Subsolul îngheţat din Antarctica
şi din Siberia, cunoscut sub numele de „permafrost”, reprezintă 25% din
suprafaţa uscatului din emisfera nordică.
Încălzirea permafrostului reprezintă, după părerea oamenilor de
ştiinţă, o veritabilă „bombă climatică” prea puţin cunoscută, informează
AFP.
În cel mai recent raport al lor, experţii din IPCC (Intergovernmental
Panel on Climate Change / Grupul interguvernamental de experţi în
evoluţia climei) notează faptul că temperatura acestor pământuri,
îngheţate de zeci de mii de ani, a crescut cu valori cuprinse între 0,5
şi 2 grade Celsius începând cu sfârşitul anilor 1970.
Această creştere a fost mai rapidă decât creşterea medie a temperaturilor de la suprafaţa Terrei.
Potrivit IPCC, până în 2011, permafrostul (denumit şi „pergelisol”
potrivit traducerii acestui termen în limba franceză) ar putea pierde
până la 90% din suprafaţa sa actuală.
Or, dezgheţarea sa eliberează o cantitate uriaşă de gaze cu efect de
seră. Se estimează că permafrostul conţine 1.700 de miliarde de tone de
carbon, depăşind de două ori cantitatea de carbon din atmosferă.
Cu cât permafrostul se încălzeşte, cu atât volumul de carbon eliberat
în aer va creşte, însă cunoştinţele ştiinţifice sunt în prezent atât de
limitate, încât ONU nu a integrat acest fenomen în modelele sale de
previziune.
Deşi IPCC consideră că, în cadrul celui mai pesimist scenariu în
privinţa încălzirii globale, temperatura medie la suprafaţa Globului va
creşte cu 4-5 grade Celsius în anul 2011, cercetătorul francez Florent
Domine, un specialist în acest domeniu, care lucrează la Laboratorul
arctic Takuvik şi predă la Universitatea Laval din Québec, avertizează
că această creştere a temperaturii medii mondiale ar putea fi, de fapt,
de 8 grade Celsius.
Cu cât solul se încălzeşte, cu atât vegetaţia se dezvoltă mai mult şi
participă la accelerarea procesului de dezgheţare şi încălzire a
planetei, scrie descopera.ro. Degradarea carbonului, care în trecut era
îngheţat, va creşte, producând şi mai mult dioxid de carbon şi metan.
Încălzirea Arcticii generează în paralel prăbuşiri şi surpări ale
solului pe mii de hectare, fapt care ridică deja probleme majore la
nivelul infrastructurilor din emisfera nordică.
