe jumătate om și jumătate pasăre, cu aripi uriașe și un cioc asemenea unui ferăstrău, putea merge pe două picioare asemenea un om și era cunoscută sub numele de Anzu (adică “cea înțeleaptă”).
Inițial, povestea era un mit sumerian anterior, potrivit căruia, această creatură a fost asociată cu demonul sumerian al furtunii – pasărea Anzu – care era reprezentată printre stele prin Pegasus si Taurus. Civilizaţia akkadiană avea o altă versiune a pasării malefice – zeul Zu ( Imdugud / Anzu).
Maleficul Zu avea o dorință specială, care era greu de îndeplinit: dorea să-i conducă pe zei. Într-unul din mituri Imdugud (sau Anzu) fură “Tăbliţa Destinului” de la marele zeu al panteonului mesopotamian, Enlil. Cu “Tăbliţa Destinului” furată, pasărea Anzu s-a adăpostit pe un vârf de munte din Arabia. Ea știa că cine avea această tăbliţă avea controlul deplin asupra Universului și destinelor tuturor.


În cele din urmă, un erou curajos a apărut pe scenă, care să ia înapoi Tăbliţa furată. Sursele babiloniene spun că a fost Marduk, iar în versiunea sumeriană a poveștii, era Lugalbanda, tatăl lui Ghilgameș, soțul zeiței Ninsun și al treilea rege al orașului Uruk. În altă versiune a acestui mit, zeul Ninurta, fiul lui Enlil și Ninhursag, a fost eroul care a reușit să recupereze Tăbliţa divină a lui Enlil, prin uciderea zeului-pasăre cu nişte săgeți.
Eu cred că aceşti zei din toate aceste mitologii nu sunt altceva decât nişte extratereştri avansaţi care au vizitat odată Pământul…
Continue reading

Genunchii reginei Nefertari, sotia regala a faraonului Ramses

O pereche de genunchi mumificaţi au fost găsiţi într-un mormânt din Valea Reginelor din Egipt, iar ei, cel mai probabil, aparţin reginei Nefertari, soția regală a faraonului Ramses al II-lea, spun arheologii. Nefertari (circa 1300–1250 î.Hr.) a fost prima soție a lui Ramses cel Mare. Ea este printre cele mai cunoscute regine egiptene după Cleopatra, Nefertiti și Hatshepsut. Ea a fost faimoasă la vremea ei pentru frumuseţea ei răpitoare.
Mormântul reginei Nefertari a fost descoperit în 1904; pereții săi au acoperiți în picturi frumoase, cu toate că mormântul însuși fusese jefuit cu mult timp înainte. Dar multă perioadă a fost neclar dacă picioarele fragmentate şi mumificate, descoperite printre resturile rămase, aparțineau într-adevăr reginei. Şi asta pentru că, de multe ori, mormintele au fost amestecate de-a lungul timpului.
Într-o încercare de a rezolva problema, Joann Fletcher de la Universitatea din York (co-autoarea cercetării), împreună cu o echipă internațională de cercetători, a efectuat o serie de teste pe aceste rămăşiţe (adăpostite în prezent în muzeul egiptean din Torino, Italia), comparând genunchii îmbălsămaţi cu mostre de vechi și moderne, investigându-se inclusiv chimia agenților de îmbălsămare folosiţi.
Rezultatul cercetării a fost acela că rămăşiţele aparţin unei femei cu vârstă cuprinsă între 40 şi 50 de ani, care a avut un statut social înalt, iar acesta lucru a fost dedus din analiza materialelor superioare de îmbălsămare care au fost folosite în urmă cu mii de ani. În plus, ţinând cont şi de analiza diferitelor obiecte găsite în mormânt, se poate spune cu o mare probabilitate că genunchii aparţin într-adevăr reginei Nefertari.
Continue reading

Caz de posedare demonica, un caz socant

Unul dintre cele mai detaliate, si prin urmare cel mai convingator caz de posedare demonica, s-a concentrat in jurul unei femei din SUA, pe nume Mary.
Fusese botezata in credinta catolica, si desi in copilarie fusese remarcabil de pioasa, in ultimii ani ai adolescentei, Mary a inceput sa auda glasuri interioare ciudate, voci care o indemnau sa blesteme in timpul liturghiei si sa comita acte imorale. A fost vazuta de mai multi medici care au pus diagnosticul de isterie, dar pe masura ce inainta in varsta, Mary a inceput sa manifeste semne de posedare demonica si parea ca nimic din ce faceau medicii nu o putea ajuta.
In 1928, cand avea 40 de ani, femeia a fost de acord, desi cu oarecare retinere, sa fie supusa unui exorcism, intr-o manastire franciscana din Earling, statul Iowa. S-a spus ca ceremonia avea sa se desfasoare sub conducerea a 2 exorcisti experimentati, dar, desi amandoi barbatii mai vazusera si pana atunci oameni posedati, niciunul nu era pregatit pentru ceea ce avea sa urmeze.

Mai intai, pentru sosirea lui Mary la manastire, a fost aranjata o incapere mare si mai multe calugarite stateau gata sa-i ajute pe cei doi preoti. Dar avea sa se demonstreze ca nici chiar forta unita a unei duzini de perechi de maini nu era de ajuns pentru a o stapani pe nefericita femeie. Inca din prima dimineata a ritualului, Mary a prezentat o serie de semne nenaturale pe care cei prezenti le-au recunoscut a fi fara discutie amprenta diavolului. Din gura ei ieseau o serie de urlete asurzitoare, asemanatoare cu ale unei haite de lupi, in timp ce toate incheieturile trupului i s-au contorsionat in mod hidos.
Pe masura ce exorcismul continua, in urmatoarele cateva zile, mari cantitati de excremente si voma aveau sa umple incaperea, desi, pentru a-si mentine fortele, victima nu luase in toata ziua precedenta decat o lingura de lapte. Uneori, Mary vomita diverse alte materiale, inclusiv frunze de tutun zdrentuite si pene de pasari urat mirositoare. Unele dintre calugarite au fost atat de zguduite de ceea ce vedeau incat au fugit ingrozite, dar preotii au muncit cu hotarare 24 de ore pe zi pana cand, in cele din urma, cativa demoni s-au prezentat declarandu-si identitatea. Unul si-a spus Beelzebub; un altul a spus ca se numeste Mina – „duhul unei femei care fusese blestemata”, zicea ea, „pentru ca in viata pamanteasca isi ucisese patru dintre copiii”. Un alt demon, Iuda, a marturisit ca intentionase s-o indemne pe Mary sa se sinucida. Ceea ce i-a convins pe preoti ca aceste entitati erau reale si nu simple fragmente din subconstientul lui Mary a fost modul in care fiecare dintre ele pareau sa posede o incredibila cantitate de informatii necunoscute de gazda lor.
Intr-o zi, demonul numit Beelzebub i-a spus cu voiosie unuia din exorcisti ca in vinerea urmatoare acesta avea sa sufere un accident. Si, intr-adevar, masina preotului s-a izbit de o balustrada in timp ce trecea peste un pod, cand se ducea sa viziteze un enorias bolnav. Exorcistul a fost doar usor ranit, dar teama lui ca demonul pusese la cale accidentul s-a intarit cand, la inapoiere si fara ca el sa-i fi pomenit cuiva despre accidentul sau, demonul a fost in stare sa descrie cu exactitate scena intamplarii, razand de ghinionul preotului.
Desi identificate, spiritele prezente in trupul lui Mary se dovedeau mult mai greu de indepartat si ceremonia solemna a fost repetata zilnic timp de doua satamani, fara vreun semn de succes. Totusi, tocmai cand preotii ajunsesera la epuizare, starea femeii a intrat intr-o faza favorabila. In ziua de 23 decembrie, in jurul orei noua seara, Mary a scapat de sub stapanirea locuitorilor ei si a zburat spre tavan. Calugaritele manastirii s-au tras inapoi insapimantate de extraordinara levitatie, dar exorcistii au prins momentul, profitand de avantajul lor si peste cateva minute femeia a recazut pe pat, eliberata in fine de tortionarii ei nevazuti. Ridicandu-se in capul oaselor, a deschis ochii si a zambit linistit. „In numele lui Iisus, indurare”, a spus ea. „Laudat fie Iisus Christos!”
Continue reading

Cum a ajuns al Treilea Reich in interiorul gol al Pamantului

Germania naistă nu a avut suficient timp pentru a valorifica uriaşul avans tehnologic pe care îl căpătase. Aliaţii aveau un avantaj numeric asupra Puterilor Axei de 10 la 1 şi înaintau rapid, pe mai multe fronturi. Al Treilea Reich şi-a dat seama că nu mai are timp să câştige războiul şi că trebuie să-şi pregătească retragerea către locaţii mai sigure.

La începutul anului 1945 strategia nemţilor a devenit aceea de ţinere în loc a inamicului prin întârzierea înaintării acestuia până când guvernul Reich-ului şi-ar fi mutat locaţia.

Anticipând sfârşitul iminent al războiului, germanii au demontat şi apoi au transportat în ţinutul arctic cu ajutorul submarinelor, în cel mai mare secret, marea majoritate a aparatelor zburătoare neconvenţionale construite. Uzinele din Germania au fost rapid evacuate. Prototipurile ne-convenţionale care nu au putut fi evacuate, au fost distruse pentru a nu fi găsite de inamici.



Conform mai multor istorici militari, cum ar fi membri ai Academiei Ruse de Ştiinţe sau istorici ai arhivelor secrete ale SUA, atunci când aliaţii au cucerit în anul 1945 teritoriul Germaniei naziste, ei au descoperit o serie de documente, schiţe şi fotografii care i-au uimit. Astfel, în data de 11 iunie 1945, contraspionajul sovietic a pătruns în cartierul general al Marinei Germaniei naziste, aflat în cartierul Tiergarten, pe strada Tirpittszuffer nr.38-42.

În această locaţie ofiţerii ruşi au găsit câteva hărţi ale unor pasaje secrete prin adâncimile Oceanului Arctic, care fuseseră ataşate unor ordine adresate căpitanilor a 38 de submarine din clasa A. Hărţile prezentau detalii ale unor pasaje de intrare într-o zonă din interiorul Pământului, denumită pe acele hărţi „Agartha”.

Schiţele mai dovedeau de asemenea că oamenii de ştiinţă germani dezvoltaseră mai multe tipuri de nave zburătoare în formă de disc, care nu erau comparabile cu nimic din ceea ce exista la acea vreme în dotarea tehnică a altor naţiuni. În videoclipul următor puteţi viziona câteva dintre schiţele şi fotografiile discurilor zburătoare germane.

Cu privire la retragerea celui de-al Treilea Reich în Antarctica, în arhivele de război există de exemplu date clare despre submarinele germane U-boat U-530 şi U-977, care au ajuns acolo cu două săptămâni înainte de încheierea războiului.

Deşi oficial s-a anunţat că Hitler s-a sinucis în buncărul său din Berlin în aprilie 1945, sunt cunoscute în prezent destul de multe informaţii care atestă că în realitate el a reuşit să fugă şi să se ascundă în Argentina.

Se pare că aliaţii ştiau foarte bine că Hitler nu a murit, dar nu au vrut să facă din el un simbol al renaşterii Germaniei naziste. Este cunoscut faptul că în mai 1945, la câteva săptămâni după încheierea războiului, Stalin a declarat că: „Aproape sigur, Hitler a scăpat în Argentina”.

Operaţiunea de retragere a celui de-al Treilea Reich a fost condusă de Karl Dönitz, marele amiral al marinei de război germane. Dönitz s-a ocupat de cea mai mare acţiune de evacuare de civili din istoria umanităţii, operaţiune ce a purtat numele de Operaţiunea Hannibal.

În cadrul acestei operaţiuni au fost transportaţi în decurs de 15 săptămâni (de la mijlocul lui ianuarie până în mai 1945) peste un milion de oameni. Atunci când după război americanii au recrutat oameni de ştiinţă germani pentru a lucra în Statele Unite, ei au constatat că mii de specialişti de înaltă calificare, oameni de ştiinţă şi ingineri ai celui de-al treilea Reich, dispăruseră complet.

Ei nu fuseseră declaraţi morţi, nici nu au fost evacuaţi în secret cu ajutorul serviciilor secrete ale aliaţilor. Dispăruseră de asemenea peste 100 de submarine, fără a fi fost distruse în război, nemaifiind niciodată după aceea identificate. Ei au dedus că toate aceste efective au fost transferate în bazele germane din Antarctica.

Au existat în acest sens şi unele confirmări explicite ale membrilor echipajelor unor submarine nemţeşti, care s-au predat autorităţilor argentiniene. Toate acestea i-au alarmat în cea mai mare măsură pe aliaţi.

Potrivit surselor indicate de Douglas Dietrich, de istoricii Academiei Ruse de Ştiinţe, precum şi de multe alte surse, o importantă cantitate de date ne conduce la concluzia că după ce a ajuns în Antarctica, al Treilea Reich s-a retras de fapt undeva în interiorul Pământului!

 Conform multor dezvăluiri convergente, în această lume interioară trăieşte de mii de ani o civilizaţie mult mai avansată decât civilizaţia noastră de la suprafaţă. Se pare că civilizaţia din interior este de fapt cea care supraveghează în mod nevăzut destinele planetare, aflându-se într-o strânsă legătură şi cu anumite civilizaţii extraterestre benefice, care supervizează destinele umanităţii de zeci de mii de ani.
Continue reading