La patru ore de mers cu maşina
din Bucureşti, lângă comuna gorjeană Polovragi, în Munţii Căpăţânii, se
găseşte una dintre cele mai mari cavităţi stâncoase din ţara noastră.
Speologii încă nu i-au găsit capatul, iar legenda spune că ieşirea e
tocmai în Transilvania, la Sarmisegetuza.
O zi “cheltuită” ca să vizitezi o peşteră în care legenda spune că a
trăit un zeu pare o investiţie bună. Caverna de la Polovragi este cu
adevărat o minune despre care puţini români au aflat. Cei 25.000 de
vizitatori care au intrat anul trecut în scobitura de kilometri a
stâncii o fac mai mult din întâmplare. Muzeografii de la Muzeul Gorjului
recunosc sincer că turiştii au descoperit caverna doar după ce în zonă
s-a deschis Transalpina, drumul auto care trece prin Parâng şi leagă
Gorjul de Alba.
Deşi nu are „camere” spectaculoase de
peste o sută de metri înălţime cum are peştera Skocjan din Slovenia,
grota gorjeană este una dintre cele mai lungi din Europa cu peste 10,3
km şi specialiştii nu sunt siguri dacă i-au dat de capăt.
Pe drumul spre Zamolxis sar păstrăvii din râul Olteţul
Dacă se porneşte din Bucureşti, ca să se
ajungă la destinație, se merge spre Râmnicu Vâlcea, se trece de Horezu
şi apoi va ieși, undeva în cale, şi localitatea Polovragi. Se poate
ajunge uşor şi fără automobil. Dacă se ia autobuzul spre Târgu Jiu,
trebuie doar să se ceară la șofer o staţie în comuna cu pricina aşezată
la poalele masivilor Capăţânii şi Parâng. Odată ce se ajunge în
localitate, mai întâi se dă o raită pe la mânăstire. E din secolul XVII
şi e realizată în stil bizantin.
Nu e mare aşa că se bifează rapid
vizitarea ei! După ce se ieşe din Casă Domnului, urmează drumul
forestier spre grota unui alt zeu. Sună bine! Până la destinație e timp
să se admire drumul spre casa lui Zamolxis, peisajele din Cheile
Olteţului sunt magnifice. Râul cu acelaşi nume îi însoţeşte zgomotos pe
temerari pe partea stângă a potecii. Tot în amonte urcă şi păstrăvii
care sar uneori din apă ajutaţi de micile cascade formate de pietrele
din albie. Peisajul te fură, aşa că nici nu nu-ţi dai seama că ai şi
ajuns la peşteră.
Acasă la zeul dacilor Din cei 10
km ai peşterii doar vreo 900 de metri sunt accesibili publicului, în
rest doar speologii au acces. În grotă este cald şi umed (temperatură
constantă este de 9 grade Celsius şi umiditate medie de vreo 90%, spune
ghidul).
Acum se trece la poze, cine are un
aparat mai performant e fericit, şi la “uau, ce ciudat e”! Dar pentru a
depăşi gardul trebuie să se plătească şi o taxă de 5 lei de persoană
(complexul e deschis doar de vineri și până duminică, între orele
11.00-17.00) Locul are o încărcătură emoţională de excepţie deoarece a
fost de-a lungul timpului un refugiu pentru daci, vraci şi călugări.
În interior îţi atrage atenţia:
- scaunului lui Zalmoxis – piatra pe care se spune că stătea zeul
- cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga
- pictura realizată de către un călugăr în tehnica negru de fum,
reprezentând simbolul morţii. Autorul acestui desen ciudat este preotul
Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, alături de vietăţile
subpământene, vreme de şaşe luni.
- Izvorul Speranţelor, din spatele căruia se întrezăreşte Maica Domnului cu Pruncul în braţe
Cam vreo 45 de minute durează traseul
până se ajunge iar la ieşire. Înainte de a spune “la revedere” ghidul
aminteşte vizitatorilor că pe vârful de deasupra se găsesc ruinele unei
cetăţi dacice, despre care se spune că a fost cetatea lui Zamolxis,
cetate la care se ajunge după un traseu de aproximativ 20 de minute de
mers prin pădure. Datorita oxigenului eliminat din apă (umiditatea este
foarte mare), aerul îţi dă o energie nemaiîntâlnită aşa că noul drum
pare floare-la-ureche. LEGENDELE
Casa lui Zamolxis În Peştera
Polovragi sunt urme ale folosirii sale drept turnătorie de metale de
către daci, iar o legendă spune că aici s-ar fi refugiat Zamolxis.
Legătură cu realitatea este că deasupra peşterii se află o cetate
geto-dacică. Chiar se spune că aici încă mai trăieşte Zamolxis, iar
picăturile ce se preling din ţurţurii de piatră sunt lacrimile vărsate
de el după cucerirea Daciei.
Planta magică care dă numele grotei
În peşteră, vracii daci şi cei de dinaintea lor prelucrau o plantă
rară, numită povragă, polvragă sau polovragă, întrebuinţată în popor ca
remediu împotriva bolilor. Ieşirea, la Sarmisegetuza Alt mit ar
fi că ieşirea din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată
lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi cercetările continuă. Aurul
Unul dintre miturile străjuite de localnicii din Polovragi, judeţul
Gorj, este cel al aurului dacic ascuns în peştera lui Zamolxis.
Căutatorii de comori continuă să vină
aici la Polovragi, au cu ei detectoare de metale, pe care le dosesc prin
bagaje, se prefac că sunt vizitatori încântaţi de minunăţiile peşterii,
apoi se furişează prin cotloane să verifice dacă dau de comoară,
povești oferite de ghid la o „pauză” de bârfă. Sursă de energie
La “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să simti furnicături pe mâini,
chiar in dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele
de biocurenti o iau razna, învârtindu-se făra noima, ca în prezenta unei
fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.
Tudor Vladimirescu nu a fost ucis
O întâmplare demnă de reținut este cea care îl vizează pe Tudor
Vladimirescu. Acesta avea ca obicei să vină pentru rugăciune în preajma
zidurilor Mânăstirii Polovragi. O iscălitura de-a sa a rămas în
mânăstire și a dat apă la moară celor care susțin varianta neoficială în
care o sosie de-a sa ar fi fost ucisă de eterişti, pe cand Tudor a
rămas în mânăstire unde a trăit deghizat în călugar.
Datele peşterii Are o vechime de
peste şapte milioane de ani. Aici s-au găsit desene rupestre, dar şi
texte cu scriere cuneiforma săpate în piatră. Denivelarea este de 87 m
(-62, +25). După unii autori, numele Dacia provine de la Da-Ksha, în
care „Da” înseamnă zeu, iar „Ksha”, țară.
