Contuziile, adica leziunile tesuturilor cauzate de cazaturi, se manifesta prin umflaturi, dureri acute si invinetirea pielii (echimoze). Cel mai eficient tratament naturist
este tinctura din flori de arnica (20 g flori macerate timp de 10 zile
in 100 ml alcool concentrat), sub forma de comprese reci, tinute pe
contuziile fara plaga timp de 15-20 minute.
Se mai pot pune comprese reci cu flori de coada-soricelului.
Cataplasmele si baile locale cu flori de soc (infuzie din 40 g la 1
litru apa clocotita) au efecte antiinflamatoare si calmeaza durerile.
Pentru vanatai, e bun decoctul de radacini de tataneasa (4-5 linguri la
250 ml apa, fierte 15-20 minute). Zonele respective se ung cu alifie de
catina, galbenele si radacina rasa de untul pamantului. Un procedeu
rapid consta in asezarea pe contuzie a unui obiect metalic rece.
Pe zona strivita se mai pot pune comprese cu infuzie din flori de
galbenele (2 linguri la 250 ml apa clocotita) sau cu decoct din frunze
de iedera (2 linguri in 250 ml apa rece). Mai sunt indicate comprese cu
macerat din castane salbatice, decojite si macinate. Din batrani se stie
ca vanataile trec cu impachetari cu cartofi rasi, amestecati cu putin
lapte sau cu branza de vaci.
Vindecarea completa se face intr-un interval de timp ce poate dura de
la cateva zile pana la doua-trei saptamani, ea depinzand de o
multitudine de factori printre care intensitatea cu care a actionat
agentul traumatic, varsta pacientului, afectiuni asociate sau
localizarea echimozei. S-a observat ca o echimoza tinde sa se vindece
mult mai greu cu cat se afla in partea de jos a corpului. Acest fapt se
datoreaza presiunii crescute a sangelui in vasele de la nivelul
membrului inferior in comparatie cu cel superior, iar sangele ce va
extravaza la lezarea capilarelor va fi in cantitate mai mare, raportat
la vase de aceeasi dimensiune.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu