Templele indiene cu bogatii inestimabile
Templele stravechi ale Indiei sunt învaluite în mit si mister, iar unele dintre ele adapostesc inestimabile comori ascunse. Uimirea foarte mare, agitatia din mass-media si speculatiile care au urmat redeschiderii camerelor subterane ale templului Sri Padmanabhaswami au fost într-un frapant contrast cu serenitatea ce învaluia înainte acest edificiu maret.
Întinzându-se pe o suprafata de aproximativ 28 300 m2, cu renumitul sau gopuram (turn), un helesteu sacru si zidul sau de granit, complexul templului se ridica deasupra strazilor aglomerate ale Thiruvananthapuram (Trivandrum), capitala statului Kerala de pe coasta de sud-est a Indiei de Sud.
O evaluare oficiala amanuntita a naturii si a valorii culturale a comorilor adapostite în camerele subterane ale stravechiului templu va veni probabil ceva mai târziu, însa colectia, în valoare de cel putin 20 de miliarde de dolari, este acum considerata a fi cea mai mare dintre cele de tipul sau. Atunci când cinci din cele sase camere subterane ale templului Sri Padmanabhaswami au fost deschise, pe 30 iunie 2011, au fost scoase la iveala bogatii uluitoare, printre acestea sute de kilograme de ornamente si vase de aur si argint, monezi de aur, diamante si pietre pretioase, o statuie din aur a lui MAHAVISHNU împodobita cu smaralde si rubine, precum si reprezentari din aur masiv ale altor zeitati hinduse. Camerele subterane au fost deschise pe baza unei directive a Curtii Supreme a Indiei, realizându-se un inventar amanuntit al comorilor descoperite, ce apartin în totalitate templului.
Guvernul statului Kerala, luat prin surprindere de agitatia declansata de acest eveniment si alarmat din cauza aspectelor ce tin de securitate, a fost fortat sa introduca un cordon de politie cu mai multe linii – incluzând atât comandouri înarmate si special antrenate pentru astfel de situatii cât si o echipa de patrulare de 24 de ore – în jurul templului care anterior era supravegheat doar de câtiva gardieni neînarmati. Ministrul sef Oommen Chandy a afirmat ca vor fi amplasate masuri de securitate permanente care însa nu îi vor deranja în niciun fel pe devoti, decizia fiind luata în urma consultarii Curtii Supreme a Indiei.
Putina istorie
Templul Sri Padmanabhaswami este un simbol important în cultura hindusa si are o valoare religioasa, arheologica si istorica imensa. Este unul dintre cele 108 lacasuri sfinte din visnuism, cunoscute ca DIVYA DESAMS.
Istoria timpurie a templului se pierde în negura vremurilor. Nu exista documente demne de încredere sau alte surse care sa ateste fara niciun dubiu când si de catre cine a fost amplasata aici statuia originala a zeului VISHNU, în ipostaza sa numita ANANTHASAYANAM (în care VISHNU este culcat pe sarpele infinitului, ANANTA), caruia îi este închinat templul. În câteva Purana-e (Brahma Purana, Matsya Purana, Varaha Purana, Skanda Purana, Padma Purana, Vayu Purana, Bhagavata Purana) exista unele referiri la Sri Padmanathaswami si, de asemenea, înMahabharata.
Unii oameni de stiinta de prestigiu si unii istorici, cum ar fi dr. L. A. Ravi Varma din Travancore, au sugerat ca templul ar fi fost întemeiat în urma cu peste 5000 de ani, chiar în prima zi a lui Kali Yuga (epoca de maxima decadenta spirituala).
O serie de legende referitoare la acest templu s-au transmis de-a lungul secolelor, dezvaluindu-ne câte ceva din istoria lui. Una dintre aceste legende, ce poate fi gasita atât pe vechile înscrisuri pe frunze de palmier ce exista în templu cât si în faimoasa scriptura Ananthasayana Mahatmya, mentioneaza ca lacasul sacru a fost sfintit de un ascet brahmin tulu numit Divakara Muni. În al 950-lea an al lui Kali Yuga, în templu s-a oficiat o reinstalare a zeului VISHNU. Unii istorici si cercetatori sunt de parere ca altarul Thiru Vambadi al lui Sri Krishnaswami – un templu separat, localizat în interiorul zidurilor templului principal – ar fi mai vechi decât templul Sri Padmanabhaswami.
Bhagavata Purana (cântul 10, cap. 79) mentioneaza ca Sri Balarama a vizitat Syanandorapuram (un alt nume al templului din Thiruvananthapuram) în cursul pelerinajului sau, s-a scaldat în lacul Padmathirtham si a facut câteva ofrande. O mentiune similara la Syanandorapuram exista si în Brahmanda Purana. Astfel de referinte istorice confera o credibilitate crescuta credintei raspândite ca acest templu este foarte vechi si ca de-a lungul secolelor a fost considerat un important templu al lui SRI MAHAVISHNU.
Imnurile de slava închinate lui PADMANABHA (VISHNU din al carui ombilic înfloreste lotusul universului), scrise de marele sfânt visnuit Namalvar, ofera dovezi certe ca acest templu exista înca din secolul 9 al erei curente. Însa, asa cum am aratat mai sus, exista numeroase indicii ca templul este cu multe secole mai vechi.
Dovezi istorice consemneaza faptul ca administrarea templului se afla în trecut în mâinile unui comitet local numit Ettara Yogam. Vechi înscrisuri realizate pe frunze de palmier arata ca fundatiile primului templu complet construit au fost puse de conducatorul Kheraman Perumal, considerat a fi fost un sfânt. El ar fi angajat mai multe persoane pentru a ajuta la multiplele sarcini ce tin de ritualurile, de ceremoniile si de administrarea generala a templului. În jurul anului 1050 d.Hr., templul a fost reconstruit, iar administrarea a fost reorganizata de conducatorul din vremea respectiva. Urmatoarele evenimente înregistrate istoric se refera la perioada dintre 1335 si 1384, când Travancore (un nume anterior pentru Thiruvanathapuram) era condus de un rege puternic si întelept numit Veera Marthanda Varma.
Acesta si-a consolidat gradat autoritatea asupra conducerii si administrarii templului. Dovezile istorice arata ca în anul 1375 festivalul Alpasi (Alpasi Utsavam, care dureaza 10 zile, este unul dintre cele doua festivaluri importante ce se oficiaza chiar si în zilele noastre) s-a desfasurat în interiorul templului. Între anii 1459 si 1460 s-a realizat o reconstructie a acoperis ului lui sanctum sanctorum, iar statuia lui ANANTHASAYANAM a fost mutata temporar într-obalalaya. În anul 1461, statuia zeului a fost reinstalata în locatia sa originala, împreuna cu ootakalmandapam (o bucata compacta de granit lipita de sanctum sanctorum). În anul 1566 a fost asezata fundatia pentru gopuram. În anul 1686 un foc extins a dus la distrugerea totala a cladirii templului, a structurilor înconjuratoare si a instalatiilor interioare, cu exceptia statuii zeului principal. Abia în anul 1724 a început munca de reconstructie a templului. În anul 1728 au fost realizate ceremonii compensatorii pentru incendiul din anul 1686. În anul 1729 marele conducator Marthanda Varma a devenit rege al tinutului Travancore si a continuat lucrarile la reconstructia templului. În anul 1730 statuia zeului a fost din nou data în pastrare într-o balalaya, în timp ce sanctum sanctorum a fost renovat. A mai durat înca doi ani pentru ca acest proiect sa fie încheiat. Cu aceasta ocazie, statuia cea veche, din lemn, a zeului ANANTHASAYANAM a fost înlocuita cu una noua, construita din mai mult de 12.000 de salagrama (pietre fosila sacre) ce au fost aduse la forma dorita prin intermediul unui anumit tip special de mortar, numit katusarkara yogam. Aceasta este statuia principala pe care o putem vedea si astazi în templu, cea în fata careia se realizeaza ritualurile de adorare, puja. În timpul domniei lui Marthanda Varma a fost reconstruita o mare parte din templul pe care îl putem vedea astazi. Tot atunci au fost încheiate lucrarile la gopuram, turnul de tip pagoda, cu 7 etaje ce se ridica deasupra intrarii principale de est a templului. Otakal mandapam din fata statuii zeului a fost reconstruita, folosindu-se un singur bloc de granit de aproximativ 0,8 metri grosime si 6 metri latime.
Din datele istorice existente se stie ca 6.000 de muncitori si 100 de elefanti au lucrat zilnic timp de sase luni pentru a încheia constructia sribalipura. Acest maret coridor dreptunghiular din piatra înconjoara principalele altare si este menit sa asigure protectie împotriva ploilor pentru statuile zeitatilor atunci când acestea sunt scoase din templu în cadrul diferitelor procesiuni. În jurul sribalipura exista 365 de stâlpi de piatra încrustati în mare detaliu cu diverse reprezentari. De aici se realizeaza accesul catre camerele subterane sau kalaras, acces ce este însa interzis devotilor.
În anul 1758, în timpul domniei lui Sri Karthika Thirunal Rama Varma, a fost construita kulasekhara mandapam, o exceptionala lucrare arhitecturala din piatra. Aceasta este renumita pentru cele 28 de balustrade alcatuite din stâlpi, cei pozitionati în cele patru colturi fiind renumiti pentru faptul ca ar produce sunete muzicale atunci când sunt loviti usor.
Deschiderea camerelor subterane
În interiorul templului nu este permis accesul cu telefoane mobile, camere video si echipament electronic. Cei putini care au reusit sa faca fotografii au obtinut aceasta permisiune doar în urma interventiei amabile a regelui Uthradom Thirunal Marthanda Varma din Travancore.
În anul 2011, la porunca Curtii Supreme a Indiei, comitetul format din 7 membri, în prezenta mandatarului principal al trustului Travancore al templului Sri Padmanabhaswami a deschis toate camerele subterane cu exceptia celei de-a sasea, ce este secreta. Camerele sunt plasate la aproximativ 6 metri sub pamânt. Înauntru au fost descoperite bijuterii foarte valoroase din aur, diamante si alte pietre pretioase, ustensile de aur, statuetele din aur ale unor zei sub forma de elefant, saci plini cu monezi de aur, inclusiv monezi romane si napoleonice, precum si alte comori, printre care lantisoare ornamentate cu pietre pretioase, având lungimea de 5 metri si jumatate – exact lungimea statuii zeului adorat în templu.
Astfel, ANANTHASAYANAM ne apare ca fiind „cel mai bogat zeu hindus” de pe Pamant, opulenta aceasta producând deja mare surpriza si uimire oamenilor.
S-ar putea spune ca a venit timpul sa fie deschisa si misterioasa camera subterana secreta B, cea de-a sasea, însa Curtea Suprema a Indiei nu a dat înca aprobarea necesara comitetului ce este responsabil pentru aceasta, for condus de fostul judecator al Curtii Supreme din Kerala, C. S. Rajan.
Preotii precum si membrii trustului si astrologii învatati ai Indiei considera ca aceasta camera subterana este o camera sacra, fiind riscant, chiar periculos, ca ea sa fie deschisa.
Usa din fier a camerei subterane B nu are balamale, zavor sau yala. Se crede ca ea a fost fixata la intrarea în camera secreta prin intermediul operarii cu anumite energii oculte, Naga Bandham sau Naga Pasam Mantra de catre siddha-si (fiinte perfecte ce detin puteri supranaturale) care au trait în timpul domniei regelui Marthanda Varma, în secolul al XVI-lea. Usa unei astfel de camere secrete poate fi deschisa în siguranta doar de catre sadhu-si (mistici asceti) sau mantrika-si (yoghini ce stapânesc operarea cu MANTRA-e) ce detin cunoasterea înlaturarii lui Naga Bandham sau Naga Pasam intonând GARUDA MANTRA. In prezent nu exista Siddha Purusha, yoghini sau mantrika-si suficient de puternici care sa stie sa opereze în mod corect cu GARUDA MANTRA sacra si orice incercari de a deschide misterioasa camera subterana B prin intermediul tehnologiei umane disponibile la ora actuala ar putea produce catastrofe in interiorul si in jurul locatiei templului, precum si in intreaga Indie, potrivit unor astrologi vedici. Acestia si-au recunoscut propia incapacitate de a deschide usa.
Exista multe speculatii referitoare la camera subterana B, spre exemplu, credinta ca deschiderea ei ar putea sa elibereze anumite substante chimice otravitoare, ca aceasta camera ar putea conduce într-un loc secret, ca ar putea fi gasita înauntru o comoara uimitoare pazita de catre cobre, sau ca alte misterioase puteri ce salasluiesc înauntru ar putea sa le ucida pe fiintele care ar încerca sa distruga usa prin intermediul tehnologiei umane. Date fiind toate acestea, usa camerei subterane B ramâne chiar si astazi închisa.
O alta credinta populara este aceea ca aceasta camera subterana ar putea conduce, prin intermediul unui tunel, catre Oceanul Indian, care se afla în apropiere. Se spune ca acest tunel ar putea avea un mecanism de securitate sau de auto-distrugere, care ar inunda camerele subterane, ar distruge întregul templu si ar ucide pe oricine s-ar afla înauntru, toate acestea în cazul în care usa camerei subterane B ar fi deschisa prin intermediul tehnologiei umane.
În cautarea unei aeronave Vimana
Potrivit autoritatilor templului, chiar la capatul acestui tunel ar fi localizat un port. Se spune ca acest port ar adaposti o straveche masina zburatoare misterioasa, o asa-numita Saubha Vimana.
Textele sanscrite sunt pline de referiri la zei care duceau lupte în cer folosind astfel de aparate de tipVimana ce erau echipate cu arme a caror putere de distrugere era similara celor care exista în zilele noastre. De exemplu, exista un pasaj în Ramayana care suna în felul urmator:
„Masina Puspaka, ce seamana cu însusi soarele si care îi apartine fratelui meu, a fost adusa de puternicul Ravan; aceasta excelenta masinarie aeriana poate merge oriunde, la vointa. Ea seamana cu un nor stralucitor pe fundalul cerului…”
În Mahabharata aflam ca Asura Maya detinea o Vimana ce masura aproximativ 5 metri în circumferinta si avea patru roti puternice.
Poemul Mahabharata reprezinta o veritabila mina de aur în ceea ce priveste informatiile referitoare la conflictele dintre zei, care în timpul bataliilor recurgeau, din câte se pare, la anumite arme teribile. În afara de capacitatea lor de a „arunca misile”, poemul vorbeste despre folosirea altor arme mortale: „sageata lui INDRA” functiona prin intermediul unui „reflector circular”. Atunci când era pornit, acesta producea un „fascicul de lumina” ce „distrugea complet fiinta prin intermediul puterii sale extraordinare”.
Într-un anumit dialog, eroul KRISHNA îl urmeaza prin aer pe dusmanul sau SALVA. La un moment dat, Saubha Vimana lui SALVA devine invizibila. Neintimidat, KRISHNA apeleaza imediat la o arma speciala: „Am plasat imediat o sageata, care a ucis prin intermediul detectarii sunetului”.
