Se afișează postările cu eticheta artefacte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta artefacte. Afișați toate postările

Dropa, civilizatia nepamanteana

În Tibet au fost descoperite urme ale unor civilizații misterioase, Dropa și Ham, despre care s-a spus că sunt de origine extraterestră.

Caracteristicile genetice nu se încadrau în nicio rasă umană, respectiv statură mică, craniul mare, orbite imense. Aceștia trăiau în grote, acolo unde au fost descoperite discuri ciudate, electromagnetice, gravate cu însemne necunoscute.

A fost emisă ipoteza că din cauza unui accident, au fost nevoiți să rămână pe pământ, ascunzându-se în grote. Tot în Tibet există nemuritorii, cei care trăiesc într-o meditație continuă. Ei se află în starea numită samadhi, termen sanscrit care înseamnă repaus total.

Cercetătorul Ruth Reyra a descoperit în Lhassa un document în care erau prezentate o schemă și descrierea modului cum se poate construi o navă interstelară pe bază de propulsie antigravitațională.

Peșterile din zona au fost populate încă de acum 21000 de ani. Pereții acestora prezintă desene și scrieri a căror vechime este de 21000 de ani. Scheletele descoperite în peșterile tibetane aveau să șocheze lumea științifică. Scheletele au fost numite Dropa, ceea ce înseamnă gnomi extratereștri.

În anul 1938, au fost descoperite 138 de schelete formate din oase fragile de dimensiuni mici. Nu au fost descoperite indicii care să ofere detalii despre această civilizații.

În urma analizelor realizate la mari laboratoare din China a rezultat faptul că ADN-ul nu este de origine umană. Singurele artefacte descoperite sunt niște discuri din piatră cu diametrul de 30 de centimetri care au în interior găuri de câțiva milimetri. Atunci când sunt atinse de un impuls electromagnetic, pietrele emit sunete.

Primele mențiuni despre ciudații omuleți datează din secolul al XIV-lea, atunci când un aventurier englez a consemnat în jurnalul său întâlnirea cu aceste ființe.

În anul 1938, atunci când au fost descoperite scheletele, cercetătorii au fost intrigați și de desenele de pe pereții peșterii care erau perfect conservate și reprezentau ființe umanoide cu capul protejat de căști .Un alt desen reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene.

 Cercetătorii au avansat ipoteza că avem de-a face cu o civilizație nepământeană care a ajuns pe Pământ, în urma unui accident. Navele lor s-au defectat și au fost obligați să se retragă în peșterile tibetane.
Continue reading

Speciile disparute de pe Terra, mistere

În anul 2006, autoritățile londoneze au dispus demolarea casei care a aparținut lordului Thomas Theodore MERRYLIN. Muncitorii care lucrau la demolarea clădirii au făcut o descoperire incredibilă.

Bine ascunse în pereți și în subsolul clădirii, aceștia au găsit nu mai puțin de 5000 de cutii din lemn, sigilate. Conținutul cutiilor avea să șocheze întreaga lume și să stârnească dezbateri aprinse.

Thomas MERRYLIN s-a născut în anul 1782, într-o familie de aristocrați. Mama sa a murit în urma unor complicații la naștere. Tatăl său, general în armată, a fost un părinte mai mult absent. Tânărul Thomas a fost crescut de părintele Edward.



La vârsta de 16 ani, tânărul Thomas a primit șansa vieții lui. Tatăl său s-a retras din armată și a început să se ocupe de crypto-antropologie. Dorind să repare relația cu fiul său, fostul general i-a propus lui Thomas să-l însoțească în călătoriile pe care le plănuise.

Cei doi au străbătut lumea mai bine de 20 de ani în căutarea de specii rare, creaturi din mituri și legende, obiecte nemaivăzute și artefacte uitate.

După moartea tatălui său, Thomas s-a retras din viața cotidiană și s-a refugiat în studiu. A obținut titlul de profesor în antropologie.

O calitate stranie a profesorului MERRYLIN era cea a aparenței sale tinerești. Chiar și după vârsta de 80 de ani, acesta arăta ca un bărbat de 40 de ani. Acest lucru nu a făcut decât să-i aducă probleme. A fost acuzat de vrăjitorie și folosirea artelor întunecate pentru a-și prelungi în mod artificial viața.

Straniile creaturi din colecția lui MERRYLIN au fost considerate blasfemiatoare, imorale, nenaturale. Dezamăgit de reacția negativă a oamenilor, MERRYLIN s-a retras din viața cotidiană, până în anul 1942, când reapare în mod misterios.

În primăvara anului 1942, un bărbat misterios s-a prezentat ca fiind MERRYLIN și a dorit să doneze conacul său, unui orfelinat. Bărbatul a avut două condiții. Subsolul trebuia să rămână sigilat iar casa nu putea fi scoasă la vânzare.

Directorul a fost de acord cu aceste condiții și a preluat conacul. În anul 2006, clădirea a fost vândută unui dezvoltator imobiliar care a hotărât să o demoleze. Surpriza a fost una de proporții. Au fost descoperite peste 5000 de cutii care aveau să oripileze și fascineze, în același timp.

În cutii s-au găsit creaturi care nu existaseră decât în povești. Ne referim la Homo Vampirus, Draco Alatus, Homo Lupus.



Ulterior, s-a determinat că acestea au precedat civilizația umană. Au mai fost descoperite cărți despre o specie numită cei vechi, câteva referiri la Alabastru, o hartă a orașului Thenis și multe alte comori inestimabile.
Continue reading

Subteran secret intre Turcia si Israel

În timp ce cei mai mulți cercetători și oameni de știință din întreaga lume sunt de acord că civilizația umană așa cum o știm azi că există de doar 12.000 de ani pe planeta noastră, există nenumărate descoperiri care indică un moment mult mai îndepărtat. Există o serie de descoperiri, de la temple, diverse structuri și artefacte, care sunt dovezi ale civilizațiilor avansate care au locuit pe Pământ mult mai devreme decât oamenii de știință sugerează. Cu toate acestea, multe dintre aceste descoperiri incredibile au fost considerate ca fiind imposibile datorită faptului că acestea ar modifica istoria noastră oficială.

Dar, cu bucurie, se observă din ce în ce mai mulți cercetători care au început să caute istoria civilizației de pe Pământ, având o minte deschisă. Unul dintre acei cercetători este, fără îndoială, Dr. Alexander Koltipin, geolog si director al Centrului de Cercetare pentru Științe Naturale la Universitatea Internațională Independentă din Moscova de Ecologie și Politologie.

Pe parcursul carierei sale, Dr. Koltipin a studiat numeroase structuri subterane antice, în principal în Marea Mediterană și a identificat numeroase asemănări care l-au determinat să creadă că ele interconectau mai multe locuri. Dar, şi mai incredibil, prin analiza structurilor, împreună cu compoziția lor materială și caracteristicile geologice, omul de ştiinţă rus a constatat că aceste megastructuri au fost construite de civilizatii avansate care au locuit cu milioane de ani în urmă pe Pământ. Iată ce scrie pe site-ul său Dr. Koltipin: “Când am examinat construcţiile, n-am avut nicio îndoială că acestea sunt mult mai vechi decât ruinele construcţiilor canaanite, ebraice, romane sau bizantine, care sunt amplasate deasupra lor”.

Atunci când a ajuns la ruinele Hurvat Burgin din Rezervaţia Naturală Adulamului din centrul Israelului, Dr. Koltipin a avut o senzaţie de deja-vu, ca şi atunci când a studiat ruinele aşezării Cavusin din Turcia. Dr. Koltypin a spus: “Am fost convins încă o dată că toate aceste structuri artificiale subterane, sub formă dreptunghiulară, fac parte dintr-un imens complex megalitic subteran şi suprateran”. Astfel, omul de ştiinţă rus susţine că nu toate părțile giganticului complexul sunt situate doar în subteran, existând şi unele părți care au ieşit deasupra solului datorită mutațiilor geologice care au avut loc de-a lungul istoriei planetei noastre, ca orașele stâncoase din Cappadocia (Turcia modernă). El mai spune că cei care au construit oraşele subterane se închinau zeităţii Soarelui.

Cât priveşte vechimea întregului complex subteran gigantic situat între Turcia şi Israel, Dr. Koltipin, analizând gelogic straturile unde sunt situate ruinele, a ajuns la concluzia că acestea au cel puţin 1 milion de ani vechime, deşi marea majoritate a oamenilor de ştiinţă spun că ele ar data din Evul Mediu.

În plus, aceste construcţii subterane par a fi realizate de o străveche civilizaţie avansată; dr. Koltipin afirmă că pietrele se potrivesc perfect în unele părți fără ciment, iar plafoanele, coloane, arcade, porțile și alte elemente de construcţii nu par a fi realizate doar de oameni cu dălți în mână. Astfel, construcţiile romanilor sau bizantinilor de deasupra complexului megalitic subteran par a fi primitive raportat la construcţiile străvechii civilizaţii misterioase.

Interesant că în apropierea complexului subteran megalitic, tot în Turcia, s-au descoperit nişte urme de vehicule vechi de cel puţin 5 milioane de ani. Am scris despre asta în urmă cu 1 an (În Turcia s-au descoperit urme de vehicule vechi de 5 milioane de ani! Cine se plimba pe Pământ cu maşinile acum 5 milioane de ani!? Descoperirea nu se prea potriveşte cu istoria oficială a omenirii, nu?): “Pe YouTube a apărut un videoclip ciudat, în care se arată cum sute de urme de vehicule în roca de bază (roca-mamă) au fost găsite recent în Turcia. Toată problema o reprezintă faptul că roca de bază a fost datată ca având 5,3 milioane de ani vechime! Piatra a fost, probabil, moale și asemănătoare noroiului cu milioane de ani în urmă, înainte de a se transforma într-o stâncă tare. Este extraordinar! Cine a făcut aceste urme? Ce vehicule umblau pe Pământ în urmă cu 5 milioane de ani şi de ce nu sunt ele discutate public de către arheologi? Pentru că ele nu se prea potrivesc cu istoria actuală a omenirii, nu? Dacă nu sunt urme de vehicule, atunci ce sunt?”

Şi, mă repet ceea ce am spus şi atunci: sunt multe nepotriviri ale unor descoperiri de artefacte incredibile, care pur şi simplu nu se “pupă” cu ceea ce ni se spune a fi istoria oficială a omenirii.
Continue reading