Misterul oamenilor veniti de la rasarit
Toate expeditiile pe cel mai înalt masiv montan din lume, Himalaya, au drept ghizi si carausi de poveri grele oameni ai muntelui originari din Kham, o provincie situata în sud-estul Tibetului, si veniti spre mijlocul secolului al XVI-lea în Nepal, unde s-au instalat în regiunea Everestului.Asadar, numele lor colectiv – sherpa sau serpasii – nu se refera exclusiv la calauzele sus-amintite, ci la o populatie distincta care si-a conservat de-a lungul secolelor cultura tibetana, precum si un dialect provenit din familia limbilor tibeto-birmane.
Din acest punct de vedere, trebuie spus ca ei se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor, comertul si abia din anii 1950 cu carausia montana, ghidajul sau agentiile de trekking în zona Khumbu (Khumbu Himal), care include si Everestul denumit de serpasi Sagarmatha.
Cea mai cunoscuta personalitate a acestei populatii este serpasul Tenzing Norgay, cel care a realizat în 1953 prima ascensiune a Everestului alaturi de Edmund Hilary.
Un destin vitreg
Poate ca noi, românii, am fi tentati sa asociem numele acestor oameni cu cel al reptilei târâtoare vinovate de pacatul originar, însa cuvântul sherpa nu se traduce în româna prin „sarpe”, ci provine de la shar („est”) si pa („populatie”).
Din pacate pentru ei, meandrele vitrege ale istoriei au decis destinul muntenilor din Kham, care, pe la 1530, au luat calea Tibetului, din cauza luptelor politico-sociale, litigiilor religioase si invaziilor mongole, stabilindu-se în valea Dudh Kosi. Interesanta este si organizarea lor. Initial regrupate în patru linii patriliniare, anumite familii s-au stabilit la poalele Everestului, în timp ce altele au colonizat Pharak si Solu.
Ulterior, si alte comunitati tribale li s-au alaturat, împingând granitele habitatului lor pe arii mai extinse. Totusi, capriciile reliefului, duritatea climei si saracia pamânturilor cultivabile au limitat expansiunea serpasilor. Mai mult, în secolul al XIX-lea numeroase familii au emigrat în valea Katmandu si regiunea Phokara, apoi în Sikkim si în Bengalul Occidental (India).
Pe cararile cerului
Serpasii au dovedit întotdeauna o uimitoare capacitate de adaptare la mediu si o deschidere la schimbari putin obisnuita. Izolarea geografica nu i-a împiedicat însa pe serpasi sa devina receptivi la influentele exterioare, iar trei mari schimbari au avut un impact decisiv asupra comunitatii serpa: cultura cartofului importat de britanici în Himalaya, introducerea iodului, care a permis eradicarea gusii, foarte raspândita aici în anii 1960 si drumetiile montane care au dus la ecoturism.
Cum se poate explica aceasta rezistenta admirabila? Nevoia câstigarii existentei în asemenea zone nu tocmai prietenoase i-a împins la practicarea unor activitati dificile si foarte riscante.
Asa cum aratam mai sus, în calitate de carausi si apoi de alpinisti experimentati, ei s-au remarcat în cadrul expeditiilor pe Everest prin anduranta, determinare, forta si loialitate, dar lipsiti de spiritul de aventura occidental, deseori fatal la asemenea altitudini.
Ceea ce, daca ar fi sa ne luam doar dupa fotografii cu acesti oameni destul de scunzi, care nu par foarte robusti, parca nu am prea crede. Totusi, ca mai mereu, aparentele sunt înselatoare si în cazul acestui popor admirabil.
