Bazele secrete ale Illuminati
Chiar dacă la o primă vedere par a fi ceva de domeniul SF, tunelurile şi bazele subterane sunt cât se poate de reale pentru cei avizaţi care le-au studiat. Universul subteranelor, al tunelurilor, al bazelor secrete şi al cavernelor este compus din grote, beciuri, misterioase oraşe subpământene şi, mai ales, din tuneluri şi din gigantice baze militare clandestine a căror funcţionare este învăluită pentru omul de rând într-o aură de mister.
Exista zvonuri ca in toata lumea se construiesc cu frenezie buncare subterane ( in SUA, se spune, se construiesc 2 baze subterane pe an iar pina in prezent exista deja in jur de 140 ) . Despre aceste baze militare clandestine, deşi sunt secrete, există unele documente. Aceste baze constituie doar vârful vizibil al aisbergului. Ele reprezintă partea cea mai concretă şi cea mai palpabilă din această problematică, în timp ce oraşele subterane şi celelalte aspecte par să ţină de domeniul mitului, fiind documentate numai de mărturii care au uneori un aspect fantasmagoric. Vom urmări să discernem între mituri şi realitate, îmbinând intuiţia cu raţiunea, întrucât în cazul martorilor care s-au aventurat în interiorul acestor tărâmuri subterane, experienţele şi relatările lor nu au nimic fictiv. Adesea, realitatea depăşeşte cu mult imaginaţia! In toata lumea ar fi in jur de 1500. In America ele sint denumite DUMB (Deep Underground Military Bases) iar primele dintre ele au fost construite in anii ‘40 ai secolului trecut. Aceste baze sunt, practic, nişte oraşe subterane mari, între care circulă trenuri de mare viteză. Ele funcţionează pe principiul levitaţiei magnetice, care dezvoltă viteze de până la 2 Mach. In SUA, s-a constatat ca DUMB-urile sint construite, in special, in zona unor obiective strategice, cum ar fi baze militare, sedii DHS (un departament federal care se ocupa cu protejarea tarii impotriva atacurilor teroriste si a dezastrelor naturale) sau celebra zona Area 51. În medie, adâncimea unei astfel de baze este de peste 1,6 km, acestea fiind practic adevărate oraşe subterane. Toate ocupă un spaţiu între 4,3 şi 6,8 km3. Utilajele pentru forat sunt cu laser, ele pot face un tunel de peste 11 km într-o singură zi.
Inceputuri …
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul „The Washington Post” a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: „Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate.
Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise”. Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia „Progressive”, a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri, baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran. Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic. Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit.
Cum e posibil sa fie construite asa de multe locatii subterane si atit de multe tuneluri care insumeaza mii de kilometri lungime? Ei bine, americanii se pare ca ar dispune de o masina de produs tuneluri care functioneaza cu energie nucleara si foloseste laserul pentru a “sapa” pe sub pamint. Am pus in ghilimele cuvintul “sapa” deoarece nu e vorba propriu-zis de o sfredelire a pamintului ci de … o topire a lui. Cu ajutorul reactorului nuclear, masina dezvolta o temperatura de 1000 de grade Celsius cu care topeste pamintul si rocile pe care le intilneste in cale. In acest fel se creaza si peretii tunelului care, in faza finala, au un aspect sticlos si sint foarte duri. Un alt avantaj al acestui mijloc de produs tuneluri este ca nu lasa in urma deseuri sau moloz, care sa trebuiasca sa fie scoase in exterior cu benzi rulante, trenulete sau camioane.
Nuclear Subterrene, cum se cheama masina, poate produce tuneluri de peste 12 metri diametru intr-un ritm de pina la 10 kilometri pe zi. Da, ati inteles bine, 10 (zece) kilometri de tunel pe zi. O astfel de masina costa 13 milioane de dolari. Nu se stie de cite astfel de masinarii dispune SUA. La construirea unui singur DUMB lucreaza intre 10.000 si 18.000 de americani. Costul realizarii unui oras subteran se ridica in jur la 20 miliarde de dolari. Banii investiti in asemenea structuri se spune ca ar proveni din asa-zisul Buget Negru, din care sint finantate proiectele secrete. Se apreciaza ca in 2009, Bugetul Negru al SUA ar fi fost de 50 de miliarde de dolari.
Asadar, sume imense de bani se investesc in aceste orase subterane. Intrigant este faptul ca ele se construiesc in secret, daca se construiesc. De ce? Care e scopul lor? E normal ca orice guvern din lume, orice presedinte de stat, sa poata dispune de un astfel de buncar, baza subterana, pentru a se refugia in cazul unui razboi, unui cataclism natural. E logic! Dar, numai SUA ar dispune de 140 de DUMB-uri! Pentru cine? Pentru ce? Se prefigureaza vreo catastrofa naturala planetara? Vreun razboi nuclear? Vreo schimbare climatica dramatica? Este real acel plan de reducere a populatiei umane cu 90%? .
Localizarea celor mai celebre baze subterane SUA :
– Imensul complex al Bancii Rezervei Federale sub Muntele Pony, aproape de Culpepper;
– Baza de la Mount Wheather din Virginia, se intinde pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii „sapate in granitul cel mai dur din estul Americii” se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor ’50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.
– Standard Oii are un centru subteran aproape de Hudson in New Jersey; – Northroy detine un complex aproape de Tehochop Mountains, in nord-vestul Californiei;
– Mc Donnel Douglas isi desfasoara activitatea in baze care sunt amplasate tot in California, la Hellandale si la Llona.
Scopul initial al constructiei acestor baze subterane secrete a fost acela de a oferi capilor din industrie si finante un adapost pentru a putea supravietui unui atac nuclear. Insa unii cercetatori considera ca aceste scopuri s-au schimbat in ultimii ani.
Observatori militari au observat transportul unor dispozitive robotice către Polul Sud şi au existat speculaţii conform cărora Forţele Aeriene Americane au transportat gigantica lor maşină sfredelitoare “Subterrene” (alimentată cu energie nucleară) către o bază secretă din Antarctica. Armata americană a cenzurat orice informaţii cu privire la această descoperire senzaţională. În ciuda embargoului informaţional impus, au circulat diverse rapoarte prin care americanii au început, în secret, excavarea locului acestei descoperiri senzaţionale.
Preşedintele Parlamentului Francez confirmă că e vorba de o structură veche de peste 12.000 de ani. Unele ţări europene chiar au protestat faţă de lucrările de excavaţie întreprinse de armata SUA, întrucât se ştie că Antarctica este teritoriu internaţional protejat de orice exploatări făcute de mâna omului. Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului francez, chiar a declarat următoarele: “Dacă armata americană a construit ceva acolo, ea violează Tratatul internaţional privind Antarctica. Dacă nu, trebuie să vedem despre ce e vorba. Poate fi ceva ce are o vechime de cel puţin 12.000 de ani, ce a fost acoperit de gheţurile Antarcticii. Aceasta ar reprezenta cea mai veche structură artificială de pe planeta noastră. Pentagonul trebuie să dezvăluie ceea ce ascunde”.
Rusia
Jurnaliştii ruşi au dezvăluit informaţii despre cea mai mare bază secretă din subteranul Uniunii Sovietice. GTS-825 este numele conspirativ al uneia dintre cele mai mari baze secrete de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Potrivit site-ului englishrussia.com, baza a fost constriuta in perioada Razboiului Rece, intre 1957 si 1961. Baza este situata in muntii Tavros, are doua intrari si acces la apa. În interiorul sau pot fi stocate 100 kilotone de arsenal nuclear si are un tunel acvatic subteran cu docuri pentru submarine, depozite de combustibili si de munitie nucleara. In Golful Balaklava se vede una dintre intrarile in buncar, care putea fi inchisa, in caz de urgenta, cu un cheson de 150 de tone. Cealalta iesire spre mare este situata in partea de nord a muntelui Tavros, ambele cai de acces fiind mascate in mod profesional. 14 submarine pot intra in tunel si 3000 de persoane, populatia orasului Balaklava in momentul construirii bazei. În tunel existau si provizii pentru supravituirea celor 3000 de oameni timp de trei ani. Locuitorii stiau insa ca in acel loc se afla o statie telefonica Buncarul avea propriul spital, o brutarie si magazine alimentare.
China si bazele sale subterane
China detine ( cel putin in mod oficial ) in jur de 40 de buncare subterane.Aceste 40 de baze subterane au capacitatea de proteja cam 1500 de avioane, asadar nu sunt simple structuri subpamantene, ci dimpotriva baze aeriene in adevaratul sens al termenului. In cazul unui atac, avioanele surprinse pe piste si facilitatile tehnice ale bazei, la care se adauga si depozitele, sunt mult mai importante decat bombardarea pistelor de decolare-aterizare. Pentru remedierea unei piste sunt necesare cateva ore, dar daca baza respectiva isi pierde tehnicienii si capacitatile de reparatii si intretinere, depozitele de carburant sau piese de schimb, situatie este atunci cu adevarat dramatica.Aceste baze aeriene subterane sunt in mod clar gandite defensiv si au in vedere prevenirea unei lovituri preventive din partea unui inamic, lovitura care ar avea ca scop distrugerea la sol a aviatiei chineze si, poate mai important, distrugerea bazei tehnice de intretinere si reparatii a avioanelor.
Marea Britanie
La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii ’60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.
Pana in anii ’80, Burlington a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut „semioperational” de catre guvernul Thatcher, in anii ’80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: „Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (…) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile”. Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.
Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata „Secret Underground Cities” („Orase Subterane Secrete”), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Svalbard: ultima reduta
Buncarul este sapat in platoul montan, langa satul Longyearbyen, din Svalbard – un arhipelag situat la nord de Norvegia. Climatul arctic asigura congelarea naturala a semintelor, in timp ce instalatii aditionale coboara temperatura constant la -18 grade Celsius. Muntele si zapada asigura protectia naturala uriasului adapost. Regiunea care inconjoara buncarul cu seminte este izolata si nu este populata nici macar de ursi polari. Valoarea nepretuita a semintelor este reflectata si de natura inaccesibila a buncarului. Oricine ar incerca sa ajunga la seminte va avea de trecut de patru porti ferecate: poarta grea de otel de la intrare, o a doua situata la 115 metri mai jos, in tunel, si in fine alte doua usi care se inchid automat. Cheile sunt codate in asa fel incat sa ofere acces la diferite niveluri ale facilitatii. Nu toate cheile descuie toate portile. Acest buncar nu este singular. Seminţe din toate cerealele folosite acum au fost depozitate în alte două bănci imense, plasate în zona Oceanului Îngheţat şi în Anglia. Banca de seminţe Millennium se află la doar o oră de Londra şi adăposteşte cam un miliard de seminţe. Tehnologia folosită aici este la fel cu cea din Insulele Svalbard. Există totuşi o diferenţă esenţială. Seminţele depozitate lângă Londra sunt folosite în tot felul de experimente, în timp ce suratele lor din grotele norvegiene sunt păstrate pentru vremuri grele.
In cartea sa devenita bestseller, „Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?” („Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?”), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.Următoarele pasaje au fost extrase din cartea „Underground Bases and Tunnels“ de Richard Sauder, Ph. D.:
„Utilajul pentru forări la adâncime, numit Nuclear Subterrene, a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mexico. Un număr de brevete şi câteva documente tehnice federale au fost depuse pe aceasta temă de către oamenii de ştiinţă la Los Alamos, dar apoi toate acestea au dispărut fără urmă. Acest utilaj bazat pe energie nucleară înaintează topind solul şi roca din calea lui, vitrificând solul şi lăsând în urmă un tunel solid, neted, ca de sticlă.
Căldura este furnizată de un reactor nuclear compact, care recirculă un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului până la suprafaţa de contact, unde acesta topeşte roca. În procesul de topire a rocii, litiul îşi pierde o parte din căldură. Apoi, acesta este trimis înapoi, de-a lungul exteriorului maşinii, pentru a ajuta la răcirea rocii vitrificate, în timp ce maşina înaintează. Litiul răcit este introdus înapoi în reactor şi ciclul se repetă. În acest mod, Nuclear Subterrene pătrunde prin rocă, la o temperatură de 2.000 grade Fahrenheit (1.100 Celsius), croindu-şi drum în adâncime.
Primul brevet pentru utilaje de tip Nuclear Subterrenes a fost patentat de către Comisia pentru Energie Atomică din SUA în 1972. Ulterior, în mod foarte semnificativ, Comisia pentru Energie Atomică din SUA şi Administraţa pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite au interzis aceste brevete.
Nuclear Subterrene are un avantaj considerabil faţă de TMS-urile mecanice, deoarece ele nu lasă în urmă niciun fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu cărucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifică foarte mult construcţia de tuneluri. Dacă există Nuclear Subterrene acum, atunci prezenţa lor, cât şi tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv că nu ar exista urme sau resturi, aşa cum se petrece cu dispozitivele convenţionale pentru construcţia de tuneluri.
În 1972, brevetul dispozitivului afirma limpede acest lucru. Rezumatul explicativ consemna:
«… resturile pot fi eliminate sub formă de rocă topită, atât pentru consolidarea tunelului, cât şi prin împrăştiere în fisurile apărute în rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o formă care, datorită presiunii de propulsie suficient de mari, poate să producă crăpături în rocile situate radial faţă de burghiu, datorită presiunii hidrostatice ce se formează în rocile topite înaintea burghiului. Toată topitura nefolosită la consolidarea tunelului este forţată să pătrundă în crăpături, unde aceasta rămâne cristalizată.»
«…O astfel de consolidare (vitroasă) elimină, în majoritatea cazurilor, costisitoarea şi dificila problemă a eliminării resturilor şi, în acelaşi timp, are avantajul producerii unei carcase protectoare pentru tunel.» (U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972) Astfel, avem o maşină de realizat tuneluri care nu lasă resturi şi produce o căptuşeală protectoare vitroasă care îmbracă tunelul în urma sa.
Trei ani mai târziu a fost depus un alt brevet, pentru o maşină de săpat tuneluri mari în rocă moale sau umedă, argiloasă sau în sol cu bolovani, care separă simultan miezul tunelului de topitura termică, formând o căptuşeală de sprijin prin separarea materiei topite de pereţii escavaţi şi detaşând materia din faţa tunelului cu ajutorul unui mecanism în care căldura necesară topirii şi materialele pentru căptuşeală sunt prelucrate de un reactor nuclear compact. Practic, după solidificare apare un zid vitros care căptuşeşte în mod uniform tunelul.
Acest brevet din 1975 specifică în continuare că echipamentul este destinat escavării de tuneluri de 12 metri în diametru sau chiar mai mult. Resturile din săpătură, pe care utilajul de escavare le preia în timp ce înaintează, ajung să formeze partea interioară a peretelui tunelului. Deci, într-un limbaj mai simplu, acest echipament va croi un tunel având o suprafaţă perfect cilindrică. Din resturile topite de rocă şi sol, utilajul de escavat tuneluri va realiza o căptuşeală solidă, vitroasă.
În acelaşi timp, acest echipament de făcut tuneluri va măcina o parte din roca şi solul desprinse din scobitura topită şi o va transporta în partea din spate a utilajului, pentru eliminare cu ajutorul cărucioarelor, amestecătoarelor de moloz etc.Un al treilea brevet a fost trimis către Administraţia pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Energetică din Statele Unite (United States Energy Research and Development Administration) cu doar 21 de zile după cel precedent, în 27 mai 1975, pentru un utilaj asemănător cu cel patentat la 6 mai 1975. Poate că unii dintre cititori au auzit acelaşi zvon pe care l-am auzit şi eu, care circulă ca un vârtej în literatura OZN şi în cea neoficială: poveşti despre tuneluri secrete sau tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor utilaje cu laser. Nu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate. Dacă sunt, atunci poate că acele tuneluri vitroase sunt făcute de către acele Nuclear Subterrene, descrise în aceste brevete.
Un cititor atent va observa că toate aceste brevete au fost obţinute de către agenţii ale guvernului SUA. În plus, toţi, mai puţin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mexico. Desigur, însuşi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenţa încăperilor şi a tunelurilor subterane, despre micii cenuşii şi multe alte fenomene sub acoperire ce se desfăşoară acolo.“
