Baza extraterestra si secretele din Tibet

Baza extraterestra si secretele din Tibet

Tibetul a atras dintotdeauna atentia celor care au incercat sa inteleaga sensul vietii si si-au pus intrebari cu privire la existenta si rolul nostru pe acest pamint, mai ales datorita faptului ca el reprezinta centrul budismului.

Manastirile se afla sus in munti, iar cararile care duc acolo sint deosebit de periculoase, in special din cauza avalanselor care se produc foarte des, ingropind sub ele zeci de amatori porniti in cautarea iluminarii.

Unui neinitiat insa ii este foarte greu sa afle tainele extrem de bine pazite in manastirile budiste. Chiar daca cineva reuseste sa ajunga cumva la o astfel de manastire, cei de aici sint destul de laconici si nu au relatii cu strainii.



Lobsang Rampa, cercetator si scriitor care a trait mult timp in Tibet, a scris aproximativ 20 de carti ce au fost traduse in numeroase limbi, devenind in scurt timp bestseller-uri. El a calatorit mult, a vizitat manastiri budiste si a reusit chiar sa stea cu calugarii de acolo. Pentru a le cistiga increderea, el a trebuit sa se adapteze la ritmul lent al vietii celor care traiesc aici, care, in afara de rugaciunile zilnice obisnuite, nu pronunta nici un cuvint de prisos. Calugarii isi pazesc cu multa grija tainele, dar pentru ca budismul propovaduieste atitudinea pasiva fata de rau si smerenia, ei nu-i alunga pe straini, dar nici nu au legaturi cu ei. Ca rasplata pentru rabdarea si numeroasele sale renuntari, Lobsang Rampa s-a putut bucura de intilnirea cu un calugar, ale carui destainuiri au meritat toate eforturile sale.

In vizita la calugarul orb

Pustnicii, de regula, se pot imparti in doua categorii: primii fac legamint de tacere vesnica si nu vorbesc cu nimeni, in nici o imprejurare. Ei traiesc inchisi si primesc hrana si apa pe care le-o aduce zilnic un servitor tacut. Cu cei din a doua categorie, adica aceia care nu au facut un astfel de legamint, este de asemenea foarte greu de stabilit o legatura, deoarece ei locuiesc in pesteri indepartate, unde se poate ajunge uneori cu riscul vietii. Lobsang Rampa a perseverat si reusit sa intre in legatura cu un pustnic din cea de-a doua categorie.

Sihastrii, care isi petrec zeci de ani in solitudine, ii intimpina cu multa prietenie pe calatorii care reusesc sa ajunga acolo: negustori sau monahi pribegi. Cu toate acestea, pentru a te putea bucura de atentia unui monah, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare. La inceput, sihastrul il examineaza pe musafir. Anii de singuratate i-au ascutit intr-atita simturile, incit el poate vedea clar aura musafirului. Citeodata, chiar si atunci cind monahul este convins de onestitatea persoanei din fata sa, el o supune la diferite incercari si este de ajuns o mica imprudenta din partea acesteia, pentru ca sihastrul sa nu mai rosteasca nici un cuvint.

Petrecind multe zile in compania sihastrului respectiv, Lobsang Rampa a incercat sa-i cistige acestuia increderea. Desi era orb, acesta se comporta cit se poate de normal, stiind intotdeauna unde se afla oaspetele sau si ghicindu-i de fiecare data intentiile. Intr-una din seri, batrinul l-a rugat pe Rampa sa pregateasca ceaiul, dupa care a inceput sa-i vorbeasca fara graba despre Gradinarii Pamintului…

Marea taina a sihastrului

Cele relatate de batrinul orb l-au uimit pe Rampa. Este adevarat ca uneori, in timp ce calatorea prin Tibet, el vazuse deseori fenomene ciudate, pe care ufologii contemporani le-ar fi numit fenomene OZN (Lobsang Rampa si-a scris cartile in anii ’20-’30 ai secolului al XX-lea). Locuitorii din zona priveau insa fenomenul ca pe ceva normal, numind aparatele de zbor care ale zeilor. Lobsang Rampa a vazut un astfel de car al zeilor chiar deasupra pesterii in care locuia sihastrul. La intrebarea pe care el i-a adresat-o sihastrului privind cele vazute, acesta i-a raspuns linistit: Acestia sint Gradinarii Pamintului.

Lobsang Rampa nu a insistat cu intrebarile si foarte curind rabdarea i-a fost rasplatita, deoarece sihastrul i-a dezvaluit cercetatorului ceea ce numea el marea taina.

Viata sihastrului fusese plina de incercari. Inca din tinerete el cazuse in miinile soldatilor chinezi, care-l supusesera la torturi inimaginabile ce au culminat cu scoaterea ochilor. Tinarul monah s-a tirit tot mai sus si mai sus, de parca o forta nevazuta il tragea spre inaltul cerului. Drumul era lung si anevoios, iar singura hrana a monahului orb erau lastarii plantelor care se incumetau sa creasca acolo. La un moment dat, monahul si-a pierdut cunostinta, iar cind s-a trezit se afla intr-un pat confortabil. El nu putea vedea ce se petrecea in jurul sau, dar toate celelalte simturi ii spuneau ca se afla intr-un loc foarte ciudat. Un glas prietenos l-a anuntat ca a fost salvat de Gradinarii Pamintului si ca se afla in deplina siguranta. Acelasi glas i-a spus ca a fost ales ca reprezentant al Pamintului si ca va trebui sa vorbeasca in numele acestuia in fata Ligii Lumilor Unite.

Monahului orb i-a fost atasata o telecamera

Povestirea monahului era uimitoare. El i-a descris lui Rampa o baza a extraterestrilor si aparatura care se afla acolo, cu foarte mare exactitate. Pentru ca el sa poata vedea, extraterestrii i-au atasat un aparat pe care astazi l-am putea numi telecamera. Chiar daca cineva s-ar gindi ca povestirea fusese rodul imaginatiei lui Rampa, este clar ca el nu avea de unde sa aiba idee macar despre o serie de inventii de virf ale chirurgiei sfirsitului de secol XX.

Din spusele monahului, Rampa a tras concluzia ca baza extraterestrilor se afla asezata strategic, pe un platou inalt. Aici se gaseau nenumarati vulcani stinsi, ale caror cratere puteau fi folosite pentru dispunerea unei baze secrete, iar podisul insusi era un loc ideal pentru aterizarea unor nave interstelare. In afara de asta, muntii si platoul sint in permanenta acoperiti de nori, astfel ca baza nu poate fi observata din avion sau cu ajutorul satelitilor.

Locuitorii Atlantidei au declansat Potopul

Ajungind la baza extraterestrilor, monahul a nimerit intr-o lume fantastica, pe care o creasera niste fiinte foarte asemanatoare cu oamenii. La intrebarea cum aratau extraterestrii, monahul a raspuns laconic ca intre ei si oameni nu erau mai multe deosebiri, ca intre europeni, asiatici sau africani.

Extraterestrii i-au povestit monahului despre numeroasele lor contacte cu pamintenii, care fusesera insa soldate cu esecuri, in mare parte datorate faptului ca cei contactati considerau cele vazute drept halucinatii.

Gradinarii Pamintului i-au spus apoi monahului o lunga poveste legata de istoria Atlantidei, ai carei locuitori intrasera in contact cu extraterestrii, iar unii dintre ei avusesera chiar si copii cu acestia. Elita conducatoare din Atlantida avea insa alte planuri in legatura cu extraterestrii, astfel ca, in cele din urma, locuitorii Atlantidei au ajuns in posesia energiei nucleare.

Povestirea monahului orb poate parea de domeniul fantasticului, dar sa nu uitam ca monahul, care nu parasise niciodata Tibetul si ale carui cunostinte se aflau la nivel de Ev Mediu, nu putea avea nici macar idee despre ceea ce numim fizica nucleara si aplicatiile acesteia.

Descrierea exploziei nucleare ce urmase era reprodusa cu o uluitoare exactitate. Aceasta declansase Potopul, iar extraterestrii asistasera neputinciosi la disparitia Atlantidei. Pentru a evita repetarea unor astfel de tragedii, extraterestrii hotarisera sa intre in contact doar cu pasnicii monahi sau cu oameni al caror nivel spiritual era foarte ridicat. Calea aleasa de ei era lunga, dar numai in acest mod putea fi pregatita omenirea in vederea contactului cu o civilizatie extraterestra.

Unele tehnologii descrise in anii ’20 au aparut recent

Revenind la relatarea facuta de monah, trebuie amintit faptul ca insasi descrierea tehnologiei era uimitoare, chiar si pentru cei care au facut cunostinta cu tehnologiile avansate din ultimii ani.

Fara indoiala ca au existat multi autori de literatura SF care, pe parcursul citorva zeci de ani, au intuit aparitia realitatii virtuale, dar nimeni nu putea face acest lucru in anii ’20. In ceea ce-l priveste pe Lobsang Rampa, oricita fantezie ar fi avut, nu avea cum sa vorbeasca despre reprezentari tridimensionale observate cu ajutorul unor casti speciale sau despre manusi care puteau pipai obiectele, intrucit acest lucru este posibil doar in zilele noastre. In afara de asta, experimentele de proiectare a realitatii virtuale pe scoarta cerebrala, in special in portiunile ce raspund de perceptii, sint deocamdata in curs de desfasurare, fara a fi obtinute succese deosebite.

Monahul a fost cuplat la o baza de date

Dupa ce a fost cuplat la o baza globala ce continea informatii privind nenumarate lumi ale Universului, monahul a aflat lucruri noi despre uniunile galactice, a vazut activitatea desfasurata de extraterestri privind corectarea evolutiei biosferei. Cu acest prilej, el a aflat ca virsta medie a extraterestrilor era de 5.000 de ani. Foarte recent, cercetatorii au stabilit ca, prin folosirea tuturor resurselor organismului uman, pamintenii vor ajunge la venerabila virsta de… 5.000 de ani!

Aceste date au fost date publicitatii la 80 de ani dupa publicarea cartii lui Lobsang Rampa. Sa fie si asta o noua coincidenta sau batrinul monah orb cu care statuse el de vorba avea cunostinte de bioenergie pe care le au doar cercetatorii contemporani?

Calatoria monahului in alte spatii

Uimitoare este, de asemenea, descrierea amanuntita a batrinului monah legata de calatoria lui catre alte constelatii, calatorie descrisa corespunzator nivelului lui de intelegere. El a descris aceasta calatorie ca o trecere de la o fereastra la alta, de la un tablou la altul. Unul dintre extraterestri i-a atras la un moment dat atentia: Multe din lucrurile pe care le vezi vor fi curind inventate si pe Pamint.

Monahul a putut vedea, de asemenea, si planetele, ale caror populatii traiau in deplin acord si intelegere, dupa ce in prealabil fusesera distruse toate armele.

Dupa parerea extraterestrilor, un astfel de nivel de dezvoltare spirituala nu putea fi atins prea curind pe Pamint. Ei ii permisesera sarmanului monah sa aiba acces la cunostintele lor, stiind ca el nu le va transmite si ca nimeni nu le va putea utiliza in scop de distrugere.



Beneficiar indirect al experientei uimitoare a monahului orb si al informatiilor despre extraterestrii cu care acesta intrase in contact a devenit si Lobsang Rampa. El a scris despre toate acestea cu aproape 80 de ani in urma, fara a se gindi la faptul ca vreodata va fi crezut sau nu.

Continue reading

tehnologie

Puterile paranormale care le au calugarii tibetani

Puterile paranormale care le au calugarii tibetani

Nenumărate cărţi şi texte străvechi afirmă că fiinţa umană poate avea capacităţi paranormale extraordinare, printre care levitaţia, telekinezia, dedublarea conştientă sau invizibilitatea sunt considerate a fi minore.

Cu excepţia celor care se nasc cu astfel de puteri (de pildă, un exemplu atestat științific este rusoaica Nina Kulaghina, ale cărei puteri telekinetice au fost demonstrate științific în mai multe experimente), celelalte fiinţe umane le pot dobândi prin practica perseverentă a unor tehnici yoga sau de altă natură, care includ meditaţia, exerciţii de respiraţie, posturi corporale, dansul ca modalitate de inducere a stării de transă, postul negru, anumite preparate din plante etc.

Denumirea sanscrită pentru puterile paranormale este siddhi, care înseamnă „perfecţiunea pe care fiinţa umană o atinge în controlul uneia sau mai multor focare energetice din Macrocosmos”.

Relatări despre mari înţelepţi sau maeştri spirituali care deţineau puteri supranaturale întâlnim aproape în toate tradiţiile, culturile şi religiile lumii. În budism, de exemplu, existenţa şi manifestarea siddhi-urilor era un aspect obişnuit în timpul existenţei lui Gautama Buddha şi el a fost menţionat adeseori după aceea.



Buddha chiar aştepta ca discipolii lui să dobândească astfel de puteri supranaturale, dar totodată îi sfătuia să nu le folosească în scopuri personale şi să nu fie distraşi de ele de pe calea spiritualităţii. În fapt, textele sacre afirmă că dobândirea puterilor paranormale reprezintă certificarea unui anumit nivel de practică şi evoluţie spirituală, dar nu trebuie să fie un scop al acesteia. În cartea sa „Buddhism and Science: A Guide for the Perplexed”, Donald Lopez Jr. – care este profesor la Universitatea de Studii Budiste din Michigan – descrie în felul următor numeroaselesiddhi-uri dobândite de însuşi Buddha: „Odată cu dobândirea stării de iluminare, despre Buddha se spune că ar fi avut de asemenea şi numeroase puteri paranormale, incluzând puterea de a-şi cunoaşte vieţile trecute, precum şi pe cele ale altor fiinţe; capacitatea de a citi gândurile, capacitatea de a deveni ubicuu, aceea de a levita, emanând simultan foc şi apă din trupul său (…)

Deşi a trecut în Nirvana la vârsta de 81 de ani, el ar fi putut trăi un eon, dacă i s-ar fi cerut să facă asta.”
Pe de altă parte, Institutul de Ştiinţe Noetice (IONS), fondat în 1973 de astronautul american Edgar Mitchell, menţionează multe aşa-zise „anecdote” despre fiinţe umane care deţin capacităţi supranormale .

Însă nu doar savanţii sau institutele care studiază religia şi parapsihologia menţionează astfel de puteri neobişnuite la fiinţele umane. Cunoscutul yoghin înţelept Swami Rama relatează în cartea sa, „Livind with the Himalayan Masters”: „Nu mai văzusem niciodată până atunci un om stând nemişcat, fără să clipească deloc timp de 8-10 ore, însă acest adept era o excepţie. În timpul meditaţiei sale a început să leviteze, ridicându-se cam la 70 de centimetri deasupra solului. Am măsurat înălţimea cu un şnur, iar apoi am măsurat şnurul cu o ruletă.



Vreau totuşi să precizez, aşa după cum v-am mai spus, că nu consider levitaţia ca fiind o practică spirituală. Levitaţia ca atare rezultă însă în mod firesc din practică intensă a tehnicilor de pranayama [exerciţii de control al respiraţiei, n.n.] şi a bandha-urilor [exerciţii care implică un anumit gen de contracţii cu anumite părţi ale trupului, n.n.]

Cel care cunoaşte relaţia dintre masă şi greutate înţelege cu uşurinţă că este perfect posibil să levitezi, însă aceasta se obţine după o îndelungată practică (…)  De asemenea, acel yoghin avea puterea să transforme materia dintr-un tip în altul; de pildă, a transformat o piatră într-o bucată de zahăr.

În acea dimineaţă el a demonstrat multe alte puteri supranaturale, care apar ca fiind minuni pentru oamenii obişnuiţi. De exemplu, mi-a spus să ating nisipul, iar firele acestuia s-au transformat imediat în migdale şi caju. Auzisem despre această cunoaştere şi înainte şi îi cunoasteam principiile de bază, însă cu greu puteam crede acele povestiri. N-am explorat acest domeniu, dar sunt pe deplin familiarizat cu legile de bază ale ştiinţei.”

Feluriţi autori, scriitori, comentatori sau internauţi „speculează” pe baza faptului că toate acestea ar putea fi mituri sau legende, dar afirmă totuşi că e la latitudinea fiecăruia să decidă şi să aprecieze aceasta. Cu alte cuvinte, este discernământul fiecăruia. Dar ce discernământ e acela care nu are totuşi la bază o cunoaştere aprofundată, fie ea doar şi teoretică? De multe ori se dovedeşte că chiar şi în cazul în care astfel de puteri sunt demonstrate pe baze riguroase și autentice, observatorii vor clătina nehotărâţi şi neîncrezători din cap, gândind că ar putea fi vorba de „niscaiva înşelătorii”. Niciunul nu poate spune cu claritate „ce fel de înşelătorie” ar fi aceea, dar pentru ei acest lucru este important, deoarece în acest fel îşi procură o „supapă” pentru menţinerea unor idei şi concepţii ce ameninţau să fie dărâmate.

Cea mai dificilă problemă în legătură cu „legalizarea” şi recunoaşterea puterilor paranormale nu este atât de natură ştiinţifică (pentru că studii şi observaţii ştiinţifice în această privinţă au fost realizate de multă vreme, deşi în cea mai mare parte ele au rămas secrete pentru omul de rând), ci mai curând de natură „ideologică”. Fiinţa umană manifestă o rezistență adeseori acerbă în fața schimbării, a distrugerii conceptelor materialiste pe care le are înrădăcinate adânc în minte şi atunci ea găseşte felurite subterfugii pentru a evita astfel de situaţii: inventează „falsuri”, nu vrea să înţeleagă, nu crede nici măcar ceea ce vede, nu doreşte să aducă subiectul în discuţie etc.

Aparent, pentru ea ar fi destul de ușor să afle prin asimilare şi practică individuală dacă ceea ce se spune în legătură cu puterile paranormale este adevărat sau nu. Aceasta înseamnă voinţă, determinare, aspiraţie şi perseverenţă. Puţine fiinţe umane manifestă acest cumul de virtuţi. Ele arată depăşirea anumitor prejudecăţi, un spirit deschis şi liber, o viziune amplă, precum şi dorinţa de autodepăşire. La urma urmelor, dacă se ia în vedere că sute de texte străvechi și valoroase ale spiritualității amintesc despre subiectul puterilor paranormale, este o problemă de bun simţ să ne gândim că totuşi cei care le-au scris nu au avut doar fantezii în minte.

„Semnalele” vin din prea multe direcții şi sunt prea multe pentru a fi ignorate. Dovezile şi mărturiile abundă, fie scrise, fie povestite şi multe dintre ele provin de la fiinţe demne de toată încrederea, cu o mare autoritate. Însă, aşa după cum spuneam mai sus, nu este atât o problemă de „a crede sau nu”, ci aceea de a verifica tu însuţi. Este uşor să negi şi să dezavuezi o afirmaţie, să o ironizezi şi mai apoi să o ignori, dar mult mai greu să vrei să verifici cele ce au fost spuse.

În prezent există destul de multe studii de parapsihologie care vizează acest domeniu. Rezultatele au fost de multe ori uluitoare pentru percepţia omului obişnuit, mai ales atunci când ele au provenit din domeniul fizicii cuantice şi a particulelor elementare (deplasare în timp, teleportare, ubicuitate etc). În ajutorul celor care încă se împotrivesc acestor realităţi, ideile lui Max Planck – unul dintre pionierii teoriei cuantice – pot fi fi de mare folos; astfel, el considera „conştiinţa ca fiind fundamentală”, iar „materia că derivând din conştiinţa”, cu alte cuvinte fiind un „produs” al acesteia.

Planck a mai scris că „nu ne putem ascunde de conştiinţă” şi că „tot ceea ce discutăm sau considerăm că având o realitate existenţiala, nu face altceva decât să postuleze existenţa conştiinţei”.

La o privire mai atentă putem concilia destul de uşor viziunea spirituală asupra realităţii cu aceea a mecanicii cuantice. În această privinţă, profesorul de fizică şi astronomie R.C. Henry, de la Universitatea John Hopkins din SUA, explică faptul că o concluzie fundamentală a fizicii cuantice este aceea că observatorul creează realitatea. Această concluzie a ştiinţei contemporane era însă cunoscută şi exprimată de mii de ani de yoghinii şi tantricii din Orient; aşadar, se poate pune întrebarea simplă: cum de savanţii moderni se fac că nu observă sau nu ştiu despre aceste afirmaţii? cum de ei nu le iau în considerare, dar manifestă un spirit de superioritate care nu are niciun fundament?

Yoghinii avansaţi şi mai ales cei care practică jnana yoga (acel sistem yoga care se bazează pe înţelegerea corectă a realităţii, pe viziunea asupra lumii ce derivă din percepţia foarte înaltă a unicei realităţi ce impregnează totul; în conformitate cu cele afirmate de Max Planck, această realitate este chiar Conştiinţa Supremă) au înţeles demult că fiinţa umană este direct implicată în crearea propriei ei realităţi, a propriului ei univers.

„Fiecare îşi are lumea lui” spune o zicală veche, înţelegând prin aceasta că, deşi la nivel macrocosmic „lucrurile par să fie într-o mare măsură la fel pentru toţi”, la nivel microcosmic (al universului lăuntric individual) acestea au nuanţe diferite şi se deosebesc chiar în mod fundamental, mai ales datorită nivelului diferit de înţelegere şi conştiinţă a persoanei. Există numeroase corolarii ale acestui adevăr, unul dintre ele fiind zicala că „frumuseţea stă în ochii privitorului”; cu alte cuvinte, fiecare vede acelaşi lucru din perspective şi unghiuri diferite, care îi sunt caracteristice.

Prin urmare, fizicienii contemporani au fost „forţaţi” să admită faptul că universul (din nefericire, prin „univers” ei se referă doar la universul fizic) nu reprezintă altceva decât o creaţie „mentală”, aspect de asemenea subliniat în detaliu de înţelepţii yoghini încă cu mii de ani în urmă. Celebrul fizician James Jeans scria că „fluxul cunoaşterii tinde către o realitate non-mecanică; universul începe să arate mai mult ca un „mare gând” decât ca o „mare maşinărie”. De aceea, mintea nu mai pare să fie o intervenţie accidentală în domeniul materiei, ci mai degrabă ar trebui să o privim ca pe creatorul sau guvernatorul domeniului material. Gândiţi-vă bine asupra acestor aspecte şi acceptaţi aceste concluzii care nu pot fi contrazise. Întregul Univers este imaterial-mental (subtil) şi spiritual.”

Unii oameni de ştiinţă, intrigaţi de aceste aspecte, au dorit să facă cercetări fie pe cont propriu, fie într-un cadru organizat. De pildă, în anii ’80, profesorul de medicină Herbert Benson de la Universitatea Harvard (SUA), împreună cu colegii săi de echipă a studiat anumite capacităţi extraordinare manifestate de unii călugări tibetani din munţii Himalaya, care puteau – prin intermediul tehnicii yoghine secretetummo – să-şi ridice temperatura degetelor de la mâini şi de la picioare cu 17 grade Celsius peste limita normală!

Cercetările echipei nu au furnizat niciun rezultat concret, ele având mai mult un caracter de constatare, pentru că nici în prezent nu se cunoaşte ce anume a putut genera acest efect extraordinar în cazul călugărilor tibetani , chiar dacă Benson a publicat o lucrare relativ amplă pe marginea acestui subiect („Body temperature changes during the practice of Tum-mo yoga”).

Relatări asemănătoare au fost descrise, printre alţii, de faimoasa Alexandra David-Neel în cartea sa „Magic and Mystery în Tibet” (ea însăşi devenind o practicantă asiduă a tehnicii tummo, pe care şi-a însuşit-o cu succes în timpul şederii şi practicii ei intense în Tibet la începutul secolului trecut, fapt ce i-a atras respectul lamas-ilor (înţelepţilor yoghini) tibetani) şi de Anagarika Govinda („Way Of White Clouds”).

În anul 1985 echipa de cercetare de la Universitatea Harvard a filmat călugări tibetani uscând cearşafuri umede şi reci doar prin căldura emanată de trupurile lor. Aceeaşi echipă de cercetători a observat de asemenea că petrecerea nopţilor de iarnă în Munţii Himalaya, la o altitudine de peste 5000 de metri nu reprezenta un lucru neobişnuit pentru călugării tibetani.

Toate acestea sunt fapte reale, care au fost atestate ştiinţific, documentate şi prezentate în lucrări de specialitate. De altfel, ştiinţa contemporană a început să înţeleagă rolul determinant pe care îl joacă conştiinţa în cadrul proceselor organismului nostru. Un articol bun pe această temă, care prezintă factorii asociaţi conştiinţei, ce influenţează sistemul nervos autonom al fiinţei umane, poate fi citit aici (el oferă de asemenea numeroase alte referinţe şi link-uri importante, care pot fi cercetate pentru o documentare mai amplă):

Articolul are în vedere în special studiile realizate pe unul dintre cei mai faimoşi subiecţi umani la ora actuală, în legătură cu aceste capacităţi (olandezul Wim Hof, cunoscut şi ca „Iceman”, tocmai datorită capacităţii lui extraordinare de a genera o căldură extraordinară, a cărei sursă continuă să rămână o mare necunoscută pentru ştiinţa modernă, dar care este pe deplin clară din vremuri imemoriale pentru yoghinii înţelepţi care cunosc tainele naturii şi ale universului).

Legat de acelaşi subiect poate fi studiată de asemenea lucrarea foarte bună a lui Dean Radin (şeful departamentului de cercetare din cadrul Institutului de Ştiinţe Noetice): „Supernormal: Science, Yoga, and the Evidence for Extraordinary Psychic Abilities”.
Suprema dovadă a celor afirmate in diverse cărți, tratate sau experimente, în legătură cu domeniul puterilor paranormale se află în fiecare dintre noi: aici, în universul nostru lăuntric se află atât începutul, cât și sfârșitul călătoriei noastre spre ceea ce suntem în realitate.

Continue reading

telekinezia