Prunele, atât cele proaspete, cât ţi cele uscate, sunt o importantă
sursă de vitamina C, vitamina A, vitamina K, potasiu şi fibre. Ele
conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid
clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând
radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alţi
compuşi benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care
compun neuronii creierului uman.
Un alt avantaj al consumului de prune îl reprezintă faptul că
sporesc, prin vitamina C, capacitatea de absorbţie a fierului. Prunele
au mari proprietăţi energizante, în special datorită conţinutului
natural de zaharuri. În plus, prunele mai sunt lăudate pentru că pot
alunga oboseala sau senzaţia de stres, dar şi pentru că sunt un aliat de
încredere al majorităţii funcţiilor intestinale.
Stimulează memoria - Ştiai că dacă mănânci cel puţin
trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să
elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?
Ideale la dietă - Prunele sunt sărace în calorii,
ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30
de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi
pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile
din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.
Previn bolile de inimă - Prunele sunt foarte sărace
în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele
nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin
creşterea colesterolului.
Sunt pline de carbohidraţi buni - Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.
Atenţie
însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care
stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a
consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi
un risc crescut de a face diabet.
Bogate în vitamina C - Prunele sunt o sursă bună de
vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic.
Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o
posibilă degradare.
Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un
produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol
important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului
adipos şi în transformarea lui în energie.
Te feresc de cancer - O prună de dimensiuni medii
conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea
arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest
lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit
antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.
Benefice pentru oase - Prunele conţin şi vitamina A,
iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre
care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea
oaselor.
Combat anemia - Mecanismul prin care prunele combat
anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat
de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care
intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând
astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.
Tratează constipaţia - Numeroşi factori favorizează
această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum:
sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul
predominant de carne, lipsa sportului etc.
Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o
porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind
recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care
au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal
şi conferind astfel un efect laxativ.
Previn diabetul - Diabetul se caracterizează prin
tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge.
Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă
proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin
stimularea metabolismului glucid.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu