Fenomenul de autoaprindere spontana a oamenilor

Unul din fenomenele cele mai misterioase este asa-zisul fenomen de autoaprindere spontana a oamenilor. Primul caz atestat documentar, care a facut ca asemenea intamplari sa fie cercetate oficial, este un proces de omucidere instrumentat in Franta secolului al XVIII-lea. In 1725, hotelierul Jean Millet din Reims a fost chemat in judecata. Sotia lui Millet manifestase fata de aventura sotului ei cu o fata de pravalie intelegerea pe care pare a conta in zilele noastre partenerul adulter. Intr-o dimineata, intoleranta sotie de hotelier a fost gasita moarta, mai corect spus au fost gasite citeva particele din ea, caci mai mult de 90 la suta din corpul ei nu mai era decit cenusa.
Straniul concurs de imprejurari (partile nearse nu prezentau nici macar urme de incendiu, la fel de putine prezentau niste obiecte inflamabile din imediata apropiere, in schimb solul de sub victima strict delimitat se transformase in cenusa) nu a deranjat pe nimeni. Pe vremea aceea, vrajitoria si stiinta inca erau mana in mana. Sotul era singurul suspect, atat. Din fericire, de cel in mod indubitabil nevinovat s-a ingrijit tanarul medic asistent Le Cat des Falles si i-a convins pe judecatori ca in cazul respectiv nu exista niciun omor. Autoaprinderea este posibila, a argumentat Le Cat, atunci cand omul este pe dinauntrul imbibat cu alcool. Intrucat moarta fusese o fire vesela, sotul ei a fost achitat. De-atunci, aceasta idee a ramas in picioare.
Un alt caz ciudat: Grace Pett din Ipswich, Anglia, era vanzatoare de peste. In dimineata de 10 aprilie 1744, niste vecini o gasesc pe jos arzand cu flacari in casa ei. Dupa ce a sfarsit in flacari, ea seamana cu o gramada de lignit acoperit cu cenusa. Altfel, nimic nu prezinta urme de incendiu, nici macar locul pe care s-a carbonizat ea. Un paravan din hartie aflat langa ea nu a luat foc.
Secolul XX ne ofera cateva cazuri de autoaprindere pe cat de spectaculoase pe atat de inexplicabile: la cei 67 de ani ai ei, simpatizata vaduva Mary Hardy Reeser arde in noaptea de 1 iulie 1951, in camera ei din St. Petersburg, Florida, SUA. Din cele 85 de kilograme ale femeii, in afara de craniul ei, in afara de un picior (bagat intr-un pantof de satin nedeteriorat) si de ficatul ei nu a ramas decat o gramajoara de cenusa. Resturile oribile se afla intr-un cerc innegrit al carui diametru este de aproximativ 1,20 metri. In afara acestui cerc nu este nimic deteriorat.
In 1960, cineva descopera aproape de oraselul american Pikeville din Kentucky cinci corpuri carbonizate intr-o masina arsa, care nu fusese implicata in vreun accident si, la drept vorbind, nimerise intr-un incendiu. Caracteristic pentru raspandirea fulgeratoare a caldurii este faptul ca partile carbonizate se afla in pozitie pe deplin normala, de-a dreptul relaxata in interiorul masinii. Niste asemanari cu moartea lui Leon Evaille din Arcessur Aube din Franta sunt evidente. In 1971, francezul in virsta de 40 de ani se afla, facut si el zgura, complet necrispat, in autoturismul sau. Geamurile acestuia s-au topit.
Cindva inainte de revarsatul zorilor lui 5 decembrie 1966, dr. Irving Bentley, in varsta de 92 de ani, se transforma tot asa de misterios in cenusa. Resturile sale pamantesti constau dintr-un picior incaltat cu un papuc din piele lucioasa impreuna cu o bucata de gamba si un morman de cenusa. Alte urme de incendiu in locuinta nu exista.
Pentru niciunul dintre cazurile de autoaprindere spontana amintite si nici pentru nenumarate altele de acelasi fel nu exista o temeinica explicatie stiintifica. Fizica nu cunoaste nimic care sa se poata compara cu asemenea fenomene. Dezvoltarea caldurii este incredibil de puternica (destul de puternica pentru ca sa vaporizeze niste geamuri de automobil!) si tot asa de scurta, altminteri obiectele inflamabile din imediata apropiere ar trebui neaparat sa se aprinda, ceea ce nu se intampla.
In crematorii trebuie mentinuta ore intregi o temperatura de aproximativ 1400 de grade pentru arderea completa a unui cadavru. Nu de putine ori la incinerare este nevoie de pulverizare suplimentara prin macinare. Urme de incendiu pe plafoane arata ca nefericitii au devenit literalmente niste excesiv de arzatoare coloane de foc. Patologii specializati in problema cadavrelor rezultate din ardere se afla in fata unei enigme.
Pe dr Wilton M. Krogman, expert judiciar, antropolog si specialist in autoaprindere spontana, il irita mai ales starea in care se aflau craniile victimelor (in masura in care erau gasite cranii). El observa in aceasta privinta: „Eu n-am vazut niciodata un craniu care sa se micsoreze din cauza caldurii. Dimpotriva, in mod normal, ele se umfla. Nu exista nici o exceptie…“ Afara de cazul autoaprinderii spontane, cand, absolut contrar oricarei logici, craniul se micsoreaza.
In ciuda tuturor incercarilor de explicare stiintifico-naturalista – de la teza ca gazele proprii corpului uman s-ar aprinde si pana la niste concepte exotice ca acela despre eliberarea fortei Chakra sau despre canalizarea energiei de vacuum – nu stim de fapt nimic despre cele cu care avem de-a face. Teoriile mai realiste despre aprinderea gazelor corporale nu au putut sa raspunda nici macar la simpla intrebare referitoare la cauza pentru care animalele nu ard de la sine: vitele cornute, de exemplu, sunt niste foarte frumoase „bombe cu gaze“.